Dimitrie Cantemir — Opera

07:27 0 Comments

Dimitrie Cantemir este, prin ideile preluate din filosofia antică, un umanist, prin ' spiritul enciclopedic — un reprezentant al iluminismului european, iar prin cultura teologică şi credinţă — un bun creştin. De aceea el caută să concilieze principiile creştine cu cele păgâne, atitudinea mistică, exprimată prin retragerea din viaţă, ca om de bibliotecă cu atitudinea activă, ca domn şi luptător împotriva fatalităţii, a condiţiilor social-istorice, contradicţie exprimată prin creaţia şi viaţa sa.
a) Divanul sau gâlcea va înţeleptului cu lumea este un eseu compus după modelul dialogurilor platoniciene. Principiile etice sunt luate din Biblie, dar şi din filosofi, poeţi şi sfinţi ca: Thales, Pitagora, Socrate, Cicero, Epictet, Sf. Grigore de Nazianz, Sf. Augustin, Erasm, Homer, Hesiod, Plutarh, Salustiu. De aceea el prezintă cele trei cărţi ca pe nişte „rnescioare spre a sufletului dulce gustare“, pe care se găsesc paharul vieţii şi paharul morţii (la care face aluzie Eminescu în Epigonii), poama vieţii şi poama morţii, pâinea vieţii şi pâinea morţii, ca cititorul să aleagă. De aceea, pentru el, materialistul Aristotel este „fiul întunericului", iar ateii sunt nişte brute bipede.
b) Compendiul sistemului logicieigenerale este construit pe ideea că logica este cheia filosofiei şi de aceea ea poate mântui pe om de păcatul originar, poate să-i redea nu numai umanitatea, ci şi dimensiunea divină pierdută.
c) Imaginea cu neputinţă de zugrăvit a ştiinţei sacre este un eseu filosofic din şase părţi. In prima parte el afirmă că singurul mod de cunoaştere este revelaţia divină, contactul mistic dintre om şi divinitate, ceea ce dă ştiinţei un caracter sacru. In partea a doua, Fizica, pune problema cosmogonică, a creaţiei prin divinitate, dar acceptă şi idei metafizice. în partea a treia, Progresul creaţiei, el susţine că, după creaţie, natura are o viaţă independentă, aşa cum susţinea Voltaire, cu care a purtat corespondenţă. Partea a patra tratează problema timpului, pe care îl considera divinitatea în ipostază de eternitate. Partea a cincea pune în discuţie problema universalelor. Toma d’Aquino (şi realismul medieval, care continuă pe Platon) afirma că noţiunile există înaintea creaţiei, iar nominaliştii (Occam) că existenţa lui Dumnezeu se bazează pe credinţă, şi nu poate fi demonstrată raţional. în partea a şasea, Etica, discută problema liberului arbitru. Omul are o parte divină predestinată şi o parte materială, dotată cu liber arbitru, care îi poate modifica destinul.
Autorul dă eseului o formă alegorică. Demiurgul apare ca un bătrân înţelept, care-1 invită pe filosof să-l picteze. Ca în legenda lui Avgar, dar mai ales ca în extaz, metamorfoza continuă a acestuia nu poate fi un model pentru o icoană statică.
-"v d) Descriptio Moldaviaeeste redactată la cererea Academiei din Berlin şi are trei părţi. în prima parte avem o descriere geografică, în a doua — viaţa socială, organizarea statului, funcţiile, iar în partea a treia se ocupă de biserică. Cartea dă o imagine asupra Moldovei din timpul său, cuprinde.prima hartă a Moldovei şi descrie nu numai munţii,
95
apele, câmpiile, ci şi obiceiurile, oraşele, fauna, flora, graiul, scrisul, portul, tradiţiile, miturile populare, ritualurile, dansurile, poeziile populare. Aici apar primele ştiri despre motivul zburătorului, despre zâne, Joimăriţe, Drăgaică, Sânziene, Ursite, Paparude. Cartea vibrează de dragostea de ţară a autorului şi are calităţi literare.
e) Incrementa atque decrementa aulae othomanicae a avut ca scop să trezească în Europa ideea luptei împotriva imperiului turc şi dorinţa de eliberare a popoarelor asuprite. Creşterea Imperiului Otoman începe din secolul al XlII-lea şi ţine până la cucerirea Cameniţei (1672). Perioada de descreştere este urmărită de la 1673 la 1711.
r f) Istoria ieroglitlcă este un roman istoric realisCiiindcă tema^f^jj^xrmfHetjd, subiectul sunt luate din realitatea social-istoricăŢ~^e/n3 o formează lupta pentru puţerşţ /Subiectul urmăreşte evoluţia luptei dintre fraţii Cantemir şi Constantin Brâhcoveanu. în părţile întâi şi a doua, Corbul (Constantin Brâncoveanu) izbuteşte să aducă la domnie, în ţara patrupedelor (Moldova), pe Struţo — cămila (Mihai Racoviţă), prin intermediul căruia să pună mâna pe o parte din veniturile Moldovei. fEste criticată boierimi Moldovei, care trădează interesele ţării şi devine instrumentul oligarhiei boiereşti dir Ţara Românească. |Bsţg*arătatăJăcomijutemnitarilQiAurci ca Alexflndmidavrocordafi în părţile a treia şi a patra se urmăresc aceste intrigi politice şi o răscoală a ţăranilor (albinele) împotriva trântorilor (adică marea boierime). Oligarhia boierilor din cele două principate se aliază contra fraţilor Cantemir, fiindcă Dimitrie, căsătorit cu Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, avea dreptul la tron în Ţara Românească. De aceea Constantin Brâncoveanu îi confiscă moşiile şi-l prigoneşte. în partea a cincea este trimis Cameleonul (adică Scarlat Ruset) să întindă o cursă Inorogului (adică Dimitrie Cantemir). în partea a şasea, Inorogul povesteşte Şoimului (Toma Cantacuzino — trimis al lui Brâncoveanu la Poarta Otomană) intrigile lui Constantin Brâncoveanu şi felul în care pradă veniturile Moldovei. Antioh Cantemir izbuteşte să-l înlăture de la domnie pe Constantin Duca, ginerele lui Constantin Brâncoveanu. Dar cu daruri la templul lăcomiei, Antioh este răsturnat de Constantin Brâncoveanu. în părţile a şaptea şi a opta, Cameleonul îl denunţă pe Şoim (Toma Cantacuzino) că nu vrea să-l prindă pe Inorog. El izbuteşte să-i cumpere pe bostangii turci, ca să-l aresteze pe Inorog. Inorogul rosteşte un bocet în stil popular, fiindcă nici Lupul (hatmanul Lupu), nici Filul (Antioh Cantemir) nu-1 pot ajuta. Scapă, cumpărând nişte demnitari turci, şi este protejat de consulul francez. Mai târziu ajunge mare vizir un prieten al fraţilor Cantemir şi Brâncoveanu este nevoit să facă pace. Antioh Cantemir este numit domn, iar Dimitrie Cantemir primeşte o compensaţie pentru moşiile luate de Constantin Brâncoveanu.
Istoria ieroglificăeste un pamflet politic, scris într-o limbă aleasă, cu imagini, legende, are un caracter moralizator, iar eroii au trăsături general-umane, ceea ce dă textului şi o dimensiune clasicistă. Inorogul este prigonitul, Corbul este intrigantul, Cameleonul este vicleanul. Caracterul compromiţător al textului îl determină pe Dimitrie Cantemir să-l redea într-o formă de alegorie. Ana Racoviţă (nevăstuica, soţia lui Mihai Racoviţă) este imorală. Victoria Ruset este folosită de Scarlat Ruset (Cameleonul), ca să-l atragă pe inorogul Cantemir într-o cursă. Sunt demascate corupţia şi violenţele de la Poarta Otomană. Sunt ironii şi anecdote jignitoare la adresa lui Constantin Brâncoveanu.<Este o carte, care dezvăluie, în adevărata ei fată, o lume degradată şi inumană. \
Dimitrie Cantemir este primul scriitor de talent, care cunoaşte bine problemele creaţiei literare. Cartea are modele ilustre ca Istoria secretă a lui Procopie din Cezareea, se văd influenţe din Halima, Sindipa, Floarea darurilor, Fiziologul, ceea ce dă cărţii un caracter de unicat.
Pildele, cugetările, proverbele sunt culese din literatura populară, din Horaţiu, Homer, Sfântul Augustin. Fraza este amplă, uneori greoaie, dar are ritm, expresivitate şi alteori este limpede, simplă, ca în limba vorbită. Cartea ne dă imaginea unei lumi cu eroii, frământările, moravurile, instituţiile ei, având aspectul unui cazan, care fierbe plin de uimitoare şi neaşteptate situaţii.