Valorile creative şi ortodoxe ale literaturii române

06:43 0 Comments

I. I ilei alura este creaţie şi evaluarea ei se realizează din perspectiva unui concept de valoare. De aceea definirea elementelor unei axiologii creative o socotim extrem de necesară, fiindcă nivelul de gândire creatoare dă sens analizei şi impune criterii obiective de apreciere a operei literare.
în bibliografia despre creativitate se discută despre cinci niveluri ale creativităţii: expresiv, productiv, inventiv, inovativ, emergent (vezi Erika Landau Psihologia creativităţii). în cele ce urmează vom căuta să definim, cu exemple din textele literare, aceste categorii calitative ale actului de creaţie. Nivelul expresiv se caracterizează prin calitatea limbajului folosit, prin utilizarea particulară a limbii, pe care Garabet Ibrăileanu o denumea „timbrul unic“ şi constă în crearea de sensuri noi ale cuvintelor (numite de unii cercetători cuvinte-modufy, în crearea de grupuri de cuvinte cu un înţeles nou (sintagme-modul); în accentele conotative date textului prin semnele de ortografie, prin tehnicile de redactare folosite de autor. Modelele de limbă literară puse în circulaţie se impun prin imitaţie şi de aceea influenţa marilor scriitori este considerabilă. Titu Maiorescu anticipa felul în care Mihail Eminescu va influenţa dezvoltarea literaturii din secolul al XX-lea.
Acest nivel expresiv al gândirii creative poate fi bogat ilustrat cu exemple, pornind de la literatura religioasă şi istoriografică, cu exemple din literatura populară, cu exemple din creaţia scriitorilor generaţiei de la 1848, a scriitorilor clasici sau din perioada interbelică, care au adus originale figuri de stil (metafore, comparaţii, epitete, metonimii, simboluri), au utilizat cu multă măiestrie elemente de versificaţie (ritmul, rima, cezura, aliteraţia şi asonanţa), au introdus şi au creat cuvinte, au folosit jocul umoristic cu limbajele. De aceea atunci când ne vom referi la aceste aspecte ale textului literar, cititorul va înţelege că ne referim la această dimensiune a gândirii creatoare.
Literatura are un rol formativ de modelare a personalităţii, a gândirii şi exprimării, fiindcă el se realizează prin cuvântul convingător, şi nu prin cuvântul autoritar utilizat de ştiinţă. Cuvântul convingător pătrunde în conştiinţă prin imagini, sentimente, potenţial creativ, muzicalitate, modele, prin valorile reflexive ale limbii. Cuvântul autoritar este construit pe funcţia tranzitivă a limbii, care are rolul de a transmite informaţii. Procesul de modelare se realizează mai ales prin faptul că literatura reflectă procesul de formare a sentimentelor, reacţiilor, ideilor, atitudinilor, intenţionalităţilor, al stărilor de conştiinţă, al modelelor şi ne determină să le trăim, să participăm alături de eroi, să ni le însuşim.
Nivelul productiv al gândirii creatoare este, în cazul literaturii, al construcţiilor epice sau dramatice. îl identificăm în realizarea unor tipuri umane strict determinate de un anumit timp şi spaţiu (cronotopi), care sintetizează categorii sociale sau construind eroii propuşi de diferitele curente literare. Pe acest plan îi situăm pe Dan (Vasile Alecsandri Dan, căpitan de plai), Ştefan cel Mare (Vasile Alecsandri Dumbrava Roşie), Tudor Şoimaru (Mihail Sadoveanu Neamul Şoimăreştiloi), Jupân Dumitrache, Ziţa, Rică Venturiano (I. L. Caragiale O noapte furtunoasă), Farfuridi, Brânzovenescu, Zoe, Pristanda (I. L. Caragiale O scrisoare pierdută), Ilie Moromete, Achim, Nilă, Paraschiv (Marin Preda Moromeţii). Construcţii epice de nivel productiv trebuiesc
6
considerate romanele: Ciuleandra, Gorila, Adam şi Eva de Liviu Rebreanu; Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu; Enigma Otiliei de George Călinescu; întunecare de Cezar Petrescu; Cimitirul Buna Vestire, Lina, Ochii Maicii Domnului de Tudor Arghezi; Papucii lui Mahmud, Doctorul Taifun, De la noi la Cladova de Gala Galaction; Neamul Şoimăreştilor, Zodia Cancerului, Venea o moară pe Şiret de Mihail Sadoveanu. Tot aici trebuiesc menţionate valoric piesele de teatru Steaua Iară nume, Ultima oră de Mihail Sebastian, Patima roşie de M. Sorbul, Năpasta, D’ale carnavalului de I.L.Caragiale.
Volumele de versuri ale lui Vasile Alecsandri Doine şi Lăcrimioare, Legende, Ostaşii noştri, ale lui Dimitrie Bolintineanu Legende istorice, Florile Bosforului-, ale lui Tudor Arghezi 1907— peizaje, Flori de mucigai, Cuvinte potrivite; Cântarea României a lui Alecu Russo le putem integra în această sferă a calităţii actului de creaţie.
Nivelul inventiv aduce o gândire creativă, care se exprima prin realizarea de prototipuri umane, prin tehnici noi de roman, prin folosirea de specii literare noi, prin folosirea conceptelor filosofice în structura metaforelor şi simbolurilor. Astfel, Zaharia Trahanache, din comedia O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, nu poate fi înţeles, dacă nu este interpretat din perspectiva conceptului de putere, pe care este construit. Ca deţinător al puterii, pe el nu-1 interesează decât păstrarea ei, aşa cum pe un avar ca Mara sau Costache Giurgiuveanu nu-1 interesează decât banii. El ştie să contracareze atacul lui Caţavencu şi nu-1 interesează adevărul în legătură cu cele arătate în scrisoare. Pe Vitoria Lipan din Baltagulo interesează numai adevărul, fiindcă pentru acest adevăr a pornit la drum şi-l relevă cu multe amănunte la praznicul, unde-i demască pe Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. La nivel de prototipuri stau eroii lui Mihail Sadoveanu din Hanu Ancuţei: jupân Damian Cristişor, călugărul Gherman de la Durău, Toderiţă Cătană, căpitanul Nicolae Isac; Emirul din poemul Noaptea de decemvrie de Alexandru Macedonski; Inorogul din Istoria ieroglificăde Dimitrie Cantemir; Ladima din Patul luiProcust, Gelu Ruscanu din Jocul ielelor, Andrei Pietraru din Suflete tari, Bălcescu din drama cu acest nume de Camil Petrescu; Nică din Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Inventivă este gândirea exprimată prin tehnica de reflectoare sau de dedublare a eului, utilizată de Camil Petrescu în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, prin tehnica de voci ideologice din Patul Iui Procust, prin tehnica algoritmică din romanul Ion de Liviu Rebreanu.
Fiindcă Alexandru Odobescu aduce în Pseudo-Kynegeticoseseul ca specie literară, aşa cum Geo Bogza realizează prin Cartea Ol tu Iui primul reportaj eseu, iar Ion Creangă basmul cult prin Povestea lui Harap Alb, trebuie să-i considerăm scriitori de nivel inventiv.
Utilizarea de concepte filosofice ca fortuna labilis, panta rhei, homo mensura, cârpe diem de către Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu sunt un semn de marcă pentru acest nivel de gândire creativă.
Nivelul inovativ se caracterizează printr-o gândire creatoare la gradul de principii, ceea ce dă eroilor caracterul de arhetipuri. Când Mihail Eminescu în poemul Luceafărul o compară pe fata de împărat cu luna şi Sfânta Fecioară {„Cum e Fecioara între sfinţi/ Şi luna între steld‘), el îi dă această proiecţie. Liviu Rebreanu, în romanul Ion, ne aduce prototipul ţăranul, pe care grefează elementele unui arhetip în scena, când Ion sărută
7
pumnului, vn ui c .1 u lecinai a I .1 Ici (Ic’orj'.c ( nubile, in Nunta Zamfirei, dă eroinei valori (Ic ailiclip. I’or/.iilc populare Mioriţa, I cu.cndu Mănăstirii Argeşului, Soarele şi luna Ic putem situa pe acest plan ni gândii ii creatoare alături de poeziile Eu nu strivesc corola de minuni a hunii, Gorunul, Mira bila sămânţă de Lucian Blaga, Riga Crypto şi lapona Uni gel de Ion Barbu.
Dacă urmărim etapele evoluţiei calitative ale creaţiei lui Mihail Eminescu, putem observa că poeziile de început Се-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, La o artistă, O călărire în zori sunt de nivel expresiv. După plecarea la studii, nivelul calitativ creşte şi ajunge productiv în: Epigonii, Mortua est, împărat şi proletar, Vene re şi Madonă, Memento mori. în perioada ieşeană atinge nivelul inventiv prin: Călin (Ele din poveste), Dorinţa, Revedere, Sonete, Floare albastră, Sărmanul Dionis. înţelegerea mai adâncă a lumii realizată prin filosofie îi aduce o situare la pragul inovativ în Scrisoarea L Ta twam asi, iar fiorul evlaviei din poeziile Înviere, Răsaiasupra mea îl ridică dincolo de acest prag.
înţelegerea legică a lumii, ca semn al nivelului emergent, o găsim în poemul Luceafărul, unde amprenta psihică a poetului se exprimă pe deplin. El realizează prin Hyperion un actant. Ca semn distinctiv al acestui nivel şi întregul text ne apare iradiat dintr-un nucleu (ideologem), aşa cum un organism viu este creat dintr-o sămânţă.
Actantul ca model de gândire emergentă se caracterizează prin:
a) Este structurat pe o lege, ca Hyperion din poemul Lucea fărulâe Mihail Eminescu, aşa cum el însuşi o spune („Primind o altălegd‘); ca Agamiţă Dandanache din comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, realizat pe legea adaptării la mediu, preluată de autor din biologie; ca Ştefan cel Mare şi Sfânt din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu ca reprezentant al legii creştine.
b) Nu face voia proprie, ci o voinţă din afara lui. Luceafărul - Hyperion face voia Demiurgului, Apostol Bologa este dus de o lumină interioară care-1 domină, Agamiţă Dandanache este un instrument în mâna celor care conduc, Ştefan cel Mare şi Sfânt, în discursul din Apus de soare de Barbu Ştefanescu Delavrancea, spune că a făcut voia Moldovei.
c) Actantul reprezintă o dimensiune a conştiinţei: Hyperion este o dimensiune a conştiinţei universale, de aceea nu poate deveni muritor, aşa cum i-o spune Demiurgul într-o variantă publicată în ediţia Perpessicius; Apostol Bologa este un exponent al conştiinţei naţionale în forma ei ortodoxă; Miron Iuga este reprezentantul conştiinţei clasei feudale în romanul Răscoala de Liviu Rebreanu; Ştefan cel Mare şi Sfânt este o imagine a conştiinţei naţionale şi luptă pentru apărarea fiinţei naţionale în romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.
d) Actantul este uneori structurat pe un ideologem, ca Hyperion din poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, care are ca nucleu ideea de lumină încorporată în particula luce din verbul străluce, din substantivul Luceafărul. Ideologemul, descoperit de Mihail Bahtin şi discutat de cercetătorii în semiotică, trebuie înţeles ca o sămânţă idee, din care se generează textul. Aceeaşi idee de lumină îl domină şi-l restructurează pe Apostol Bologa din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, aceeaşi idee de lumină o găsim în simbolul soare, cu care este comparat Ştefan cel Mare şi Sfânt din drama Apus de soare de Barbu Ştefanescu Delavrancea.
e) Actantul poate avea mai multe ipostaze ca Hyperion din poemul Luceafărul de Mihail Eminescu (astru, lumină, fulger, înger, demon, gând, Hyperion) sau o funcţionalitate complexă ca Ştefan cel Mare şi Sfânt din romanul FraţiiJderi de Mihail Sadoveanu.
2. Pentru ca aprecierea valorii să fie cât mai obiectivă, criteriile încadrării unei opere literare în sfera unui anumit nivel de creaţie trebuie corelate cu cele estetice. De aceea vom defini trăsăturile curentelor literare şi modurile în care ele devin o realitate în textul literar. Axiologia creativă şi cea estetică vor face un sistem împreună cu specificul naţional şi axiologia ortodoxă.
Programul estetic romantic este realizat însă la nivel productiv de Vasile Alecsandri în poemele Dan, căpitan de plai şi Dumbrava Roşie, unde avem eroi excepţionali (Dan, Ursan, Ştefan cel Mare şi Sfânt) în împrejurări excepţionale, dar trăiesc în sfera vieţii social-istorice, spre deosebire de nivelul emergent, la care este realizat poemul Luceafărul de Mihail Eminescu. Acesta din urmă se înalţă la cer, schimbă şapte ipostaze, are un dialog cu Dumnezeu, contemplă modul în care se recreează permanent universul, reprezintă conştiinţa de sine ca dimensiune a conştiinţei universale. Nivelul său de excepţionalitate este cel mai înalt faţă de toţi eroii romantici din literatura universală. Când Hyperion îi cere Bunului Părinte al Vieţii să-i schimbe condiţia de nemuritor cu „o oră de iubire“, avem punctul cel mai înalt al unei axiologii romantice, unde valoarea este dată de afect. La Eminescu avem, în acelaşi timp, o evaziune în basm, în vis, în natură, în mit, deci o împlinire unică a programului estetic al romantismului.
în studiul Spiritul critic în cultura românească Garabet Ibrăileanu îl definea pe Mihail Eminescu ca o culme a spiritului critic în Moldova, în timp ce I. L. Caragiale era văzut ca o culme a spiritului critic în Muntenia. Cartea era, de fapt, o axiologie realistă, fiindcă spiritul critic este definitoriu pentru estetica realistă. Garabet Ibrăileanu îl interpreta pe Mihail Eminescu din perspectiva unor poezii ca Epigonii, împărat şi proletar, Scrisoarea III, definindu-1 ca scriitor realist. Mihail Eminescu însă trebuie înţeles în sensul unei sinteze de romantism, realism, clasicism, baroc, simbolism. Mihail Eminescu reprezintă punctul cel mai înalt de exprimare al esteticii romantice, dar, în acelaşi timp, aduce o sinteză ca semn al marilor personalităţi creatoare. De aceea vom căuta să distingem la fiecare scriitor atât modul particular în care realizează un program estetic, cât şi o sinteză ca mod de exprimare a valorii.
3. Modelul de gândire este un alt indicator al valorii actului de creaţie. Filosofia şi cercetătorii creativităţii caută să acrediteze ideea că nivelul de gândire încorporat în textul literar este un semn distinctiv al valorii, fiindcă o cultură filosofică are ca drept rezultat constituirea unui model noetic. De aceea Titu Maiorescu cerea poeţilor o cultură filosofică, dar să nu facă o versificare de idei.
Gândirea pe categorii, pe care o propune Immanuel Kant, o putem asocia nivelului productiv, acolo unde eroii sunt construiţi pe categorii sociale sau estetice, ceea ce reflectă modul de gândire al autorului şi ierarhia de performanţă spirituală, pe care o reprezintă.
Modelul conceptual este asociat creativităţii de nivel inventiv, unde situăm eroii construiţi pe un concept. în mod logic, autorul care gândeşte pe concepte filosofice ca: fortuna labilis, pantha rhei, cârpe diem, homo mensura, lumea ca mit, lumea ca univers al afectului, lumea ca univers al cunoaşterii, lumea ca univers al corespondenţelor trebuie integrat la acest sistem de valori.
9
Formaţia filosofică, pe care au avut-o unii scriitori ca Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, se va face prezentă prin încorporarea în textul literar a principiilor primordiale (apa, aerul, focul, pământul, apeiron), a principiilor platonice (Frumosul, Adevărul, Binele, Legea, Armonia), a principiilor kantiene (Timpul, Spaţiul). Ei vor realiza arhetipuri şi vor ridica textul la nivelul creativităţii inovative.
Când autorul ajunge să gândească legic, el construieşte actanţi, adică eroi structuraţi pe o lege, ca semn că este o personalitate creatoare emergentă. Vom distinge acest sistem legic la Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Octavian Goga, nu Iară a remarca modul particular, în care ele sunt prezente în textul literar.
4. Imaginarul sau gândirea imaginativă este punctul de conexiune dintre gândirea conceptuală, legică, abstractă şi mijloacele de exprimare. Imaginarul este suportul pentru gândirea abstractă („condiţia materială a poeziei“, cum definea imaginarul Titu Maiorescu în studiul O cercetare critică asupra poeziei române la 1867).
Imaginarul este de nivel emergent când exprimă conştiinţa, ca în poezia Din ceas, dedus... de Ion Barbu sau în poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, unde găsim simbolul oglinda cu valoare de conştiinţă de sine. Remarcăm, în acelaşi timp, că în cele două creaţii găsim o cristalizare a imaginarului până la geometric, ca semn al profunzimii arhetipale, legice a gândirii autorilor. La Ion Barbu avem, în volumul Joc secund, un alfabet prismatic {„Nadir latent“, „Ochi în virgin triunghi’’, „Pătratul zilei“, „Vis al Dreptei Simple“), iar la Mihail Eminescu ideograma soarelui în versurile: „Şi apa unde au fost căzut/ In cercuri se roteşte/ Şi din adânc necunoscut/ Un mândru tânăr creşte“.
Imaginarul poate fi realizat prin simboluri nu numai la scriitorii simbolişti ca Alexandru Macedonski, George Bacovia. Nivelul este însă dat de puterea de sugestie conferită de poet, de contextul simbolic, de tehnica folosirii lui ca simbol central. în poezii ca Plumb sau Lacustră, G. Bacovia realizează un context simbolic, de nivel inventiv, folosind şi o tehnică de simboluri centrale. Simbolul fântâna din poemul Noaptea de decern vrie de Alexandru Macedonski este de nivel productiv, dar simbolul Meca este de nivel inventiv, fiindcă sugerează conceptul de poezie pură. în Rondelul rozei ce-nfloreşte, Alexandru Macedonski ridică valoarea simbolului roza la nivel inovativ, fiindcă el sugerează devenirea spre conştiinţa de sine.
Imaginarul, exprimat prin metafora „mreajă de văpaie“, din poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, este de nivel emergent, fiindcă sugerează ideologemul „luce“, spre deosebire de metafora „lan de diamanturi“ a lui Vasile Alecsandri din poezia Miezul iernii, care este de nivel productiv.
Am schiţat aceste câteva elemente de axiologie creativă spre a oferi cititorului o înţelegere obiectivă a actului de creaţie literară, fiindcă valoarea textului este încorporată în el, şi nu este conferită de „impresiile“ criticului literar.
5. Creativitatea este o dimensiune a conştiinţei, care se constituie treptat prin sublimări succesive, coordonate de legea armoniei şi echilibrului, de legea sublimării şi de legea emergenţei, implicând toate sistemele personalităţii: subconştientului, volitiv, echilibrului, deciziei, noetic, în perioadele de preparare şi de incubaţie, devenind autonomă în perioada de iluminare, de înţelegere (insight), spre a fi verificată prin sistemul noetic în ultima perioadă, dar mai ales prin realizarea operei de artă.
10
Bi. B illliä
Imaginea totalizatoare constituie matricea, din care se generează noua înţelegere, noul model de gândire şi din ea se generează ideologemul, nucleul actului creator, al ideii creatoare, aşa cum o sămânţă, aşezată într-un sol sau mediu fertil, generează o formă de viaţă. Creativitatea urmăreşte acest proces de geneză al actului spiritual ca formă de viaţă. Literatura este rezultatul unei astfel de elaborări, ca şi celelalte forme de artă. Criticul literar trebuie să posede instrumentele de lucru ale creatologiei, pentru a putea evalua corect valoarea.
Creatologia este ştiinţa care se ocupă cu studierea fenomenului creaţiei. Ea are legi, concepte, categorii, metode, modele, simboluri, efecte, probleme, expresii proprii. Putem enumera astfel legile armoniei şi echilibrului, emergenţei, sublimării, discriminării, înţelegerii (insight), reacţiei, refracţiei, identităţii, relaţiei (conexiunii universale), rezonanţei, efectului şi cauzei, expresivităţii (comunicării).
Putem să folosim în procesul de înţelegere creativă a textului literar conceptele de ideologem, emergenţă, sublimare, actant, aură semantică, conştiinţă creativă, precum şi modelele de gândire creativă: metaforic, algoritmic, metonimic, mitic, itemic (de conexiune), ideologemic. Putem face apel la metodele creatologiei: problematizarea, axiomatizarea, iluminarea, metoda principiului ordonator (prezent şi sub forma simbolului central), coagularea, cristalizarea, conştientizarea, precum şi a reacţiei, a implantului de imaginar, a grefei de ideologem, a frustrării, a algoritmizării, a simulării, a sublimării, a analogiei, a modelării creative şi sinectică.
Vom căuta să obţinem, prin discursul nostru, o stimulare creativă a cititorului prin efectele de flux-reflux, zaigamik, Kitta, Vrittis, Hyperion, Phönix, de identificare, de implant, de echilibrare (feed-beack), Fuzzy, de modelare creativă a tinerei generaţii ca formă superioară de utilizare a textului literar în formarea modelelor de modelare.
Instrucţia prin modelare pe modele creative este cea mai înaltă formă de educaţie şi de aceea o propunem prin această carte.
6. Modele de modelare. Modelul legic
Termenul de lege poate fi înţeles, la valoarea de absolut, ca mod de gândire şi de exprimare a voinţei lui Dumnezeu. De aceea, atunci când prorocul Moise urcă pe muntele Sinai, el primeşte Legea - Tora.
Când vine pe pământ Domnul lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, El enunţă Legea Iubirii sub forma Noului Testament.
Cu valoarea sa relativă, termenul de lege este utilizat de fizicieni, chimişti, oameni de ştiinţă, filosofi, ca exprimând un adevăr relativ al lumii relative în care trăim. Pentru jurişti, termenul de lege are valoarea unui cod de norme sociale stabilite, pentru a face posibilă existenţa instituţiilor sociale, a statului.
Creatologia are sarcina dificilă de a transfera legile cu valoare absolută, care sunt o exprimare a voinţei lui Dumnezeu, având o valoare eternă, în sfera relativă a universului creaţiei, a limbii, a gândirii umane. Onestitatea cercetătorului trebuie să se exprime prin reliefarea modelului legic enunţat în textele sacre ca premiză fundamentală a actului de înţelegere a lumii, a omului, a creaţiei şi a capacităţii omului de a crea. Omul nu este autonom, ci profund dependent de Dumnezeu. Toţi cei ce au concepţii ateiste, materialiste, sunt de fapt exponenţii unui cult satanic, aşa cum au fost Karl Marx, Charles Darwin, Vladimir Ilici Lenin, Troţki, Stalin etc.
11
în sensul cel adecvat demersului nostru, vom căuta să arătăm un model legic specific creatologiei, care să fie o aplicare nu teoretică, ci efectivă a legilor eterne cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu, la realizarea creaţiei, a omului, pentru ca această nouă înţelegere să aducă un profund acord între ştiinţă şi religie. Sensul acestui demers este de a realiza un model educativ prin textul literar în concordanţă cu adevărul şi să elimine modelul satanisto-comunisto-ateist, impus cu forţa în timpul dictaturii.
în acest sens, conceptele sataniste evoluţioniste ale unor semidocţi de tipul Karl Marx au avut scopul de a împiedica cunoaşterea reală a lumii, a omului, a relaţiilor dintre Dumnezeu şi om, dintre om şi univers, dintre ştiinţa cea adevărată şi religia creştină. Sunt ridicole aceste pseudolegi: legea unităţii şi luptei contrariilor, a acumulărilor cantitative şi a salturilor calitative, a negării negaţiei, care nu numai că n-au caracterul de lege şi nici enunţul adecvat, dar au premize false. Unul din aceste falsuri este teoria lui Darwin, pe care o recunosc ca falsă chiar cei care au creat-o, sataniştii evrei în Protocoalele înţelepţilor Sionul ui. Scopul lor era să justifice distrugerea creştinismului, a rasei albe, a lumii, a naţiunilor.
Creatologia, ca ştiinţă, trebuie să enunţe aceste legi, concepte, efecte, metode, categorii proprii, oferind o altă înţelegere armonioasă a lumii şi a omului.
7. Legea armoniei şi echilibrului este legea fundamentală a creaţiei. Fără acţiunea acestei legi, atomul se dezintegrează, moleculele se autodistrug, celula vie nu poate exista, viaţa nu e posibilă. Enunţul ei este foarte simplu. Creaţia sau emergenţa este egală cu sacrificiul sau sublimarea. Acest lucru l-au ştiut şi l-au afirmat filosofiile indiană şi greacă înainte de creştinism. Ştiind această lege, Domnul Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, se sacrifică pe sine pentru a crea lumea creştină şi pentru a putea împiedica distrugerea omului şi a Universului de către demoni şi închinătorii la ei. în acest context trebuiesc înţelese încercările de a o defini ca tratând doar aspecte şi efecte ale ei. Aşa avem în fizică legea lui Lomonosov, în chimie principiul lui Chatelier, la Odobleja, în psihologie, legea consonanţei, în informatică conceptul de feed-back, în matematică avem numărul de aur (j) = 1,61809338875 (vezi Matyla Ghica Numărul de aui). în geometrie, în arhitectură, în artă şi chiar în poezie, numărul de aur sau secţiunea de aur îmbracă diferite forme ca poliedrele perfecte (icosaedrul, tetraedrul, dodecaedrul, octaedrul, cubul) sau ca spirala logaritmică.
în limbă avem exprimată secţiunea de aur, ca formă a legii armoniei şi echilibrului, prin numărul de vibraţii, cu care se rostesc vocalele, ca nucleu fonetic al limbii (u = 450, o= 900, a — 1800, c = 3600, i- 7200). Această integrare armonică a limbii în structura creaţiei, prin legea armoniei şi echilibrului, devine premiza unei înţelegeri a modului în care Cuvântul lui Dumnezeu, Lumina Lunii, a creat universul. Dacă ar înceta acţiunea acestei legi, mai bine zis dacă ar înceta eternul „Fiat lux“, adică acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu, universul ar redeveni un haos, aşa cum îl doresc sataniştii de tip Karl Marx. A discuta despre creaţie, despre legile universului fără Creator, fără Dumnezeu, înseamnă minciună, viclenie, impostură şi o adâncă, satanică prostie. Este prostia lui Satanail, care a crezut că el poate fi asemeni lui Dumnezeu. Este deplin semnificativ în acest sens fragmentul din prorocul Isaia: „Sui-mă-voi drept deasupra norilor şi asemenea cu Cel Prea înalt voi //“(Isaia 14, 14). Această prostie o repetă toţi ateii, care cred că omul poate fi autonom, o repetă ucenicii lui Satan, care sunt
12
adepţi ai mişcării New-Age, bancherii, oamenii politici, păgânii, comuniştii, tâlharii, vrăjitorii, sectanţii, viclenii, desfrânaţii, mafioţii, masonii, sioniştii şi de aceea toţi se duc cu el: „în iad s-a pogorât mărirea ta în cântecul harfelor tale. Sub tine se vor aşterne viermii şi viermii vor fi acoperământul /a«“(Isaia 14, 14). Aceşti satanişti vor să impună dictatura lor, să imprime oamenilor pe mână şi pe frunte un număr cu laser, iar cei ce vor refuza, să fie trataţi drept animale sau să fie ucişi. Acesta a fost sensul creării comunismului; acesta a fost sensul uciderii a zecilor de milioane de oameni prin războaie, revoluţii şi dictaturi de tip fascist sau comunist.
în textul Vechiului Testament, versetul: „Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce mă iubesc şi păzesc poruncile Mele“ (Iş: 20,6) arată cât de mare este efectul Legii Iubirii, arată cauza pentru care a venit Domnul Iisus Hristos pe pământ şi s-a sacrificat pe sine pentru noi. Iar evreilor le arată ce s-ar întâmpla, dacă s-ar creştina.
Pentru ca demersul nostru să implice deplin literatura, vom da un exemplu din poezia lui Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii prin versurile: „Căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte“, care conţin modelul Legii Iubirii. Astfel, simbolul „flori“, alăturat poruncii „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău“, ne determină să medităm că dragostea faţă de Dumnezeu nu ne-o putem mărturisi decât prin imnuri, psalmi, rugăciuni, acatiste, tropare, cântece, poezii, slujbe, doine, adică prin flori ale spiritului. Dumnezeu nu are nevoie de nimic, fiindcă ale Lui sunt toate. El le-a creat. Ca orice părinte, Dumnezeu trebuie iubit, cinstit, slăvit, slujit.
în acelaşi mod porunca „Să vă iubiţi unii pe alţii“, alăturată expresiei „ca ochii din cap“, face un transfer de sens asupra simbolului „ochi“, sugerând că poate să aibă valoare de dimensiune a Legii Iubirii. Tot astfel referindu-ne la porunca „Să iubeşti pe- aproapele tău“, alăturată simbolului „buze“, putem găsi în cuvintele lui Dumnezeu: „Poporul acesta mă cinsteşte cu buzele“, adică pe cei ce sunt căzuţi din parabola samariteanului milostiv; ei sunt căpeteniile popoarelor, mafioţii, bancherii, industriaşii, toţi cei ce s-au lepădat de Dumnezeu, când s-au lepădat de Biserica Ortodoxă.
Simbolul „morminte“ poate fi alăturat expresiei „morminte văruite“, prin care Domnul Iisus Hristos îi numeşte farisei, saduchei, duşmanii lui Dumnezeu, făţarnicii, şi de aceea dragostea faţă de duşmani ca poruncă: „Iubiţi pe duşmanii voştri“ poate fi sugerată de acest simbol. în zilele noastre aceste „morminte văruite“ sunt toate sectele, toţi duşmanii Bisericii Ortodoxe, care au devenit duşmanii lui Dumnezeu, ai lumii şi ai lor înşişi. Am discutat acest model, spre a arăta că afirmaţia părintelui Dumitru Stăniloaie că Lucian Blaga nu are o gândire ortodoxă trebuie restrânsă la filosofia lui. In poezie, aşa cum vom arăta în capitolul dedicat lui Lucian Blaga, găsim modele şi motive creştine ortodoxe.
Creatologia enunţă legea armoniei şi echilibrului ca lege fundamentală a creaţiei, demască minciunile sataniştilor, care vor să distrugă lumea, oferă soluţii pentm salvarea omului şi a universului. Ea afirmă adevărul că lumea a fost creată de Dumnezeu pentru om şi că Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea încât pe unicul Său Fiu L-a trimis să se sacrifice şi să o salveze. De aceea omul trebuie să respecte cu stricteţe poruncile lui Dumnezeu şi legile universului, care sunt cuprinse în ele.
8. Legea Iubirii exprimă, în primul rând, raportul existent dintre Tatăl Ceresc şi Domnul Iisus Hristos, ca lege a profundei comuniuni din interiorul Preasfintei Treimi. De aceea avem mărturia Tatălui Ceresc: „Acesta este Fiul Meu cel iubit în care am
13
binevoit; pe Acela ascultaţi-L. “Fiindcă „Tatăl iubeşte pe Fiul şi-l arată toate câte face El“ (lom: 5,20). Pentru a înţelege importanţa acestei legi, este destul să menţionăm cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la e/“(Ioan: 14,23). Este sensul adânc al raportului dintre Dumnezeu şi om şi de aceea „orice veţi cere intru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul“(loan: 14,13) şi „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan: 15,5). De aceea cei fără Dumnezeu nu pot descoperi legile creaţiei şi ale creativităţii. Dumnezeu deschide, prin Duhul înţelegerii, prin Duhul înţelepciunii, prin Duhul Bunei-Credinţe, ochiul minţii şi, prin Duhul Cunoştinţei, ochiul conştiinţei. Fără aceşti ochi interiori, omul este orb, deşi are ochi, este surd, deşi are urechi. De aceea el nu înţelege Legea Iubirii, care are patru dimensiuni exprimate prin cele patru porunci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeului tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău“{ Matei 22: 37); „Să vă iubiţi unii pe alţii precum v-am iubit Eu“ (Ioan: 15,12); „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“(}AaXe\ 22:39); „Să iubiţipe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. “ (Matei: 5,44)
Pentru cel ce vrea să afle Adevărul, Calea şi Viaţa cea veşnică, trebuie întâi să aplice Legea Iubirii, ca să vină asupra lui Duhul Sfânt: „Doar Mângâietorul, Duhul' Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate... De aceea orice demers în înţelegerea legilor universului, făcut fără Duhul Sfanţ, este un eşec, o minciună.
Legea Iubirii se constituie în cauză pentru legea armoniei şi echilibrului, pentru creaţia lumii şi a omului, pentru celelalte legi. Ea determină sublimarea sau sacrificiul, care este coordonată de legea sublimării. Aceasta determină emergenţa sau creaţia, care este coordonată de legea emergenţei.
9. Legea emergenţei conduce procesul de geneză şi este modul prin care gândul Tatălui Ceresc devine lumină prin Cuvântul lui Dumnezeu (Domnul Iisus Hristos — Lumina Lumii) şi creaţia prin harul Duhului Sfânt. Enunţul ei este simplu. Emergenţa este produsul dintre G— gândul lui Dumnezeu, C— Cuvântul sau lumina şi H— harul care generează creaţia, raportate la A — actul creaţiei.
B= <r x ^unde A, adică actul creaţiei, este produsul dintre M, modelul dat, şi A
cele două coordonate (Q, adică timpul şi spaţiul. Deci, în câmpul creaţiei legea emergenţei devine legea acţiunii şi poate avea forma: E= mcr. Legea emergenţei va face să apară pământul cel nou, cetatea noului Ierusalim ceresc, râul şi apa vieţii, pomul vieţii veşnice, lumina cea eternă, viaţa veşnică:
„Şimi-a arătat apoi râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului.
Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor“ (Apoc. 22: 1-2).
14
■H8H
RH
■1
Valoarea legii armoniei şi echilibrului îşi va arăta eterna ei putere creatoare, fiindcă legea sublimării va declanşa legea emergenţei:
„Şi-au văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este“.
„Şi-au văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei“( Apoc. 2\, 2).
Se evidenţiază, astfel, caracterul etern, precum şi interferenţa profundă a legilor, enunţate de noi.
în acest sens, în poemul Luceafărul de Mihail Eminescu avem o imagine poetică a acestei legi, când Hyperion trece dincolo de cele două coordonate ale creaţiei (timpul şi spaţiul): „Căci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaşte,/Şi vremea-ncearcă în zadar/Din goluri a se naşte“. El ajunge la locul unde se generează lumina şi avem legea emergenţei în etapa generatoare: „ Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,/Cum isvorau lumine“. Această înţelegere legică a poetului face din el unul din cei ce au un nivel de gândire creativă emergentă. Pentru a reliefa această adâncime este necesar demersul axiologic la nivel legic emergent, pe care-1 expunem.
Limitată la nivelul noetic, legea emergenţei este suma legilor, principiilor, conceptelor, categoriilor, ideologemelor, conexiunilor, reprezentărilor, simbolurilor prezente într-un text, alcătuind un model m, raportat la cantitatea şi calitatea cuvintelor (C2), fiind identică cu legea acţiunii în lumea relativă, fiindcă este nucleul generator.
10. Legea sublimării coordonează transformarea, sublimarea, disoluţia, substituţia, ciclul vieţii materiale, trupeşti, spre deosebire de legea emergenţei care coordonează viaţa veşnică, spirituală, sfântă, fără existenţa ciclurilor, fără prezenţa relativului, a timpului, a spaţiului, a morţii, a răului.
Când Dumnezeu va opri lumina harului Duhului Sfânt, care susţine lumea prin legea emergenţei, şi acesta îşi va înceta acţiunea prin legea acţiunii, atunci legea sublimării va acţiona nestingherită. Asta o doresc cei ce discută, fără să ştie despre negarea negaţiei ca lege. Atunci se va vedea valoarea legii armoniei şi echilibrului, fiindcă fără ea lumea aceasta nu va mai exista.
în vremea de care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului apostol loan, pământul acesta va arde, fiindcă mările şi oceanele se vor aprinde:
„Iar împăraţii pământului care s-au desfrânat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde“{Apoc.: 18, 9).
„Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de-a doua: „iezerul de foc“.
„Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc“ (Apoc. 20: 15).
în simbolul pomului cunoştinţei binelui şi răului putem să vedem legea armoniei şi echilibrului. Când Adarn (pământul) a sublimat (a mâncat) fructul faptei, el a făcut să apară legea sublimării. Afirmaţia lui Dumnezeu că, dacă vor mânca, vor muri, are un sens absolut legic, fiindcă a făcut să apară legea sublimării, ciclul vieţii care se încheie cu moartea. Afirmaţia şarpelui, că nu vor muri, are un sens relativ. Ceea ce s-a petrecut era căderea din sfera absolutului, a vieţii veşnice, a legii emergenţei, în sfera relativului,
15
1|
unde există acţiunea legii sublimării, răul, moartea. De aceea, pe pământ păcatul este relativ şi se poate sublima şi acesta este sensul Sfintelor Taine din ritualul creştin ortodox. De aceea Domnul Iisus Hristos s-a sacrificat pe cruce, de aceea milioane de creştini au fost ucişi, ca să treacă în sfera absolutului, a eternului. De aceea toţi cei care s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, s-au lepădat de Dumnezeu, de mântuire, de împărăţia Cerurilor, au căzut în ispita şarpelui ca şi Adam şi se duc în iad, unde acţionează veşnic legea sublimării sub forma unui foc etern.
Acţiunea legii sublimării în om, la nivelul biologic, eliberează din alimente energia şi substanţele necesare hrănirii corpului biologic. La nivelul corpului energetic, ea face să apară temperatura, pulsul, iar la nivelul afectiv al corpului, pe care-1 numim sufletul, face să apară, prin concentrarea energiei, stările emotive, sentimentele sau afectele. La nivelul corpului mental, generează elemente de memorie. La nivelul volitiv legic, ea face să apară deplin acţiunea ei, sublimând informaţiile de la nivelul corpului mental în acte ale nous-ului, ale intelectului sub formă de concepte, principii, legi, simboluri, categorii, reprezentări, raporturi. Ele, prin sublimare, devin în planul cumpătului sistemul de decizii, extrem de necesare, care dau un autocontrol permanent. în gândirea creatoare, nivelul nous-ului este locul unde se face iluminarea (înţelegerea) şi aceasta prin acţiunea legii înţelegerii (insight), iar nivelul cumpătului este nivelul la care se face verificarea. Acţiunea legii sublimării la acest nivel face să apară, la nivelul conştiinţei, actele conştiinţei de sine.
Aceste acte ale conştiinţei de sine pot genera, prin sublimare, actele spiritului, ale conştiinţei absolute, în sine, prin care legea sublimării declanşează legea emergenţei. La nivelul spiritului, avem punctul unde acţionează legea armoniei şi echilibrului. Aici, la nivelul spiritului, se realizează conexiunea dintre om şi Dumnezeu, fiindcă de la momentul Tainei Sfântului Botez, tăcută corect doar de Biserica Ortodoxă, avem cordonul de legătură al harului Duhului Sfânt. De aceea avem, de fapt, o singură religie — cea creştină ortodoxă. Celelalte sunt culte, fiindcă nu dobândesc harul. Procesele de sublimare succesivă sunt coordonate de legea sublimării şi de aceea omul nu le poate controla, aşa cum nu poate controla circulaţia sângelui, bătăile inimii, digestia, funcţionarea tuturor organelor. De aceea toate psihologiile, filosofiile, teoriile, care vor să acrediteze autonomia sau independenţa omului faţă de Dumnezeu, sunt ridicole. Problema liberului arbitru pentru omul contemporan este că el poate opta pentru Dumnezeu printr-o credinţă ortodoxă creştină şi se poate mântui sau deviază, rătăceşte, pierde şansa mântuirii, dobândeşte o osândă veşnică, pentru că actele lui cad sub acţiunea eternă a legii sublimării, care este reprezentată sub forma focului etern.
în textul literar, acest lucru îl avem în basmul Harap Alb de Ion Creangă, unde casa de aramă este un simbol al focului veşnic; Setilă este focul setei eterne, la care sunt osândiţi beţivii; Flămânzilă este focul foamei eterne, la care sunt osândiţi lacomii, cei ce nu postesc; Gerilă este reprezentarea simbolică a osândei sub fonnă de frig, unde se pedepsesc avariţia şi egoismul; împăratul Roşu este o reprezentare a lui Satan; fata împăratului Roşu este conştiinţa lumii, care trebuie scoasă de sub stăpânirea demonului şi dusă în împărăţia împăratului Verde, adică la viaţa cea veşnică, unde acţionează legea emergenţei. Drama omului de geniu la Mihail Eminescu, drama intelectualului la Camil Petrescu, Mircea Eliade, Marin Preda este că nu ştiu să depăşească aceste limite
16
interioare prin virtuţile creştine, prin Legea Iubirii, aşa cum o spune Lucian Blaga: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte. “Omul poate influenţa acţiunea legii sublimării prin asceza trupului, a cuvântului, a gândului, prin tăierea voii proprii şi a face voia lui Dumnezeu, printr-o viaţă profund morală, printr-o viaţă dedicată lui Dumnezeu şi a oamenilor, prin trăirea cuvintelor Sfintei Evanghelii. Secolul următor ori va fi creştin ortodox, ori lumea va înceta să mai existe. Nu va fi nici un mileniu al sataniştilor din mişcările New-Age, al secolelor, al tâlharilor, al desfrânaţilor, al ticăloşilor, al ateilor, al duşmanilor lui Dumnezeu. Fragilul echilibru menţinut de Biserica Ortodoxă, dacă va fi depăşit de valul satanist, se va determina sublimarea definitivă a lumii, aşa cum a fost potopul pe vremea lui Noe, aşa va fi şi focul apocaliptic, care-i va arde pe toţi cei ce distrug conştiinţele, omul şi lumea. La nivelul expresiv al creativităţii, legea sublimării generează substituţia în matematică, metonimia în poetică. Sensul legic al judecăţii lui Dumnezeu este că toţi cei ce fac răul, trăiesc prin acţiunea legii sublimării. De aceea ucigaşii, tâlharii, sectele, puturoşii, care nu creează, adică n-au în ei legea emergenţei, nu se mântuiesc. Cei ce distrug se autodistrug. Toţi cei ce atacă Biserica Ortodoxă, devin mari duşmani ai Legii Iubirii, ai lui Dumnezeu, fiindcă distrug ceea ce Domnul Iisus Hristos a creat prin sacrificiul de sine.
Binele este Legea Iubirii, care elimină legea sublimării (moartea) din om şi din creaţia lui Dumnezeu. De aceea în împărăţia lui Dumnezeu lumina (emergenţa) va fi dată de Sfânta Cruce, pomul vieţii veşnice. Răul este legea sublimării devenită eternă, focul cel veşnic.^
11. Legea înţelegerii (insight), a iluminării continuă acţiunea legii armoniei şi echilibrului în planul noetic, determinând o descoperire, o nouă valoare spirituală, o înţelegere nouă mai adâncă a fenomenelor, cristalizarea unor noi legi, principii, concepte, categorii, reprezentări, raportări, simboluri, care determină apariţia unui alt mod de a gândi, un alt model la nivelul conştiinţei. De aceea enunţul ei, permeabilitatea semnificaţională este direct proporţională cu valoarea semnificaţiei induse şi invers proporţională cu valoarea cunoscută. Această aplicare la nivelul expresiv al limbii înseamnă posibilitatea de a găsi permanent noi valori ale cuvintelor. La nivelul tehnologic este că numărul noilor modele poate fi nelimitat. La nivelul expresiv al creativităţii, legea înţelegerii generează simbolurile, modelele, expresiile unice.
La nivelul conştiinţei de sine, legea înţelegerii este direct proporţională cu nivelul de sublimare şi invers proporţională cu mijloacele de exprimare. De aceea cunoaşterea contemplativă prin extaz, care este o proiecţie a harului pe oglinda conştiinţei, nu mai poate fi comunicată. Cunoaşterea devine un dar.
12. Legea identităţii axe un enunţ simplu (A = A) şi apare ca o continuare, ca un efect al legii armoniei şi echilibrului. în informatică este conceptul de feed-back. Ea consemnează lipsa legii refracţiei, a legii redundanţei, care deviază comunicarea. Acţiunea ei determină analogia ca model de gândire şi influenţează iluminarea. Statistic, cel mai mare număr de invenţii au la bază o analogie, deci o acţiune a acestei legi. La nivelul expresiv al creativităţii avem metafora.
în textul Sfintei Evanghelii, ea apare ca o identitate în cadrul Preasfmtei Treimi exprimată printr-o voinţă, iubire şi cunoaştere identică: „Tatăl este cu Mine“{loan: 16,32), „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (loan: 14,19), „Acesta este Fiul Meu cel iubit în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L ”(Matei: 17,5), „Că Tatăl
17
iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face EI“( Ioan: 5,20), „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tată! făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai“(Ioan: 5,19), „Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“ (Ioan: 5,30).
Legea identităţii este un efect al Legii Iubirii şi ea acţionează asupra omului prin Sfintele Taine, dar mai ales prin Taina Sfintei Euharistii: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea acesta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu “ (Ioan 6: 51).
„Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne întru Mine şi Eu întru e/“(Ioan 5: 56).
Consecinţele acestei legi pentru creatologie sunt foarte mari, fiindcă sunt o împlinire a cuvintelor: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui“ (Ioan 7: 38), adică va avea în sine „Duhulpe care aveau să-l primească acei ce cred în £7“(Ioan 7: 39). De aceea unii pot crea, iar alţii nu. Credinţa în Dumnezeu determină această iluminare, chiar dacă omul nu este conştient că face voia lui Dumnezeu.
Legea identităţii este enunţată de Domnul Iisus Hristos în multe moduri: „M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu“(\oan\ 18,37). „Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desă vârşiţi întru Mine, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine“ (Ioan 17: 23).
„Ca toţi să fie una după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“(Ioan 17: 21).
La nivşlul existenţei omului, legea identităţii determină unirea sufletului cu trupul, iar la momentul morţii trupului acţionează legea discriminării, care separă sufletul.
13. Legea discriminării este aceea care separă nivelurile, felul creaţiilor, limitele cunoaşterii, speciile, categoriile noetice (legi, principii, concepte, simboluri, reprezentări, prototipuri, modele, sisteme), oamenii după rase, neamuri, limbi. Enunţul ei la nivelul noetic este următorul: discriminarea este direct proporţională cu numărul, valoarea, cantitatea şi calitatea categoriilor, a sistemelor şi invers proporţională cu timpul şi spaţiul procesului de cunoaştere discriminativă. O aplicare a legii discriminării este modelul alcătuit din sisteme de eureme, praxeme, legi, efecte, pe care-1 vom prezenta. Aplicată la sistemul cerului, ea exprimă multitudinea sistemelor cosmice, a galaxiilor, grupând stelele, planetele, sateliţii. Aplicată la sistemul limbii, ea determină categoriile morfologice (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul, conjuncţia, prepoziţia, adverbul, interjecţia), categoriile sintactice (subiectul, predicatul, atributul, complementul), categoriile de sunete, diferenţierile dialectale. In acelaşi timp, ea determină apariţia familiilor de limbi. în spaţiul credinţei, ea determină apariţia cultelor şi sectelor. Această lege va determina, la momentul morţii fiecărui om, dar şi la momentul celei de a doua veniri a Domnului Iisus Hristos, separarea celor aleşi (apostoli, ucenici, mucenici, ierarhi, ctitori, făcători de bine, milostivi, drepţi, proroci) de cei ce se osândesc (atei, tâlhari, hoţi, ucigaşi, sectanţi, New-Age, desfrânaţi, masoni, păgâni, yoghini, vrăjitori, hulitori, mincinoşi, păcătoşi, leneşi, sinucigaşi, satanişti, homosexuali, făcători de rele).
18
in câmpul gândirii creative, ea determină nivelurile expresiv, productiv, inventiv, movativ, emergent; determină apariţia categoriilor de gândire creativă: ideologemică, itcmică, mitică, metaforică, simbolică, metonimică; determină apariţia modelelor.
Ha are un raport corelativ faţă de legea identităţii, care are un efect invers, adică identificarea. Legea discriminării o găsim exprimată încă de la facerea lumii, când a zis I himnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă apele de ape“, moment ui care a fost creat Spaţiul. Apoi avem a doua despărţire: „Săse adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul“, de data aceasta s-au separat prin legea < liscriminării principiile apa şi pământul. Tot prin legea discriminării a fost creat Timpul. „Si a văzut Dumnezeu că este bună lumina şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric“. „Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte“. Procesul discriminaţiv este apoi continuat în dimensiunea timpului: „Säße luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii“. întreaga creaţie stă sub acţiunea legii emergenţei, corelată cu celelalte legi, printre care şi cea a discriminării. Această profundă diferenţiere o găsim în lumea vegetală: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarba, cu sămânţa într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori care să dea rod cu sămânţa în sine, după fel, pe pământ“. La fel avem această diferenţiere în lumea animală, a vieţuitoarelor: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!”
Această profundă diferenţiere o găsim în tot cuprinsul creaţiei: relief, spaţiu, plante, animale, oameni. Deşi numărul oamenilor a ajuns la 5-6 miliarde, totuşi nu sunt doi oameni la fel. De aceea conceptul de „egalitate“ este contrar legii discriminării şi este complet fals.
Pomul cunoştinţei binelui şi răului este, de fapt, un simbol al legii discriminării. După ce mănâncă din el, Adam şi Eva pierd inocenţa: „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi. “Din acest moment vine şi efectul de discriminare: „Şi izgonind pe Adam l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul spre pomul vieţii“. (Facerea 3: 24)
Legea discriminării se va evidenţia din plin la momentul Parusiei, adică la cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos, când „vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi“ (Matei 13:49), când cei ce nu au haina de nuntă a Duhului Sfânt de la botezul ortodox vor fi aruncaţi în „întunericul cel mai din afară“ (Matei 22: 13), fiindcă toţi sectanţii, ateii, păgânii, sataniştii comit păcatul împotriva Duhului Sfânt. De aceea „din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa“, „Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa“(Matei 24: 40-41), iar din cele zece fecioare cinci au fost înţelepte. Simbolul pietrei din capul unghiului sugerează această lege: „Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma iar pe cine va cădea se va strivi “(Matei 21:44), fiindcă, „mulţi sunt chemaţi darpuţini aleşi“ (Matei 22). Teza lui Origen (Apocatastaza lui Origen), că toţi se mântuiesc, este o erezie.
I' iecare va fi judecat în legea lui, dar nu mântuit. Să nu se confunde judecata cu mântuirea, nici sufletul cu trupul, fiindcă, la momentul încetării vieţii trupului, sufletul se desprinde şi avem prima acţiune a legii discriminării, apoi merge la judecata Domnului Iisus 11ristos, unde avem a doua acţiune a legii discriminării asupra sufletului, iar la momentul Parusiei avem a treia acţiune a legii discriminării asupra lumii.
19
14. Legea reacţiei, raportată la creativitate, exprimă faptul că reacţia este direct proporţională cu motivaţia şi invers proporţională cu identificarea coordonată de legea identităţii. Când reacţia este egală cu identificarea, motivaţia care a generat-o dispare, în filosofia indiană „liniştea vine imediat după renunţare“. în predica de pe munte, Domnul Iisus Hristos expune modul în care este anulată legea reacţiei, dar şi modul în care poate fi folosită prin poruncile fericirilor. Când identificarea este anulată, atunci reacţia este egală cu motivaţia. Când se anulează voia proprie şi omul face voia lui Dumnezeu, el se identifică cu Domnul Iisus Hristos prin Taina Sfintei Euharistii. Atunci motivaţia actelor sale este exprimată prin cele zece porunci, dar mai ales prin cele douăsprezece fericiri din Sfânta Evanghelie. Aceste fericiri au un enunţ bazat pe legea reacţiei, care inversează ceea ce este în lumea senzorială, materială, faţă de ceea ce apare ca efect, ca reacţie, în lumea cerească. Astfel, porunca: „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor“ arată că cei smeriţi în această lume se vor înălţa în lumea cealaltă. „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia “ fiindcă lacrimile spală sufletul şi face să se pogoare în el Mângâietorul, Duhul Sfânt. De aceea pocăinţa şi lacrimile în timpul rugăciunii exprimă această prezenţă a Duhului Sfânt. „Fericiţicei blânzi că aceia vor moşteni pământul“ arată efectul virtuţii, blândeţea. „Fericiţi cei milostivi că aceia se vor irului“consemnează efectul virtuţii, milostenia. „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ exprimă reacţia, efectul virtuţii, curăţia. „Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ este modul, în care virtutea iubirii lui Dumnezeu înalţă la cer, la cea mai înaltă condiţie. „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura“ arată ce importantă virtute este cumpătarea. „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a lor este împărăţia cerurilor“ne, arată virtutea nădejdii şi „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări şi vă vorprigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea“ ne încredinţează de efectul virtuţii, răbdarea, fiindcă roada se aduce cu îndelungă răbdare.
în gândirea indiană Karma este, într-un fel, legea reacţiei care determină samsara, adică reîncarnarea. Anularea ei duce la eliberarea din şirul reîncarnărilor. Toate actele din această lume au o reacţie în lumea cealaltă. De aici asceza trupului, a cuvântului şi a gândului. Legea reacţiei arată efectul legii sublimării valorilor relative din această lume relativă în valori absolute în împărăţia Cerurilor.
15. Legea refracţiei exprimă devierea determinată de trecerea dintr-un nivel în altul aplicată universului, dar şi omului. Am arătat felul în care legea sublimării determină la fiecare nivel interior o metamorfoză tot mai subtilă. Această metamorfoză poate fi mult deviată, împiedicată de legea refracţiei, ceea ce duce la o opacitate a gândirii, aşa cum o au sectanţii, păcătoşii, ateii, sataniştii, toţi cei care cred că omul a fost creat doar pentru această lume relativă, materială, a morţii.
Aplicată la comunicare, la înţelegere, la cunoaştere, legea refracţiei determină redundanţa, care împiedică conexiunea dintre vorbitor şi receptor. De aceea un vorbitor spune una, iar receptorul receptează altceva. Refracţia este raportul dintre cuvântul convingător şi cuvântul autoritar, când ne referim la actul comunicării. Refracţia socială este suma refracţiilor personale G (Rh R2,~) şi duce la crearea grupurilor sociale, a partidelor politice. în ceea ce priveşte creativitatea, refracţia emergentă este raportul dintre ritmul creativ şi rutină.
20
Raportată.la opera literară, refracţia este raportul dintre indicele de sublimare şi indicele de formalizare. In poemul Luceafărul de Mihail Eminescu avem versurile: ..lui îl privea cu un surâs,/El tremura-n oglindă“, unde este exprimată reacţia I .ticeafarului, dar şi refracţia în oglinda conştiinţei. în poezia Din ceas, dedus... de Ion liarbu avem versurile: „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste/Intratăprin oglindă în mântuit azur/Tăind pe înecarea cirezilor agreste/în grupurile apei; un joc secund mai pur“. Prin sublimarea realităţii {„adâncul acestei calme creste“) în oglinda conştiinţei avem o refracţie într-un alt plan, „mântuitazur“transcendent, etern, fiindcă poezia este sublimarea realităţii „înecarea cirezilor agreste“) şi refracţia ei prin „grupurile apei“, prin modele spirituale spre a se constitui într-un univers autonom, „un joc secund mai pur“.
Refracţia adevărului în conştiinţa lui Gelu Ruscanu din Jocul ielelor de Camil Petrescu îl determină să se sinucidă. Refracţia faţă de realitatea războiului îl duce pe Apostol Bologa, din Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, la o înstrăinare de sine,când se găseşte în faţa morţii. Când Costache Giurgiuveanu, din Enigma Otilieide George Călinescu, dă o treime din bani lui Pascalopol pentru Otilia şi reţine două treimi, el arată indicele de refracţie de doi la unu dintre avariţie şi paternitate. El a vândut localurile spre a-i da banii Otiliei, dar avariţia determină refracţia faţă de această hotărâre.
16. Legea conexiunii exprimă raporturile dintre elementele universului. Indicele de conexiune este dat de masa informaţiei, raportată la indicele de căutare (5R), în care R = numărul de relaţii necesare pentru aflarea unei informaţii. Conexiunea este proiectarea în cele cinci planuri: al subconştientului, al voinţei, al echilibrării, al sistemului creativ şi al sistemului noetic, pentru a lua o decizie în planul deciziei sau în sistemul de decizie (C = 5R).
Conexiunea se face după model aleatoriu, având de fiecare dată cinci posibilităţi în patru direcţii din punctul „o“ al celor două axe de coordonate, plus direcţia înainte. Este un algoritm de căutare, bazat pe legea conexiunii. Este drumul fulgerului, care descrie modelul gândului şi exprimă în esenţă iluminarea. Itinerariul discriminativ, aleatoriu, algoritmic poate avea devieri din cauza legii refracţiei.
Semnul Sfintei Cruci exprimă şi acest concept de echipartiţie. De aceea C= 5R poate fi identic cu Domnul Iisus Hristos pe cruce, El fiind „poarta oilor“ şi arătând cum se face conexiunea dintre lumea sensibilă - materială - fizică şi cea spirituală - cerească - divină.
De aceea, în urcarea scării, ispitele vin din patru părţi: din faţă cu senzaţii, raporturi cu lumea, din spate cu amintiri, din dreapta cu desfrânarea, pofta, lăcomia, zgârcenia, ura, invidia, din stânga cu slava deşartă, mândria, mânia.
17. Legea comunicării este influenţată de legea conexiunii, de legea înţelegerii, de legea discriminării, de legea reacţiei, de legea emergenţei, de legea sublimării, de legea armoniei şi echilibrului. Sub aspect formal, comunicarea C= fx, în care x = — log Y, adică relaţia lui Shannon. Valoarea lui Yeste dată de numărul operaţiilor de gândire concentrate în actul comunicării. De aceea expresivitatea comunicării este dată de numărul valorilor exprimate (sensuri noi prin sintagme şi cuvinte-modul, metafore, simboluri, metonimii, afecte, concepte, acte de voinţă, de decizie, modele, conexiuni, reprezentări) raportate la redundanţa, determinată de legea refracţiei.
21
18. Legea redundanţei, adică noncomunicarea, este dată de raportul dintre N = nivelul de formalizare, care este determinat de numărul şi de calitatea expresiilor create pentru a reda actele de voinţă, de subconştient, de creativitate, noetice şi ambiguitate. Este punctul unde se ajunge prin legea refracţiei. Elementele care separă persoanele sunt conceptele, afectele, actele de voinţă (hotărâri, opţiuni, aspiraţii, credinţe etc.), pot fi cunoscute şi depăşite prin consens. Redundanţa apare ca procedeu literar în piesele lui Eugen Ionescu Rinocerii, Cântăreaţa cheală, în piesele lui I.L. Caragiale, în romanul Enigma Otilieide George Călinescu, unde atunci când Aglaie Tulea îl supraveghează pe Costache Giurgiuveanu cu tot clanul, fiecare comunică altceva şi dialogul dintre ei este, de fapt, o suită de monologuri.
19. Modelul efectelor
19.1. Efectul de flux-reflux se găseşte într-o strânsă relaţie cu metoda sinectică propusă de Gordon. în acest sens, el recomandă cercetătorului să-şi apropie, prin analiză, concentrare, identificare, convergenţă, obiectul cunoaşterii, iar apoi să se situeze pe un punct în afară, pentru a realiza o imagine totalizatoare, o sinteză, un alt raport între creator şi univers.
Sensul de flux este de la exterior spre interior prin analiză, iar sensul de reflux este de la interior la exterior prin sinteză. Efectul este generat de alternanţa dintre acţiunea legii emergenţei sau de legea acţiunii şi de legea sublimării. în acest sens, procesele creatoare exprimă acest efect fie că este vorba despre o plantă, un copac, un animal, un om, fie că este vorba de o invenţie, o carte, o operă de artă. în realizarea creaţiei literare avem o succesiune de momente de flux-reflux, de emergenţă-sublimare la diferite niveluri ale eului creatorului, ceea ce duce spre o creştere a actului de elaborare spre nivelul emergent. Structurarea prezentei cărţi pe acest efect are sensul unei modelări creative a celui ce o foloseşte, fiindcă prin analize se penetrează structurile textului, iar prin sinteze se stimulează crearea unei imagini totalizatoare, o altă înţelegere bazată pe legile ce guvernează universul, gândirea, cuvântul sau o aplicare a efectelor.
19.2. Efectul vrittiseste prezent în filosofia şi gândirea indiană, unde toate textele sunt construite pe versete, cu ritm, asonanţe, pentru a uşura transmiterea, memorarea lor pe cale orală. în oglinda conştiinţei, pe care o aseamănă cu suprafaţa unei ape, (chitta) cuvântul determină mici vârtejuri şi ne împiedică să contemplăm eul nostru, să dobândim conştiinţa de sine. De aceea, cei ce doreau să realizeze acest drum în sine se retrăgeau în păduri, nu vorbeau cu nimeni spre a determina formarea oglinzii conştiinţei de sine, ca efect al legii armoniei şi echilibrului. Acesta este sensul versurilor din poemul Luceafărul de Mihail Eminescu: „Şi din oglindă luminiş/Pe trupu-i se revarsă,/Pe ochii mari, bătând închişi/Pe faţa ei întoarsă“. La Ion Barbu în poezia Din ceas, dedus... avem: „Intratăprin oglindă în mântuit azur“. Aşa cum suprafaţa unui lac reflectă ca o oglindă cerul, universul, tot astfel trăirea contemplativă duce la starea de extaz. Când aruncăm o pietricică plată pe suprafaţa apei şi ea o atinge de câteva ori, apoi se scufundă sau sare pe alt mal, tot astfel cuvântul poate să atingă suprafaţa conştiinţei şi să iasă în afara ei, să fie uitat. Dar el poate determina un mic vârtej, când se scufundă. Dacă conştiinţa este dominată de patimi, instincte, atunci ea este tulbure, iar omul trăieşte durerile provocate de acestea, aşa cum o găsim la Costache Giurgiuveanu din Enigma O ti!ie ide G. Călinescu, la lingi Tudose d'm nuvela lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, la Mara din romanul lui Ioan Slavici. Când valurile păcatelor întunecă conştiinţa, avem
22
spaimele din ocnă ale lui Dinu Păturică din Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon, frământările lui Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, disperarea lui Ladima din Patul luiProcustsm a lui Gelu Ruscanu din Jocul ielelor, aparţinând aceluiaşi autor. în gândirea indiană, rostirea ritmică a versetelor determină o cristalizare a conceptelor. în practica isihastă, rostirea numelui Domnului Iisus Hristos, sub forma unor scurte rugăciuni, determină apariţia stărilor de extaz.
în literatura română, cel mai tipic exemplu este în Luceafărul de, Mihail Eminescu: „Şi apa unde-au fost căzut/în cercuri se roteşte,/Şi din adânc necunoscut/Un mândru tânăr creşte“. Efectul vrittis în gândirea poetului a determinat o schimbare a ipostazelor eroului. Efectul vrittiseste coordonat de legea sublimării.
19.3. EfectulHyperionW găsim în aceleaşi versuri prin apariţia ca „tânăr voievod“ cu „păr de aur moale“, ca imagine nou-creată a eroului. Efectul Hyperion este momentul când în conştiinţa creatorului apare această reprezentare, această imagine ca punct de plecare sau ca sinteză a procesului de gestaţie. Pe ea se grefează ideile, afectele, mesajul, transmise printr-o formă sensibilă în conştiinţa cititorului. Imaginea poate fi şi punctul de finalizare a actului de creaţie. Dacă această imagine nu se fonnează în conştiinţa autorului, atunci procesul de gestaţie nu este încheiat. Efectul Hyperion este momentul de iluminare sub forma unei imagini totalizatoare, care poate fi comunicată printr-o metaforă, un simbol, un poem, un roman, un tablou, o sculptură. De aceea Titu Maiorescu le cerea junimiştilor să înceapă „prelecţiunile populare“ cu o comparaţie şi să o încheie cu o comparaţie. Mitul în general, ca model de gândire creativă, este produsul acestui efect, fiindcă el este coordonat de legea insight sau a iluminării.
19.4. Efectul Phönix este efectul de sublimare coordonat de legea sublimării, care devine cauză pentru efectul insight în sensul de recreare, iluminare, coordonat de legea emergenţei, dar şi de legea insight — a iluminării, a înţelegerii când este vorba de viaţa interioară, de gândirea creatoare sau de legea armoniei şi echilibrului ca lege fundamentală a creaţiei. Mitul Păsării Phönix, care-şi dă foc şi renaşte din propria cenuşă, sugerează, concentrează acest proces de sublimare, care generează renaşterea, dar sugerează şi conceptul de metempsihoză la egipteni. Se poate asocia acest proces cu ceea ce în fizică se numeşte legea Lomonosov-Lavoisier, adică nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă, în sensul că în universul interior al omului avem o permanentă sublimare, însoţită de o permanentă regenerare.
La diferitele niveluri, sublimarea are alte moduri, alte transformări. Astfel, alimentele sublimate în corpul biologic devin energie în corpul energetic, apoi, prin concentrare şi sublimare, energia devine emoţie, afect, patimi în corpul sufletului. El se sublimează şi devin categorii, concepte, principii, legi, simboluri, reprezentări la nivelul noetic, de unde, prin sublimare, devin modele în planul cugetării, pentru ca prin sublimare să devină acte de conştiinţă în planul sau nivelul conştiinţei. Acestea, la rândul lor, pot deveni centre de emergenţă pentru alte reprezentări, modele, concepte, categorii, adică să dea naştere unui nou univers interior, care se comunică prin creaţie literară, prin simboluri. în poemul Luceafărul de Mihail Eminescu avem o continuă schimbare a ipostazelor.
19.5. Efectul insight este efectul de iluminare, care se petrece în etapa a treia a procesului creativ, după preparare şi incubaţie, când în imaginea matrice iau naştere ideea, scânteia, ideologemul, itemul de conexiune, analogia, substituţia, simbolul, toate
23
r
generând o nouă înţelegere. Efectul este determinat de legea insight, a înţelegerii sau iluminării, care penetrează limitele de înţelegere, de gândire, de comunicare. Este felul în care legea emergenţei devine act în interior, aşa cum în univers devine legea acţiunii. Cele mai multe invenţii au la bază o analogie, adică un model de gândire metaforică sau o parabolă. De aceea şi textul Sfintei Evanghelii este construit pe parabole, solicitând o descoperire permanentă, o retrăire a ideii, a luminii cuvântului, a legii insight.
19.6. Efectul de discriminare, de separaţie, este coordonat de legea discriminării, care separă întreaga creaţie în specii, rase, modele ce diferenţiază plantele, animalele, oamenii, făcând imposibilă teoria lui Darwin, care a crezut, ca orice alienat, că omul se trage din maimuţă, fiindcă are o gândire satanică. Efectul de discriminare separă net o personalitate creatoare de o altă personalitate, o cultură de o altă cultură, un model de un alt model. Indienii considerau gândirea discriminativă mai importantă decât cea revelată, fiindcă făcuseră din om un ideal, iar practicile yoghine urmăresc, în esenţă, transformarea omului într-un supraom, care să iasă de sub influenţa legilor, să devină autonom faţă de Dumnezeu, deci să aplice legea discriminării, pentru a separa creaţia de Creator.
în creştinism, darul deosebirii duhurilor vine de la Duhul Sfânt şi separă pe aleşii lui Dumnezeu, îi fereşte de influenţa duhurilor demonice, de ispite, de erezii, de cursele ucenicilor satanei. Este modul superior al efectului de discriminare.
19.7. Efectul de reacţie este determinat de legea reacţiei, numită de indieni Karma,şi, aplicată în consens cu o evoluţie a eului, potrivit conceptului de metempsihoză, de reîncarnări succesive, devine o viclenie păgâno-satanică creată, spre a-i înşela pe cei fără o pregătire teologică creştină, ortodoxă, fundamentală. Fiecare acţiune determină o reacţie egală şi de semn contrar sau o reacţie de convergenţă, dacă este folosită legea consonanţei a lui Odobleja, ca aspect al legii armoniei şi echilibrului. Reacţia pune în evidenţă nivelurile, centrele de coagulare, cristalizare sau concentrare a personalităţii prin testare. Reacţia poate deveni o motivaţie a actului de creaţie, aşa cum sunt piesele, momentele şi schiţele lui I.L.Caragiale, satirele sau scrisorile lui Mihail Eminescu, romanele lui Marin Preda, Augustin Buzura, Mircea Eliade, fiindcă scriitorul reacţionează faţă de realităţile contemporane cu el.
19.8. Efectul de refracţie este coordonat de legea refracţiei. Fenomenul studiat relativ de fizică este nediscutat la nivelul actelor psihice. Acţiunea legilor emergenţei, sublimării, insight, discriminării poate fi deviată de efectul de refracţie. în trecerea spre nivelurile interioare tot mai profunde, putem avea un indice de deviere prin acţiunea legii refracţiei, care determină erorile de cercetare, înţelegerea eronată a textelor, a ideilor, a legilor, a fenomenelor studiate, ceea ce duce la concluzii false, ca valori scăzute ale actului de creaţie, folosirea de premize false. Astfel, studiind cazuri patologice, Freud, Adler, Jung şi alţii au tras concluzii total eronate pentru oamenii sănătoşi. Indicele de refracţie poate fi testat pentru orice persoană. Dacă două persoane au un indice de refracţie ridicat, ele nu pot comunica şi creează situaţii paradoxale, ca în piesele lui I.L.Caragiale sau Eugen Ionescu.
19.9. Efectul Fuzzy este penetrarea algoritmică coordonată de legile sublimării, insight, identificării, armoniei şi echilibrului. El condiţionează etapele procesului creativ: prepararea, incubaţia, iluminarea şi verificarea. Efectul Fuzzy este corelat cu efectele vrittis, insight, de reacţie, de refracţie, de discriminare, de echilibru, de decizie.
24
Efectul Fuzzy este exprimat de vectorul punctelor de concentrare a personalităţii, care dă un sens convergent tuturor acţiunilor, conceptelor, modelelor, ce au o influenţă de modelare asupra personalităţii, concentarea ei pe un anumit sistem: subconştientul prin instincte, afecte; volitiv prin hotărâri, opţiuni, aspiraţii, credinţe; noetic prin concepte, legi, principii, categorii, reprezentări, prototipuri; creativ prin modele, determinând o trăire pe un anumit nivel.
Efectul poate fi testat prin numărul şi calitatea actelor psihice la un anumit nivel, scopul fiind coordonarea eforturilor de echilibrare a personalităţii.
19.10. Efectul de echilibrare,deşi este coordonat de legea armoniei şi echilibrului, este influenţat şi de legile sublimării, acţiunii, reacţiei.
în procesul de formare a gândirii creative,el determină momentul de constituire a oglinzii conştiinţei, în care avem iluminarea, fiindcă anulează efectul vrittis şi determină apariţia efectului insight.
Modelul sistemului de echilibrare poate constitui punctul de plecare pentru realizarea testelor, pentru înţelegerea procesului şi pentru stabilirea strategiei de echilibrare, adică aplicarea metodei echilibrării.
19.11. Efectul de modelare este scopul principal al actului de creaţie, de formare a unei noi generaţii, de modelare a personalităţilor creatoare. Instrucţia de calitate se realizează pe modele şi este influenţată de legea modelării, care poate fi enunţată astfel: modelarea (M) este direct proporţională cu tensiunea creată prin motivaţia actului instructiv-educativ (U) şi invers proporţională cu intensitatea autoritarismului instituţionalizat (I).
Dacă în şcolile tradiţionale teoretice se unnăreşte modelarea pe prototipul homo sapiens, în liceele industriale se urmăreşte prototipul homo faber. Prin mass-media se cultivă homo ludens, homo demonicus, prin învăţământul religios ortodox — homo sacerdotis, prin mănăstiri — prototipul homo angelicus, prin literatura patristică, prin Sfintele Scripturi — modelul Emanuelşi modelul Fecioara, pe care le vom dezvolta, pentru a conştientiza procesul de modelare.
20. Metodele creatologiei
20.1. Metoda implantului de imaginar este extrem de importantă, fiindcă temelia gândirii începe cu imaginea vizuală sau acustică, pe care o receptăm din realitate, dar o transfigurăm în conştiinţă şi o transformăm într-o reprezentare. Această reprezentare, această imagine din conştiinţă este ceea ce Titu Maiorescu definea prin „condiţia materială a poeziei“. Deosebirea fundamentală dintre versificaţie şi poezie începe de la imaginea, pe care poetul o construieşte cu ajutorul metaforelor, metonimiilor, simbolurilor, personificărilor, hiperbolelor şi al altor figuri de stil, imagine devenită suportul pe care se grefează sentimentele, mesajul, ideea poetică, actele de conştiinţă. Conştient sau inconştient, poetul în special (şi scriitorul în general) construieşte pe baza unei imagini, pe care o transmite cititorului, printr-un implant de imaginar, care, dacă are frumuseţe, profunzime, acurateţe, originalitate, se reconstruieşte în conştiinţa cititorului.
Marii scriitori au creat modele de metafore, metonimii, mituri, comparaţii, personificări, de aceea influenţa lor de modelare, de a impune modele de gândire, de
25
exprimare a fost deosebită. Vom reliefa faptul că la Mihail Eminescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, fiecare metaforă, fiecare metonimie, fiecare poezie are în esenţă alt model.
De aceea Mihail Eminescu îşi începe, nu întâmplător, cele mai reprezentative creaţii printr-un implant de imaginar. Redăm câteva exemple:
„Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,
Rumenind străvechii codri şi castelul singuratic”.
Călin (file din poveste)
„De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. ”
Eminescu construieşte fragmentul VIII, din poemul Călin, pe o tornadă de imagini, ca şi fragmentul bătăliei de la Rovine, din Scrisoarea III, pentru ca, prin efectul vrittis, să realizeze implantul de imaginar.
Liviu Rebreanu construieşte, de la începutul romanului Ion, o imagine a satului. In romanul Răscoala, această imagine o realizează, când Grigore Iuga îi arată lui Titu Herdelea aşezările, satele, moşiile, cu scopul ca în mintea cititorului să existe această temelie a locului, unde se va desfăşura acţiunea. La fel vor proceda Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Geo Bogza, Calistrat Hogaş, Mircea Cărtărăscu, Ion Druţă.
In textul Sfintei Evanghelii, parabolele au la bază o imagine, pe care se grefează acel Adevăr, care rămâne pecetluit pentru cei ce n-au primit botezul ortodox, fiindcă nu poate fi citit decât cu ochiul conştiinţei.
în cultura indiană, textele sunt realizate sub formă de versete ritmate, care se învaţă cu uşurinţă, deşi conţinutul lor adânc este explicat doar de „guru“, adică de îndrumătorul spiritual.
Legea Iubirii sau Psaltirea de la Neamţ reia acest efect vrittis prin repetarea unor fragmente din versete, tocmai pentru a determina implantul imaginii, apoi a ideii, apoi a modelului.
20.2. Metoda grefei de ideologem este mult mai pretenţioasă, fiindcă ideologemul, ca sămânţă a gândirii, se introduce, de obicei, pe solul imaginii create prin implantul de imaginar. De aceea aşa cum ogorul este pregătit, adică arat, greblat şi apoi semănat, udat, plivit, îngrijit, tot astfel şi pe imaginea - ogor a minţii se realizează grefa de ideologem, pentru ca mai apoi, prin sublimarea seminţei-ideologem, să avem generarea, în planul poetic, a unei adânci înţelegeri, iar în planul conştiinţei a modelului (eidos).
La Mihail Eminescu, ideologemul „lucd‘ din poemul Luceafărul, este grefat prin cuvinte ca: „luceafăr“, „străluce”, „luceşti”, şi apoi ideea de lumină prin: „mreajă de văpaie“, „Scăldat în foc de soare“, „Alunecândpe-o rază“, „Lucesc adânc himeric“, care, cu imagini create prin metafore şi metonimii, simboluri, dau ideologemului „luce“ ogorul imaginarului, unde ideea să se dezvolte spre a sugera că lumea Luceafărului este a luminii. Treptat, cu multă fineţe, este construită şi imaginea de contrast a lumii eroinei: „umbra negrului castel“, „Lângă fereastră, unde-n colţ“, spre a consolida grefa de imaginar a ideologemului „luce“.
La Liviu Rebreanu, în Pădurea spânzuraţilor, lumina exterioară a reflectorului devine lumina interioară şi apoi raza ce vine din crucea bisericii din Parva. Sensul este de a sugera lumina libertăţii, care va răsări după război, din jertfa acestor eroi ai neamului, adică dobândirea luminii conştiinţei naţionale.
26
în gândirea lui Liviu Rebreanu, momentul când vede un ţăran sărutând pământul, se realizează implantul de imaginar, iar mai apoi, prin meditaţie asupra gestului, se realizează treptat grefa ideologemului „pământul“, care îşi arată valenţele în sensul mitic, arhetipal, ancestral, când Ion se îmbracă de sărbătoare şi-şi ia în stăpânire glia.
20.3. Metoda echilibrării este construită pe legea armoniei şi echilibrului şi are ca scop să realizeze momentul de echilibru al conştiinţei — oglindă, pentru ca în aceasta să apară un prim moment al actului de creaţie — imaginea, ca temelie, dar şi ca sinteză a operei de artă. De aceea Maiorescu le cerea junimiştilor să-şi înceapă toate conferinţele („prelecţiuni populare”) cu o comparaţie şi să o încheie cu o comparaţie. Sub influenţa acestuia, Mihail Eminescu realizează cele mai importante creaţii pe metoda echilibrării (.Luceafărul— 4 părţi, Scrisoarea III— 4 părţi, Călin (file din poveste)— 8 părţi.
La fel Ion Creangă construieşte Amintiri din copilărie din patru capitole. Tot aşa Costache Negruzzi dă această compoziţie clasică nuvelei Alexandru Lăpuşneanul, Alexandru Odobescu îl imită, în nuvelele Doamna Chiajna, Mihnea Vodă cel Rău, în Câteva ore la Snagov, toate realizate din patru capitole, dar în Pseudo-Kynegeticos, cu cele douăsprezece capitole, îl precedă pe Liviu Rebreanu, care va realiza romanele Ion şi Răscoala pe acest model, adică douăsprezece capitole, dar romanul Pădurea spânzuraţilor Am patru părţi.
Metoda echilibrării este utilizată mai subtil de toţi scriitorii, care aduc visul sau extazul ca imagine fundamentală a textului. Acesta este sensul celor două vise de la începutul satirei Scrisoarea III de Mihail Eminescu, acesta este punctul de plecare pentru toate poeziile lui Ion Barbu din ciclul Joc secund, acesta este punctul de plecare al romanelor sau nuvelelor realizate de A.E.Baconsky, de Mircea Cărtărăscu, de Ştefan Bănulescu.
în sens mai strict clasicist caracterul moralizator, iar în sensul axiologiei ortodoxe cultivarea virtuţilor constituie modul prin care se realizează echilibrarea ca metodă. Toate cele douăsprezece fericiri, enunţate de Domnul Iisus Hristos, toată predica, toate minunile şi însuşi sacrificiul de sine au ca sens metoda echilibrării nu doar în sensul creaţiei literare sau artistice, ci chiar mai mult al creării lumii. Arta nu face decât să reia într-un alt plan această lege a armoniei şi echilibrului şi să o transforme într-o metodă de creaţie.
20.4. Metoda refracţiei are la bază efectul de refracţie, determinat de legea refracţiei, în realizarea textului literar, metoda o găsim la Eugen Ionescu, în Cântăreaţa cheală, unde dialogul devine absurd din cauza iudiului ridicat de refracţie, ceea ce aduce, de fapt, efectul de redundanţă, adică de noncomunicare, determinat de legea redundanţei. La fel, în piesele lui I.L.Caragiale, avalanşa de paradoxuri, pusă în discursurile lui Caţavencu şi Farfuridi, ne dau această refracţie faţă de problema constituţiei, pe care ar fi trebuit să o discute.
Metoda refracţiei este subtil utilizată de Camil Petrescu, care-şi pune eroii în situaţia de a nu înţelege adevărul, de a trăi dramatic lupta cu propria lor limită interioară. De
27
aceea Ciclu Ruscanu, Ladima, Andrei Pietraru se sinucid, Ştefan Gheorghidiu, Ella îşi ratează viaţa.
In romanul Enigma Otiliei, George Călinescu îşi adună eroii la căpătâiul lui Costache Giurgiuveanu şi-i pune să ducă un dialog, construit pe o refracţie totală, adică pe redundanţă.
Poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, ca şi Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu, aduce problema incompatibilităţii ca formă mai profundă a metodei refracţiei, fiindcă eroii aparţin unor lumi diferite.
Refracţia, ca metodă, este utilizată de toţi cei ce interpretează în mod eronat textul Sfintei Evanghelii spre a construi pseudocultele neoprotestante, de fapt nişte erezii, spre distrugerea lor şi a celor ce-i urmează. Toate abaterile de la ortodoxie sunt, de fapt, efectul de refracţie faţă de adevăr.
21. Modelul nivelurilor eu lui
21.1 Nivelul biologici nseamnă o trăire prin simţuri: văz, auz, miros, gust, pipăit, care se exprimă prin senzaţii, reflexe, instincte, în sistemul subconştientului. In comportament, instinctul de alimentaţie devine foamea şi setea; instinctul de conservare se exprimă prin somn, reflexe de apărare; instinctul de avariţie — prin acapararea de bunuri materiale, furt, tâlhărie, fraude, escrocherii; instinctul de reproducere — prin senzualitate, acte de agresare sexuală, viciul desfrânării. Aceste instincte, sublimate prin educaţia voinţei, prin dezvoltarea sistemului noetic, a sistemului de echilibrare, dar şi a sistemului de decizie, duc la un comportament social normal. Lipsa acestui proces de modelare duce la crearea unor personalităţi dominate de instincte, de vicii, al căror comportament poate devia uşor în fapte penale.
21.2. Nivelul energetic este teritoriul unde energiile, create prin sublimarea alimentelor în corpul biologic, susţin activităţile celulelor. La acest nivel, avem coordonarea metabolismului, pulsul, ridicarea şi scăderea temperaturii corpului, coordonarea sistemului de apărare a organismului în caz de frig, căldură, boli. Pe acest nivel, la anumiţi centri bine determinaţi, se practică medicina tradiţională orientală prin acupunctură şi presupunctură.
21.3. Nivelulafectivse constituie sub forma unui corp subtil, alcătuit din particule mult mai fine decât cele din corpul energetic, pe care-1 numim suflet şi se desprinde de trup la momentul morţii biologice. Vibraţiile acestui corp exprimă emoţiile, trăirea sentimentelor de bucurie, durere, tristeţe, milă, duioşie, iubire, dor, jale, ură, mânie. Ele determină în corpul energetic declanşări bruşte de energie concentrată în cazul unor spaime, emoţii, stări depresive. în procesul creativ, aici începe incubaţia, care dă naştere la pasiunea de a cerceta; polarizează energiile. în literatură el poate deveni motivaţia actului de creaţie.
21.4. Nivelul mental ia forma de aură în jurul corpului şi coordonează memoria, intuiţiile, tendinţele, visele şi alte categorii atribuite subconştientului. Visul nu este decât o proiecţie pe acest nivel a trăirilor pe alte niveluri. Virtuţile trăite dau o aură luminoasă cu nuanţe şi culori către galben şi alb, pe care le poate surprinde aparatura specială de fotografiere. La acest nivel trăiesc virtuţile, blândeţea, smerenia, cumpătarea, curăţenia, hărnicia, dar tot la acest nivel apare atacul patimilor: lenea, mânia, mândria,
28
lăcomia, invidia, desfrânarea, zgârcenia, care dau nuanţe întunecate aurei. Viciile ca fumatul, băutura, drogurile, cafeaua, sexualitatea, ura dau o aură vânătă sau neagră.
Nivelul mental pentru creativitate este locul unde se face prepararea.
21.5. Nivelul legice, ste nivelul la care acţionează legile şi se produc efectele. Aici legea sublimării dă sensul de flacără, de foc lăuntric, cum îl definesc indienii. La acest nivel se sublimează trăirile din nivelul biologic, afectiv, mental spre a deveni categorii noetice. Aici au loc efectele de flux-reflux, Phönix, refracţie, reacţie, Fuzzy. Aici are loc, de fapt, incubaţia în procesul creativ. Este locul unde acţionează sistemul volitiv.
21.6. Nivelul noetice ste al intelectului. Aici se trăiesc şi se elaborează categoriile sistemului noetic: legi, principii, concepte, idei, simboluri, mituri, reprezentări, raporturi. Acest soare interior, alcătuit din lumină, îl avem când trăim gânduri înalte, generoase, când descoperim legi, principii, concepte, idei, categorii, simboluri, reprezentări, prototipuri, raporturi noi, fiindcă aici, în gândirea creativă, este locul unde se produce iluminarea. Omul înţelege lumea din jur potrivit cu nivelul la care trăieşte. Dacă trăieşte la nivelul biologic, este dominat de instincte; dacă trăieşte la nivelul energetic, este dominat de mişcare, de acţiune; dacă trăieşte la nivel afectiv, este dominat de sentimente; la nivelul mental, de virtuţi sau patimi; la nivelul afectului este dominat de afecte; la nivelul legic, de legi; la nivelul noetic este dominat de idei, concepte, de intelect; la nivelul cumpătului de sistemele de echilibrare şi de decizie; la nivelul conştiinţei, de modele, de sistemul categoriilor creative; la nivelul spiritului trăieşte stările de extaz, contemplative, iar la nivelul harului, raportul cu Dumnezeu.
21.7. Nivelul cumpătului este dominat de legea echilibrului şi armoniei. Este nivelul sistemului de echilibrare. Este locul unde, în procesul creativ, are loc verificarea. Este locul pe unde se penetrează nivelul conştiinţei, al ochiului interior. De aceea înclinarea balanţei cumpătului determină unghiul din care privim lumea. Dacă lumina harului din spirit răzbate prin ochiul conştiinţei, avem o restructurare, o renaştere, o naştere a doua oară, fiindcă nivelul noetic devine plin de lumină şi luminează celelalte niveluri. Omul devine o lumină a lumii. De aceea Domnul Iisus spune că atunci când în ochiul omului este lumină, în tot acest om este lumină.
21.8. Nivelul de conştiinţă este al sistemului de decizie, al cărui nucleu este concentrat în categoriile care definesc tipul de logică. Aceasta poate fi generală, discretă, autonomă, legică, Fuzzy, de grup, binară, axiologică, de echilibrare. Aceste modele de logică cristalizează actele de conştiinţă, modelele, categoriile sistemului creativ, care stau ca într-o cupă, ai cărei pereţi sunt ca oglinda. în ea stă spiritul, care este autonom (aşa cum ştiau şi indienii şi o spun în Bhagavad-Gită). Aşa avem Sfântul Potir în ritualul creştin, în care se introduce Sfântul Agneţ.
Aici, la nivelul de conştiinţă, este urmărită evoluţia interioară a omului de către Dumnezeu.Când conştiinţa este curată, luminată, ea reflectă harul Duhului Sfânt şi avem starea de extaz, adică o trăire a cuvintelor Sfintei Evanghelii: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu“.
21.9. Nivelul spiritului este coordonat de Legea Iubirii ca semn al prezenţei Duhului Sfânt. Când Dumnezeu a suflat asupra lui Adam, i-a dăruit această frântură de divinitate, acest bob de diamant, care-şi aruncă razele pe pereţii ca oglinda ai cupei conştiinţei. Spiritul este autonom şi este legat de Dumnezeu printr-un subtil cordon de lumină lină
29
al sfintei slave a harului dumnezeiesc. Acest cordon îl primesc creştinii ortodocşi la momentul Tainei Sfântului Botez, care este botezul pocăinţei cu apă sfinţită, dar şi cu Duhul Sfânt prin Taina Mirungerii, cu foc prin Taina Sfintei Euharistii. La momentul intrării în monahism, se pune un al doilea cordon; la tunderea ca schimonah, un alt cordon; la Taina Preoţiei un alt cordon; la momentul ungerii unui episcop, un alt cordon. De aceea legătura unui cleric cu Dumnezeu este mult mai puternică.
21.10. Nivelul harului este al cordonului, este al firului de legătură. El este răspândit ca un roi subtil în jurul diamantului spiritului, când, din cauza păcatelor, se dispersează. El se reface prin Taina Spovedaniei, când se înlătură cauzele dispersiei, păcatele, şi este repus prin Taina Sfintei Euharistii. Când se face liturghia ortodoxă la momentul epiclezei, care nu există la catolici, se coboară harul Duhului Sfânt pe Sfântul Agneţ şi-l sfinţeşte. Prin împărtăşire, se reface acest cordon de legătură al celor aleşi. Ateii, sectanţii, toţi cei ce n-au primit Taina Sfântului Botez ortodox, cei ce comit păcate grele ca tâlhăria, uciderea, vrăjitoria, căderea la secte, masonii, sataniştii, exponenţii mişcării New-Age, păgânii, nu numai că nu au acest cordon de legătură, dar pierd şi mărgăritarul spiritului, devin „morminte văruite“.
Din punctul de vedere al creatologiei, procesul de creaţie este, la nivelul harului, un impuls luminos, care, prin spirit, devine o rază luminoasă. Ea cade pe oglinda conştiinţei, devenind un act de conştiinţă. La nivelul cugetului, se proiectează ca un model, ca un act logic, care, la nivelul noetic, devine idee, concept, principiu, reprezentare, simbol, prototip, noul raport. Acesta, la nivelul legic, devine un act de voinţă, o hotărâre, o opţiune, o intenţie, o aspiraţie, o credinţă. La nivelul corpului mental, el devine o formă, un cuvânt, o metaforă, o metonimie, un simbol. La nivelul afectiv, devine o pasiune, iar la nivelul energetic, o acţiune; la nivelul biologic, o realizare. Această metamorfoză succesivă pe diferitele niveluri face ca cercetarea pragmatică să fie ineficientă. Această metamorfoză arată superioritatea, folosirea instruirii pe modele de modelare pentru formarea conştiinţei creative a generaţiilor ce vin.
In poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, aceste niveluri dau o înţelegere profundă textului. în acest sens, imaginile de „înger“ sau „demon“ ale eroului sunt proiecţii pe oglinda conştiinţei eroinei, sunt stări de extaz. Luceafărul coboară pe „o rază“, adică pe acest cordon. La fel în romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, Apostol Bologa trăieşte o stare de extaz, când, întors la Parva, priveşte din cerdac crucea de pe turla bisericii, de unde-i vine o rază. Tot astfel imaginea ofiţerului ceh Svoboda, care-1 obsedează, este o proiecţie pe oglinda conştiinţei eroului.
Modelele, pe care ne propunem să le oferim în continuare, creează o imagine a sistemelor necesară pentru procesul de modelare.
22. Modele şi prototipuri umane
22.1. Modelul Emanuel este prefigurat de prorocul Isaia şi realizat de Domnul Iisus Hristos. Acesta a fost, timp de două mii de ani, un model pentru milioane de oameni, de aceea importanţa lui este foarte mare.
Paradoxul şi minunea Naşterii Domnului îi dau un caracter arhetipal: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele“(Isaia 7:14). Această minune n-a fost înţeleasă şi acceptată de evrei decât de acei aleşi: „ Voi strânge laolaltă această mărturie şi voi sigila această învăţătură pentru ucenicii mei“ (Isaia 8:16), adică pentru cei ce s-au creştinat. El, Mesia cel aşteptat, „ va fi pentru voi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi laţ pentru cei ce locuiesc în Ierusalim “(Isaia 8:14), adică pentru cei ce nu s-au botezat ortodox.
Cauza mâniei lui Dumnezeu împotriva poporului evreu este închinarea la demoni şi călcarea Legii (Tora), căci demonii erau ascunşi în idoli. Azi ei se iau după conducătorii lor: „Căpeteniile acestui popor îl duc în rătăcire şi cei conduşi de ei vor pieri“ (Isaia 9:15); „Şi legământul vostru cu moartea va fi stricat şi înţelegerea voastră cu iadul (şeol) va fi desfăcută. Când urgia va trece vă va zdrobi“(Isaia 28: 18).
El, Domnul Iisus Hristos, a fost Cel despre care s-au făcut toate prorocirile: „Căci prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele lui: „înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va fi să fie“ (Isaia 9:5). Când a căzut din cer Satanail, care era, se pare, heruvimul reprezentat printr-un vultur (şi de aici semnul masonic), el a fost urmat de alţi îngeri şi se pare de heruvimul reprezentat prin taur (şi de aici închinarea evreilor la viţelul de aur — Mamona — demonul avariţiei). Fiul lui Dumnezeu a rămas ca un Sfetnic de Mare Sfat, ca şi heruvimul reprezentat printr-un înger: „înger de mare Şfat“. El a venit prin neamul lui David şi al lui Iuda, ca să se împlinească cuvântul: „OMlădiţă va ieşi din tulpina lui lesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii. Duhul Sfatului şi al Tăriei, Duhul Cunoştinţei şi al Bunei Credinţe. Şi-L va umple pe El Duhul Temerii de Dumnezeu“ (Isaia 11: 1-2).
Cunoscând vicleniile lui Satan, Dumnezeu a ascuns, sub o înfăţişare modestă, venirea Fiului, dar mai ales ca să împlinească prorocia: „Crescut-a înaintea Lui ca o Odraslă şi ca o rădăcină din pământ uscat; nu avea chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la FI, şi nici o înfăţişare ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi Cel din urmă dintre oameni: Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupra-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împo vărat. Şi noi îl socoteam pedepsit şi chinuit de Dumnezeu. Dar FI fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a lbs< pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat“ (Isaia 55: 2-5). Este ceea ce s-a petrecut cu Domnul Iisus. El s-a născut în Bethleem: „Şi tu, Bethleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, câci din tine va ieşi Conducătorul, care va paşte pe poporul Meu Israel“(Matei 2:6), (Milieia 5:1) a locuit în Nazaret, a fost dus în Egipt ca să se împlinească cuvântul:
33
..Din Tgipt i oi aduce pc l ini Meu".şi „Nt/arinean se va chema". A intrat de Florii în leni Milim pe un niăp’Orn.ş: „Spuneţi liicciSionuhn: Iutii Imputatul tini i inc la tine blând $i şezând pe asinii, pe mân/., tiu! celei de sub jug“ (Matei 21:5).
Domnul lisus este mărturisit de Tatăl Ceresc la momentul Botezului Domnului: „Tu eşti Ţiul Meu cel Iubit, întru Tine am binevoit“ {Luca 3:22). A doua oară, la Schimbarea la Faţă pe Muntele Taborului: „Acesta este Fiul Meu ce! iubit, în care am binevoit, pe Acesta ascultaţi-L“(Mate\ 17:5). A treia mărturie a Tatălui Ceresc o avem când predica şi a venit un glas din cer: „Şi l-am preaslăvit şi iarăşi II voipreaslăvi“ (Ioan 12:28). El este mărturisit de Duhul Sfânt la Pogorârea Duhului Sfânt: „Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei“ (Fapte 2:3), când s-a împlinit făgăduinţa că va trimite Mângâietorul.
Avem mărturia îngerilor la momentul Naşterii Domnului: „Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui Da vid“(Luca 2:11). „Şi deodată s-a văzut împreună cu îngerul, mulţimea de oaste cerească lăudândpe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca 2:14).
Caracterul de actant al Domnului lisus Hristos rezultă din faptul că El nu face voia Sa, ci voia Tatălui Ceresc: „Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit, aşa fac“{ Ioan 14,31). Faptul că este structurat pe Legea Iubirii îl găsim deplin exprimat atât prin cele patru porunci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul 7ai/“(Matei 22:37); „Să vă iubiţi unul pe altul“ (Ioan 15:17); „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22:39); „Iubiţipe vrăjmaşii voştri“(Matei 5,44), cât mai ales din felul cum El le împlineşte pe cruce răstignit fiind, arătând valoarea Sfintei Cruci, ca simbol al Legii Iubirii, de semn al Fiului lui Dumnezeu. El ascultă voia Tatălui Ceresc pânălamoarte: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu “ (L u c a 23,46). Are grijă de Preacurata Sa Maică: „Femeie, iată fiul tău“ şi de ucenicul iubit: „Iată mama ta“ (Ioan 19:26-27). Are grijă de tâlharul care se pocăieşte în ultima clipă: „Adevăratgrăiesc ţie, astăzi vei fi cu mine în rai“(Luca 23:43)A Şi-i iartă pe cei ce-1 răstignesc: „Părinte iartă-le lor că nu ştiu ce /.ac“(Luca 23:34). îi transformă în sfinţi pe sutaşii, care L-au răstignit, Corneliu şi Longhin, facându-i mucenici mărturisitori, martori ai minunilor de la Răstignirea şi învierea Sa din mormânt.
Modelul Emanuel este un model al virtuţilor creştine: smerenia, hărnicia, curăţia, cumpătarea, mila, îndelunga răbdare, blândeţea, credinţa, nădejdea, dragostea, de aceea a fost urmat de milioane de oameni, a. fost dezbătut în mii de cărţi, a fost controversat de ucenicii satanei, dar a avut un ecou profund decisiv în sufletele aleşilor Săi. De aceea Domnul lisus Hristos a utilizat cuvântul convingător, sub forma unor parabole, care au o deosebită valoare literară prin simplitatea şi profunzimea lor, ca să dea cuvintelor valori conotative şi o interpretare determinată de valoarea spirituală a fiecăruia, spre deosebire de cuvântul autoritar din textul Legii, dată lui Moise pe Muntele Sinai.
22.2. Modelul Fecioara are nivelul de actant, fiindcă nu face voia Ei, ci voia lui Dumnezeu, care a fost rostită de prorocul Isaia:
„Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia 7:14). Această voie a lui Dumnezeu se împlineşte în momentul Bunei-Vestiri, când Sfântul arhanghel Gavriil spune Sfintei Fecioare Maria: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu 77/jc“(Luca 1:28), iar Ea răspunde: „Iatăroaba Domnului. Fie Mie după cuvântul tău“(Luca 1:38).
34
Maica Domnului Iisus Hristos este modelul viu al conştiinţei creştine, este o imagine vie a virtuţilor: smerenia, răbdarea, blândeţea, mila, curăţia, cumpătarea, hărnicia, credinţa, nădejdea, dragostea. Ea are mai multe ipostaze: Preacurata Fecioară, Maica Luminii, Doamnă a îngerilor, Preaslăvita Stăpână, Biserică Sfinţită, Rai Cuvântător, Apărătoare Doamnă a creştinilor. Ea are puterea să alunge demonii, să vindece rănile sulleteşti şi trupeşti, să vegheze la viaţa şi adormirea creştinilor care o cinstesc.
Răspunsul Preasfintei Fecioare îmbracă în textul Sfintei Evanghelii forma unui imn: „Măreşte sufletul Meu pe Domnul. Că a căutat spre smerenia roabei sale. Că iată de acum Mă vor ferici toate neamurile. Că Mi-a făcut Mie Mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi“ (Luca 1:46-53).
Modelul Fecioara este arhetipul principiului feminin, este Frumoasa Lumii — Kore Kosmou — prefigurată în mitologia populară românească prin Sfânta Lună, Ileana Cosânzeana, Doamna Cerului şi a Pământului, împărăteasa ce şade de-a dreapta Domnului.
22.3. Modelulhomo sanctusse caracterizează printr-o viaţă dedicată lui Dumnezeu în mănăstiri, în pustie sau în mijlocul oamenilor, după cum îi este misiunea încredinţată de Dumnezeu. Astfel, prorocii ca: Moise, Ilie, Samoil, Isaia, Ieremia, Iezechil, Daniel, Osea, Amos, Miheia, Ioil, Iona, Zaharia, Ioan Botezătorul, după care au unnat apostolii. Andrei, Petru, Ioan, Iacob, Matei, Bartolomeu, Toma, Marcu, Luca, Iuda, Filip, Tadeu, lacob al lui Alfeu, Matia, Pavel, apoi ierarhii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigore de Nyssa, Grigore de Nazians, Atanasie, Nicolae, Spiridon au trăit în mijlocul vieţii sociale, unde au avut un rol decisiv pentru formarea conştiinţei creştine.
Numele şi numărul, categoriile şi faptele celor ce L-au urmat pe Domnul lisus Hristos este mare. Dintre ei vom aminti pe sfinţii Constantin şi Elena, Gheorghe, Dimitrie, Mercurie, Mina, Comeliu, Longhin, Sebastian, Ciprian, Ştefan, Pantelimon, Nechita, Emilian, Sava Gotul, Calinic de la Cernica, Ioan cel Nou de la Suceava, Dimitrie Basarabov, Grigorie Decapolitul, Iosif de la Partos, Ilie Iorest, Sava Brancovici, Ştefan cel Mare, precum şi o serie de cuvioşi şi cuvioase ca: Antonie cel Mare, Macarie, Ilarion, Maxim Mărturisitorul, Parfenie, Sisoe, Paraschiva, Eufimia, Tecla, Evdochia, Liloteia, Ecaterina, Teodora, Maria Egipteanca, Iustina, Pelaghia, Sofia, Suzana, Adriana,
I iugenia. Ei au trăit naşterea a doua oară, au fost ctitori spirituali, şi-au dat viaţa pentru I Iristos, au scris cărţi de mare importanţă, au trăit rugăciunea minţii în inimă, au trăit extaze şi teofanii ca sfinţii Serafim de Sarov, Stareţul Siluan, Ştefan, Serghie, Emilian.
în literatura română, imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca actant, o avem în romanul Fraţii Jderide Mihail Sadoveanu şi în drama Apus de soare de Barbu Ştefanescu Delavrancea. Imaginea sfinţilor o găsim la Mitropolitul Dosoftei în Vieţile Sfinţilor. Drumul spre rugăciunea inimii, la Vasile Voiculescu în Călătorie spre locul inimii.
I maginea lui Daniil Sihastrul, la Dimitrie Bolintineanu, iar baladele populare şi legendele ne redau chipul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, al lui Constantin Brâncoveanu. Pe Antim Ivireanul îl găsim deplin exprimat în Didahiile, iar pe Sfântul Ioan Cassian, în Colaţiuni şi Despre întruparea Domnului, pe Sfântul Niceta Remesianul în Te deum laudamus, De vigiliis servorum dei, pe Dionisie Exiguul în Antologie de texte patristice, pe care îi vom trata într-un capitol separat.
35
22.4. Modelul homo sacerdotis sau anahoretus este cultivat din antichitate ca împlinind funcţii de arhiereu, preot, diacon, episcop, papă, cardinal, patriarh, adică trăieşte pentru a realiza ritualul, săvârşind Sfintele Taine în creştinism. El ţine predici, răspândeşte credinţa în Dumnezeu; scrie cărţi, articole; participă la activităţile organizaţiilor cu caracter religios sau de binefacere. Ca anahoret, el depune cele trei voturi: al curăţiei, al sărăciei şi al ascultării. El devine monah, ieromonah, ierodiacon, arhimandrit, pusnic, rasofor. Dintre personalităţile culturii şi literaturii române, care au reprezentat acest model de viaţă duhovnicească, îi avem pe mitropoliţii şi arhiereii: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Simion Ştefan, Calinic de la Cemica, Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif de la Partoş, Sofronie de la Cioara, Paisie Velicicovski. La acest model se înscriu: Gala Galaction (Grigore Pişculescu), Ion Agârbiceanu, Al.Mateevici, Bartolomeu Anania, care sunt şi scriitori.
Imaginea acestui model o găsim realizată de Mihail Sadoveanu prin Amfilohie Şendrea din Fraţii Jderi, prin călugărul Gherman de la Durău din Ha nu Ancuţer, de Calistrat Hogaş prin părintele Ghermănuţă din în Munţii Neamţului; de Ion Agârbiceanu în Arhanghelii prin Vasile Mureşan, preot tânăr; de Gala Galaction în Papucii lui Mahmudprin schivnicul Silvestru sau în De la noi ia Cladova de preotul Tonea; de Mihail Eminescu în SărmanulDionisprin călugărul Dan, de Ion Creangă în Amintiri din copilărie prin preoţii loan, de sub deal sau Isaia Duhu, de Lucian Blaga în drama Meşterul Manole prin preotul Bogumil.
22.5. Modelul homo creaţi vus se caracterizează prin inteligenţă, printr-o memorie deosebită (aşa cum remarca Titu Maiorescu în legătură cu Mihail Eminescu), are o pregătire de excepţie, perseverenţă, răbdare, putere de muncă, se specializează într-un anumit domeniu unde face descoperiri importante ştiinţifice sau tehnice, creează opere literare, artistice etc.
Marile personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale, literare din toate timpurile au ilustrat deplin acest model. Ei au fost filosofi ca: Platon, Aristotel, Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer; scriitori ca Homer, Dante Alighieri, Virgilius, Ovidiu, William Shakespeare, Henrik Ibsen, Luigi Pirandello, Eugene O’Neill, Lev Tolstoi, Ivan Turgheniev, la care adăugăm toţi scriitorii români cuprinşi în această carte; artişti ca Nicolae Grigorescu, Andreescu, Comeliu Baba, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Ciprian Porumbescu; savanţi şi inventatori ca Henry Coandă, Edison, Traian Vuia, Constantinescu, Mircea Eliade. în acest context imaginea lui Dimitrie Cantemir, Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Ion Creangă, I. L. Caragiale, care au pătruns în aria literaturii universale, sunt semnificative, pentru că au creat modele de gândire şi au influenţat dezvoltarea socială.
Modelul poate avea valori variabile de la emergent, inovativ, inventiv până la productiv şi expresiv.
22.6. Modelul homo sapiens este de obicei numit intelectual sau specialist, adică medic, inginer, profesor, arhitect, economist. El are un rol important în viaţa socială, conduce întreprinderi industriale, şantiere, instituţii de sănătate sau învăţământ, bănci, presă, organizaţii politice sau obşteşti. El pregăteşte alţi specialişti, se ocupă de cercetare, are o bibliotecă personală, creează cultură, este istoric, critic literar, filosof ca: Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Pârvan, Eugen Lovinescu, George
36
Călinescu, Titu Maiorescu, Garabet Ibrăileanu, Nicolae Manolescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Anton Dimitriu. Când încep să creeze ei înşişi romane ca George Călinescu sau Garabet Ibrăileanu, atunci se înscriu pe modelul homo creativus.
Imaginea acestui model o găsim la Liviu Rebreanu, prin Titu Herdelea, din romanul Răscoala; prin Apostol Bologa din Pădurea spânzuraţilor, la Camil Petrescu, prin Gelu Ruscanu din Jocul ielelor, Andrei Pietraru din Suflete tari, Ladima din Patul lui Procust, Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război; la George Călinescu, prin Felix, din Enigma Otiliei sau, prin Ioanide, din Bietulloanide; la Marin Preda, prin Petrini, din Cel mai iubit dintre pământeni; la Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene.
22.7. Modelul homo fi ber este cel cultivat mai ales prin liceele indystriale şi şcolile profesionale, unde tinerii învaţă o meserie. El este realizat prin omul activ, care produce bunuri materiale. El este caracterizat prin iscusinţă, hărnicie, hotărâre, curaj. Este dinamic, util, prezent în muncitorul din uzină, în ţăranul sau mecanicul de pe câmp, este funcţionarul, medicul, militarul, poliţistul, paznicul, învăţătorul, inginerul, economistul, juristul, ziaristul, atunci când sunt utilizaţi în scopuri sociale, organizaţi în întreprinderi sau instituţii, unde îndeplinesc nu numai activităţi de cunoaştere, de cercetare, ci mai mult execută ordine ierarhice.
în literatura română, muncitorule,ste un tip productiv la Alexandru Sahia în Uzina vie şi Revoltă în port, la Alexandru Ivasiuc în Păsările, la Davidoglu în Cetatea de loc, la Augustin В uzura în Vocile nopţii, Refugii, la Geo Bogza în Oameni şi cărbuni din Valea Jiului, Moartea lui Iacob Onisia. Ţăranul ca tip este prezent la Ion Creangă în Amintiri din copilărie, dar şi în poveşti ca Moş Ion Roată şi Unirea, la Liviu Rebreanu în romanele Ion, Răscoala, la Marin Preda în Moromeţii, la Mihail Sadoveanu în Baltagul, Neamul Şoimăreştilor, dar şi în Hanu Ancuţeisau în alte povestiri, la Zaharia Stancu în Desculţ, la Geo Bogza în Cartea Oltului sau Ţara de piatră.
Sub raport creativ, tipurile realizate sunt crochiuri de nivel expresiv la Zaharia Stancu şi Geo Bogza, se ridică la nivelul de arhetip în cazul lui Ion de Liviu Rebreanu şi la nivel de prototipuri în cazul lui Ion Creangă.
22.8. Modelul homo ludense ste reprezentat prin eroi dominaţi de patimi ca: lăcomia, zgârcenia, desfrânarea, lenea, mânia, mândria, ca semn al căderii sub influenţa duhului rău. El dispreţuieşte pe cei ce muncesc, pe cei harnici, iscusiţi, miloşi, curaţi, cumpătaţi, se adună cu oameni de acelaşi fel, fără credinţă în Dumnezeu şi decade moral. El este avarul aşa cum ni-1 prezintă Barbu Ştefanescu Delavrancea în Hagi Tudose, George Călinescu în Enigma Otiliei, Ioan Slavici în Мага şi Moara сипоте. El este desfrânatul ca eroii din Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu, Kira Kiralina de Panait Istrati, Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda. El este leneşul aşa cum sunt Aurica şi Aglae din Enigma Otiliei de George Călinescu, Guluţă, Chiriţa din Chiriţa în provinţie de Vasile Alecsandri, toţi eroii din comediile lui I.L.Caragiale sau din schiţele lui. Este lacomul ca Flămânzilă sau Setilă din basmul Harap Alb de Ion Creangă, Ghiţă din Moara cu noroc de Ioan Slavici, Aglae Tulea din Enigma Otiliei de George Călinescu. Este intrigantul ca Isosică sau Maria lui Fântână din Moromeţii de Marin Preda sau vicleanul, cum este Doamna Clara din piesa Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, spânuldm basmul Harap Alb de Ion Creangă, Dinu Păturică din romanul Ciocoii
37
vechi şi noi de Nicolae Filimon, Despot din drama Despot Vodă de Vasile Alecsandri. El este orgoliosul, cum sunt eroii lui Augustin Buzura din romanul Orgolii, sau Andronache Tuzluc cu toţi fanarioţii din Ciocoii vechi şi noi.
Eroii construiţi pe acest model trăiesc conceptul de cârpe diem, pun preţ doar pe valorile materiale, sunt fără scrupule, violenţi şi sfârşesc tragic.
22.9. Modelulhomo demonicustrăieşte parazitar, dar mai ales din furt, înşelătorie, escrocherii, dispreţuieşte munca, cinstea şi virtuţile, este plin de păcate, dar nu se gândeşte la consecinţele faptelor rele. Este plin de vicii ca: fumatul, alcoolul, desfrânarea, jocul de noroc. Este mânios, violent, plin de ură, are ambiţii nemăsurate, sau lăcomie. Face parte din bande, este ucigaş, hoţ, vrăjitor, sinucigaş, tâlhar şi fură, înşală, minte, desfrânează, ucide sau se sinucide. El este un mutilat psihic fie că este satanist, rocker, yoghin, vrăjitor, drogat, homosexual, beţiv, ucigaş, sectant, cârciumar sau patron de jocuri, de case de desfrâu, mason, agent al serviciilor de spionaj, sinucigaş, ateu, mafiot, sionist, fascist, comunist, trădător.
în literatura română avem ucigaşi ca: Victor Petrini din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, Tudor Şoimaru din romanul Neamul Şoimăreştilor, Calistrat Bogza din romanul Baltagul, George Duca din Zodia Cancerului de Mihail Sadoveanu, Socoliuc din romanul Drumul cenuşii de Augustin Buzura, Bozoncea din romanul Groapa de Eugen Barbu, Elena Vorvoreanu din romanul Bijuterii de familie de Petre Dumitriu, Savu Pantofaru din Papucii lui Mahmud. Avem tâlhari ca Dinu Păturică din romanul Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon, Lică Sămădăul din nuvela Moara cunorocde Ioan Slavici, Stănică Raţiu din Enigma O ti Ucide George Călinescu, Şaru Sineşti din drama Jocul ielelor de Camil Petrescu.
Din aceeaşi categorie fac parte şi sinucigaşii ca: Gelu Ruscanu din Jocul ielelor şi Ladima din Patul lui Procust de Camil Petrescu, Sâia din Concert din muzică deBach de Hortensia Papadat-Bengescu, Eugeniţa Costea din CazulEugeniţei Costea de Mihail Sadoveanu.
Ucigaşi spirituali sunt toţi pastorii falşi ai sectelor, care tâlhăresc suflete pentru a-şi realiza destinul lor malefic de ucenici ai satanei din zilele noastre, luptând pentru a-i răpi prin îndepărtarea de la Biserica Ortodoxă, pe cei slabi spre a le răpi mântuirea, sufletul, pentru care, ca Iuda, primesc bani.
22.10. Prototipuri creştine
Sensul fundamental al literaturii, al culturii în general este de a forma un context, un climat, o aură în jurul Sfintei Evanghelii, ca să-i dezvolte şi să-i răspândească lumina, să atragă spre mântuire sufletele, ca să cultive virtuţile morale, să modeleze conştiinţele. Prototipurile creştine sunt sugerate în textul Sfintei Evanghelii sub forma fericirilor, arătând, de fapt, cine sunt aleşii lui Dumnezeu: „Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini“ (Matei 24:31). Aceştia sunt cei ce-L iubesc pe Dumnezeu: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la el şi vom face lăcaş la e/“(Ioan 14:21).
„De acum iată Eu trimit la voi proroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstignipdintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate.
Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel... “(Matei 23:34-35).
38
Aleşii sunt cei ce au Duhul Bunei-Credinţe, care este sensul ortodoxiei: „Fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine“, dar şi: „Fericiţi ce n-au văzut şi au crezut“ (loan 20:29). Ca prototip, el este credinciosul, adică cel ce trăieşte virtutea credinţei şi face faptele ei, fiindcă ea, credinţa, fără fapte, este moartă.
Prototipul harnicul este cel ce lucrează virtutea hărniciei, care este, de fapt, o exprimare şi o implicare a virtuţii credinţei:
„Cine este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care venind stăpânul său o va afla făcând aşa “(Matei 24:45-46). Cine lucrează plin de râvnă pentru Dumnezeu, pentru semenii săi are plată veşnică.
Prototipul smeritul este cel ce cultivă smerenia ca virtute esenţială: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor“, fiindcă cei ce se smeresc se vor înălţa. Expresia „săraci cu duhul“ trebuie înţeleasă „cei simpli sau mai ales cei ce au lepădat duhul cel lumesc şi au primit darul cel ceresc“.
Prototipul rugătorul îl găsim sugerat prin: „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia“, fiindcă rugăciunea cu lacrimi este ca un al doilea botez, ea spală sufletul de păcate.
Prototipul blânduleste cel ce cultivă virtutea blândeţii, fiind asemeni Mielului lui Dumnezeu, Cel ce se jertfeşte pentru oameni spre iertarea păcatelor şi este urmat ca Păstor Ceresc de turma blânzilor: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pământul“. După momentul Parusiei, adică a venirii Domnului lisus Hristos să judece viii şi morţii, la rugăciunea sfinţilor, Dumnezeu va face un pământ nou, fiindcă pământul va fi ars o dată cu toţi cei ce şi-au imprimat pe mână şi pe frunte numărul satanei, adică au aderat la mişcarea satanistă New-Age, cu toţi păgânii, sectanţii, ateii, masonii, toţi cei ce n-au curăţat sufletul lor prin Sfintele Taine.
Prototipul dreptul este cel ce lucrează virtutea, cumpătarea: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura“, adică ei nu-şi fac singuri dreptate, fiindcă ştiu că Domnul lisus Hristos este judecătorul. Ei nu judecă pe nimeni şi de aceea nu sunt judecaţi. Dreptul ştie că Dumnezeu îi va răsplăti după faptele lor pe cei buni şi pe cei răi. De aceea el nu-şi va pierde cumpătul, nu se mânie, ci aşteaptă cu răbdare judecata lui Dumnezeu.
Prototipul milostivul lucrează virtutea milosteniei, fiindcă în cuvintele: „Fericiţi cei milostivi că aceia se vormilui“el vede o poruncă. De aceea agoniseşte mereu fapte bune, are milă de cei săraci şi-şi agoniseşte de-a lungul vieţii o avere în cer.
Prototipul cuviosul sunt cei desăvârşiţi, care trăiesc virtutea curăţeniei: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu“, fiindcă li se deschidea ochiul conştiinţei. Ei ştiu totul fără să se deplaseze, fără să audă cuvinte sau să vadă. Ei aud glasul Domnului lisus Hristos în biserica interioară ca o împlinire a cuvintelor Domnului lisus: „Oile Mele cunosc glasul Meu“.
Prototipul prigonitul este cel ce-şi pune nădejdea în Dumnezeu şi de aceea cuvintele: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a lor este împărăţia Cerurilor“ sunt pentru el şansa mântuirii, iar cuvintele: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice cuvântul rău împotriva voastră minţind din pricina Mea“ sunt un semn al primei etape a muceniciei.
39
I’iololipul mucenicul este cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu mai mult decât viaţa. Mucenicia are trei etape esenţiale: prigonit, lovit, ucis, fiindcă aşa cum a pătimit Domnul lisus Hristos, aşa pătimesc şi cei ce-L iubesc: „De aceea iată Eu trimit la voi proroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate. “
Prototipul sfantulî 1 exprimă cei care trăiesc Naşterea Domnului în inima lor, când din icoana de lumină a Maicii Domnului se desprinde Pruncul de lumină, ca Lumină din Lumină. Ei devin teofori sau hristofori, adică purtători de Hristos: „Fericiţi făcători de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“, aşa cum le-a spus Domnul lisus Hristos sfinţilor apostoli că va veni cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt să locuiască în ei, în cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi fac voia Lui.
22.11. Imaginea ortodoxă a literaturii române se constituie treptat, din straturi succesive, într-un relief care cuprinde aproape două milenii. Aşa cum Dumnezeu a pus la temelia creaţiei Sale Cuvântul, tot aşa literatura română, ca artă a Cuvântului, este o emanaţie a harului care dă valoare şi profunzime.
Literatura trebuie să reflecte drumul creaţiei spre Creator, al omului spre Dumnezeu. De aceea am început această carte cu elementele unei axiologii creative, împletită cu elementele unei axiologii ortodoxe.
Valoarea este dată de harul încorporat în textul literar. îl găsim din plin aşa cum am arătat în scrierile Sfinţilor Ioan Cassian, Niceta Remesianul, Dionisie Exiguul, în literatura patristică şi în cea hagiografică. Stratul următor este cel reprezentat de literatura populară ca imagine reflectată a conştiinţei creştine, aşa cum vom sugera în capitolul respectiv. Al treilea strat al contribuţiei literaturii religioase la formarea limbii şi literaturii vechi este în acelaşi timp o afirmare a conştiinţei naţionale. Remarcăm în special pe mitropolitul Dosoftei, care în Psaltirea — pre versuri tocmită — realizează mai mult decât o traducere versificată, încercând o adaptare şi o recreare a ei, ca prim pas de realizare a unei poezii ortodoxe de specific naţional. Dimitrie Cantemir cu Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea, dar mai ales prin Imaginea cu neputinţă de zugrăvit a ştiinţei sacre ne dă o punte de legătură între mitropoliţii cărturari Varlaam, Antim Ivireanul, Simion Ştefan şi generaţia scriitorilor din prima jumătate a secolului al XlX-lea. Ion Heliade Rădulescu în Anatolida realizează o încercare de poem religios cu mai multe capitole: Empireul şi Tohu-Bohu, Imnul creaţiunii, Viaţa sau androginul, Arborul ştiinţei, Moartea sau fraţii. Este mai mult o versificare a căderii îngerilor din cer, a creării universului, a creării omului, căderea în păcat, uciderea lui Abel de fratele său Cain. Valoarea acestui poem constă în puntea de legătură dintre Sfânta Scriptură şi literatura pe care o realizează. Ideea va fi dezvoltată de Vasile Militam în Divina Zidire— sinteză liberă în versuri. Grigore Alexandrescu, în Memorial de călătorie, dar mai ales în poeziile sale Umbra lui Mircea. La Cozia, Răsăritul lunii, La Tismana, Trecutul, La Mănăstirea Dealului, deschidea un filon romantic, care împletea istoria cu religia. Etapele acestui drum sunt realizate de Dimitrie Bolintineanu în Călătorii la Ierusalim în sărbătoarea Paştelui şi în Egipt, în care cultivă sentimentul religios, ca şi Vasile Alecsandri în poeziile Floriile, Paştele, Christos a înviat, până la Emilian de la Neamţ.
Mihail Eminescu se înscrie şi el pe acest filon al specificului naţional al spiritualităţii ortodoxe prin poeziile: Rugăciune, învierea, Răsai asupra mea, Preot şi filosof,
întunericul şi poetul, Locul aripilor, asupra unora am insistat spre a arăta că adevăratele contururi ale spiritului eminescian abia apăruseră. Universul eminescian, sugerat de versurile: „Iar eu în lumea mea mă simt/Nemuritor şi rece“, urma să capete alte valori, ca o dezvoltare firească a mugurilor gândirii ortodoxe.
, Continuatorul său George Coşbuc încearcă să găsească un drum al poeziei către orizontul sacrului. Aceste căutări le găsim în poeziile: Poetul, Profeţie, Vlad-vodă Călugărul, dar mai ales în traducerea Divinei Comedii & lui Dante Alighieri. în acelaşi timp, Alexandru Macedonski bătea la poarta sacrului cu psalmii moderni: Oh! Doamne, Ţărână, Iertare, Duşmanii, Zburam, Şi-au zis, Cât am trudit, Eram, N-am în ceruri, Doamne, toate, M-am uitat, dăruindu-se Atotputernicului: „Eştiputerea înţeleaptă/Şi justiţia cea dreaptă/Fă oricând ce vrei din mine“.
Octavian Goga reia, prin Rugăciune, acest fir al Ariadnei, căutând prin labirintul lumii să dea un drum poeziei spre luminile harului, ca în poeziile: Colindă, Profetul, înviere. Din mâna lui firul este luat de Lucian Blaga, unul dintre cei mai apropiaţi de gândirea ortodoxă poeţi interbelici. Un studiu amănunţit al valenţelor ortodoxe din poezia sa ne-ar fi reliefat etapele spiritului românesc în dobândirea darurilor Duhului înţelegerii. Dacă în Bunăvestire pentru floarea mărului, Colindă, Drumul sfântului, poetul caută să arate valenţele fertile pentru actul de creaţie poetică, pe care le are motivul creştin, în poeziile: Cerul, lisus şi Magdalena, Paşii profetului, în mănăstire la munte, el caută febril filoanele sacrului.
Contemporanul său Ion Barbu exprima, în Joc secund, imagini extatice, vădind o trăire a harului ca în poeziile: Margini de seară, Steaua imnului, Mod, A ura, Legendă, Lemn sfânt, Poartă, Grup, Suflet petrecut, imagini care i-au adus calificativul de poet mistic. Extazul mistic este însă fundamental diferit, iar distincţia nu o pot face decât cei ce l-au trăit, fiindcă înseamnă naşterea a doua, când din icoana de lumină din biserica inimii se desprinde ca lumină din lumină Pruncul Sfânt.
Mai adânc implicat religios este Vasile Voiculescu, care în poeziile: Bătea la poarta cerului, Părinte unde să Te caut?, în grădina Ghetsemani, Cina cea de taină, Botezul, lisus pe ape, lisus din copilărie, Aşa zice Domnul, întâia Dragoste, Doamne, Bătrâneţe, Nebunul, Tâlhar, Prizonierul, Graalul Taborul, Altoiul, Fluierul, Vas de alabastru, Ştiinţa, Aleşii, Ultima rugăciune, Te-aştept: Intră, Vorbesc şi eu în dodii, ne dă valori ale trăirilor sentimentului de iubire faţă de Dumnezeu.
Se cuvine să menţionăm, pe acest teritoriu al iubirii sacre, poeziile lui Nichifor Crainic: lisus prin grâu, Ţărmul de dincolo, Dezmărginire, Rugăciunea din amurg, Milogul, Rugăciune pentru pace, Cântecul potirului, Vecernie, Noaptea învierii, a căror valoare de har marchează nuanţe, trepte de devenire. Pentru înţelegerea lor este necesar un demers axiologic fundamental, pornind de la conceptul de sacru şi definind valoarea prin apropierea sau pătrunderea pe teritoriul sacrului a poeziei în special şi a literaturii în general.
22.12. Valorile morale încorporate în textul literar sunt un aspect al acestei axiologii ortodoxe. Ele pun în evidenţă consecinţele îndepărtării creaţiei de Creator, ale omului de Dumnezeu. Vom evidenţia treptele acestei căderi în păcat, urmărind prezenţa lor în textele literare şi pornind de la cartea lui Nicodim Arghioritul Războiul nevăzut. Prima treaptă este abţinerea de la fapta bună, aşa cum face Mara lui Ioan Slavici, atunci când
41
nu dă banii strânşi copiilor ei Trică şi Persida, deşi aceştia au nevoie de ei. La fel Ghiţă şi Ana, din Moara cu noroc, nu se duc duminica la biserică, ci stau la han, deşi nu au clienţi. Soacra şi copiii pleacă la înviere, dar ei, fiindcă trăiesc pentru bani, pentru valorile materiale, pentru conceptul de carpe diem, este semn că se găsesc sub influenţa duhului rău, reprezentat de Lică Sămădâul şi porcarii lui. A doua etapă este a face fapta bună cu intenţie rea, aşa cum Mara începe să strângă bani pentru copii, dar mai apoi devine avară, adică adevărata intenţie ascunsă în adâncul sufletului ei a ieşit la lumină şi dă bani cu camătă.
Treapta a treia o găsim prin momeala de a se îmbogăţi, pe care o trăieşte Ghiţă, când se hotărăşte să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc şi nu ascultă de soacra lui, ca omul să fie mulţumit cu sărăcia lui, fiindcă nu banii, ci liniştea colibei te face fericit. De aceea bătrâna se roagă să-i dea Dumnezeu gândul cel bun, fiindcă momeala este gândul cel rău. în cazul Mara este refuzul ei de a-i da zestrea cuvenită Persidei şi lui Trică banii care l-ar fi salvat de front. în cazul Apostol Bologa este hotărârea lui de a pleca voluntar pe front, spre a-i dovedi logodnicei Marta că este curajos. în cazul lui Ion, din romanul cu acelaşi nume de Liviu Rebreanu, momeala este Ana. în cazul lui Tudor Arghezi este Constanţa Zissu. în cazul lui Allan este Maitreyi. în cazul lui Félix Sima, din Enigma Otilieids George Călinescu, este Georgeta.
A patra treaptă este Atacul. în nuvela Moara cu noroc atacul este venirea lui Lică Sămădăul şi încercarea lui de a-1 prăda pe Ghiţă. Eroii lui Cărnii Petrescu ca Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Gelu Ruscanu din Jocul ielelor trăiesc acest război. în romanul lui George Călinescu Enigma Otiliei avem atacul clanului Tulea asupra lui Costache Giurgiuveanu. în romanul Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon este complotul lui Dinu Păturică şi al Cherei Duduca împotriva lui Andronache Tuzluc.
Treapta a cincea este consimţirea. Ghiţă consimte să-l sprijine pe Lică Sămădăul, Ştefan Gheorghidiu îi propune Ellei despărţirea, Gelu Ruscanu consimte să facă compromisul pentru eliberarea lui Petre Boruga, Tudor Arghezi consimte să plece în străinătate şi să părăsească viaţa monahală, Ilie Moromete admite ca fiii săi să plece la Bucureşti.
Păcatul cu fapta este treapta a şasea. Tudor Arghezi se căsătoreşte, deşi nu avea voie, cumpără o proprietate, deşi a depus votul sărăciei. Andrei Pietraru o ameninţă pe Ioana Boiu că se sinucide. Félix Sima întreţine o relaţie de scurtă durată cu Georgeta. în romanul Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu, Lică Trubadurul devine amantul Adei Razu, Sâia trăieşte cu doctorul Rim, Elena Drăgănescu devine amanta lui Marcian, Coca Aimée se căsătoreşte cu doctorul Walter. Ghiţă, din Moara cu noroc, îi schimbă banii furaţi lui Lică şi îi tăinuieşte faptele.
Repetarea este treapta a şaptea şi o găsim în nuvela lui Barbu Ştefanescu Delavrancea Hagi Tudose, când repetarea cu stăruinţă a agoniselii îl duce pe erou la dezumanizarea prin avariţie. La fel Mara, Ghiţă, Costache Giurgiuveanu devin avari prin stăruinţă.
Obişnuinţa este treapta instalării definitive a răului în suflet. Psihologic, problema este dezbătută de Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, când Ştefan Gheorghidiu trăieşte pătimaşa sa iubire faţă de Ella. La Nichita Stănescu, în Leoarcă tânără iubirea, avem un moment similar. Patima avariţiei dezlocuieşte în
42
Mara sentimentul de iubire maternă, în Costache Giurgiuveanu — sentimentul paternităţii, în Ghiţă — virtutea cinstei, în Ella — virtutea curăţiei şi iubirea, în Otilia distruge dragostea pentru Felix şi o determină să se căsătorească cu Pascalopol.
Treapta a noua este a declasării, când viciile devin stăpâne pe om, ca în cazul lui Stănică Raţiu, îi determină asocierea cu cei răi ca Ghiţă din Moara cu noroc, când ajunge la profanări, aşa cum face Lică Sămădăul, când intră în biserică, adăpostindu-şi calul de furtună; ca Tudor Arghezi când, în Psalmi, rosteşte blasfemii şi blesteme. Este momentul când Dinu Păturică este blestemat de tatăl său.
Treapta a zecea este aceea în care cineva îi învaţă pe alţii să facă răul, devine conducătorul bandei, ca Lică Sămădăul sau ca Dinu Păturică, când îl trimite pe Neagu Rupe-Piele să-l ucidă pe trimisul lui Alexandru Ipsilanti, şi apoi pune la cale prinderea şi uciderea lui Tudor Vladimirescu.
Al unsprezecelea moment este deznădejdea, pe care o trăieşte Dinu Păturică când ajunge la ocnă, Gelu Ruscanu când nu-şi poate realiza conceptul de dreptate, Andrei Pietraru când este părăsit de Ioana Boiu, Ella când Ştefan Gheorghidiu îi propune divorţul, jupân Stavrache când revine fratele său în nuvela lui I.L.Caragiale In vreme de război, sau Lefter Popescu în Două loturi de I.L.Caragiale, când află că biletele de loterie nu erau câştigătoare; Victor Petrini când este chinuit de torţionar la ocnă sau are întâlnirea din teleferic cu soţul iubitei sale Suzy; la fel Ladima din Patul lui Procust când rămâne fără slujbă.
Treapta a douăsprezecea este sinuciderea, aşa cum o realizează eroii lui Camil Petrescu, Gelu Ruscanu din Jocul ielelor, Andrei Pietraru din Suflete tari, Ladima din Patul lui Procust, uciderea aşa cum o face tâlharul Stănică Raţiu, când îl jefuieşte şi provoacă moartea lui Costache Giurgiuveanu; când Alexandru Lăpuşneanul, eroul lui Costache Negruzzi, îi omoară pe cei 47 de boieri; când Tudor Arghezi comite păcatul împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă, şi-i aduce laude lui Satan, ca Baudelaire. La această treaptă ajung eroii lui Marin Preda ca Victor Petrini; ai lui Liviu Rebreanu ca Petre Petre, George Bulbuc; ai lui Ioan Slavici ca Lică Sămădăul sau Ghiţă, fiindcă ucid, ajung la crimă, ceea ce înseamnă cădere în stăpânirea duhului rău. Căderea în ateism, la secte, lepădarea de Dumnezeu este drama cea mai adâncă, pe care o trăiesc eroii lui Augustin Buzura din Orgolii, Refugii, Drumul cenuşii.
Valorile morale îşi găsesc nuanţele în structura textelor literare, fiindcă literatura de valoare este o teologie morală „de facto“, adică aşa cum ea a devenit o realitate în viaţa socială. Gala Galaction (părintele Grigore Pişculescu), în romanul De la noi Ia Cladova, surprinde lupta dintre ispită şi virtuţile morale în sufletul preotului Tonea.
Dacă teologia enunţă virtuţile morale: curăţia, cumpătarea, hărnicia, mila, răbdarea, smerenia, credinţa, nădejdea, iubirea, blândeţea, Gala Galaction le dă forma concretă, în care ele sunt trăite de preotul Tonea. Teologia discută teoretic despre mânie, mândrie, lene, lăcomie, desfrânare, zgârcenie, invidie, dar valorile conotative moralizatoare le aduce literatura. Patima avariţiei pustieşte sufletul lui Hagi Tudose şi-i dă un comportament alienat. Patima avariţiei o trăiesc nuanţat Costache Giurgiuveanu, Mara, Persida, Ghiţă, Dinu Păturică, Andronache Tuzluc sau losif Rodean, care, având bani, devin orgolioşi, brutali, cruzi cu duşmanii, nemiloşi cu cei din jur, adică monştri cu chip de oameni.
43
1
Sensul moralizator al literaturii este evident în finalul dramei lui Vasile Alecsandri Despot Vodă, al nuvelei Alexandru Lăpuşneanulde Costache Negruzzi, al romanului Ciocoii vechi şi noi de N. Filimon, în finalul dramei Răzvan şi Vidra de B. P. Hasdeu, în finalul nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici, în finalul romanului Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu, în finalul romanelor lui Liviu Rebreanu Ion, Răscoala, Ciuleandra, unde cititorul este determinat să mediteze la consecinţele actelor eroilor. M. Sadoveanu, în romanul Baltagul, îi pune pe ucigaşi să-şi mărturisească fapta, dându-le pedeapsa meritată. La fel în Fraţii Jderi, prin Ştefan cel Mare şi Sfânt le dă turcilor şi tătarilor pedeapsa dură a fărădelegilor lor.
Mateiu Caragiale, în Craii de Curtea- Veche, dă această sentinţă din final, în care fiecare este diferenţiat după viaţa lui lăuntrică. Paşadia pentru orgoliul şi ura lui împotriva românilor este ucis de patimi, .Gorică Pirgu devine om politic. Pantazi, pentru blândeţea lui, este autoprigonit şi nu ucis, deşi ponegreşte ca străin valorile naţionale. El se exclude din destinul naţional.
Ioana, eroina lui Augustin Buzura, din Refugii, primeşte o lecţie dură, ca să înveţe să nu se joace cu focul şi plăteşte de pe pământ păcatul adulterului.
22.13. Nivelul de har, încorporat în textul literar, se comunică prin lumina Duhului înţelegerii, înţelepciunii, Bunei-Credinţe, Cunoştinţei, Temerii de Dumnezeu, Sfatului, Tăriei, care dau valoarea cuvântului.
a. Treapta chemării o găsim afirmată prin călătoriile la locurile sfinte. Menţionăm în acest sens Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu, Călătorii la Ierusalim în sărbătoarea Paştelui şi în Egipt de D. Bolintineanu, Călătorie spre locul inimii de Vasile Voiculescu. Chemarea ce-o simte Apostol Bologa, când priveşte ochii ofiţerului ceh Svoboda, care-i apar în plafonul camerei, este o continuare a chemării ce a primit-o când a văzut în biserică imaginea lui Dumnezeu în altar, în timp ce rostea Crezul.
b. Treapta pocăinţei, regretarea faptelor rele, a vieţii trăită fără Dumnezeu, fără credinţă, o găsim în romanul Papucii lui Mahmud de Gala Galaction, când Sandu Pantofaru trăieşte coşmarul celui ce a ucis. Acelaşi sentiment îl găsim la preotul Iancu din nuvela în vreme de război de I.L. Caragiale. Calistrat Bogza, ucigaşul lui Nechifor Lipan, din romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, îşi mărturiseşte fapta şi se pocăieşte cerându-şi iertare în prezenţa preotului. La fel Nică, din Amintiri din copilărie de Ion Creangă, se pocăieşte în faţa mamei, după ce aceasta îi ia hainele, când se duce la scăldat.
c. Treapta războiului gândurilor o găsim bine exprimată în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, în romanul De la noi la Cladova de Gala Galaction prin ispita ce-1 încearcă pe preotul Tonea, prin coşmarurile pe care le trăieşte jupân Stavrache din nuvela în vreme de război. Acest război al gândurilor poate să se combine cu un război, pe care eroul să-l ducă simultan cu lumea, ca doctorul Cristian din romanul Orgolii de Augustin Buzura sau ca Apostol Bologa din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu.
d. Treapta iluminării, a gândului bun o enunţă soacra lui Ghiţă din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici, dar o trăieşte Apostol Bologa, când descoperă minciunile, din frazele cazone învăţate în şcoala militară. Mai adâncă această iluminare el o trăieşte după ce distruge reflectorul şi o lumină îl inundă în suflet, de aceea îi spune căpitanului Cervenco: „Lumina e în noi“. Sandu Pantofaru, din romanul Papucii lui Mahmud de
44
Gala Galaction, primeşte gândul cel bun de la un pusnic, care-i dă un canon revelat, de a face o mie de perechi de pantofi pe care să-i dăruiască.
e. Treapta renaşterii este direct exprimată de Apostol Bologa, care-şi spune: „De- acum începe o viaţă nouă'' şi simte în suflet o bucurie. Mai subtil şi simbolic această treaptă o găsim în poeziile Vara şi Poetul de George Coşbuc, în poezia Batea la poarta cerului de Vasile Voiculescu. Chiar Nică, atunci când în Amintiri din copilărie de Ion Creangă este lăudat de mama lui, fiindcă s-a schimbat şi a devenit harnic, cuminte şi ascultător, simte o bucurie atât de mare, încât îi dau lacrimile.
f. Treapta rugăciunii este oglinda sufletului celui ce o face, dar, în acelaşi timp, poetul ne dă o imagine a sufletului unui popor. Sub acest aspect, prima imagine ne-o dă Sfântul Niceta Remesianul în Te Deum. Rugăciunea este de cerere, de mulţumire, de slavă şi de iubire. Imnul realizat de Sfântul Niceta Remesianul ridică la un nivel înalt de har sufletul românesc. Mitropolitul Dosoftei în Psaltirea— pre versuri tocmită — aşază la nivelul rugăciunilor de cerere această imagine a sufletului naţional şi cu elemente din celelalte feluri de rugăciuni. Mihail Eminescu, prin rugăciunea către Preasfânta Fecioară, Alexandru Macedonski prin Psalmi, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, prin poeziile menţionate, se menţin la nivelul rugăciunilor de cerere. La acelaşi nivel, deşi puse în gura unor eroi, trebuie înţelese şi rugăciunile rostite de Dan în poemul Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri, de Dănilă din nuvela La Vulturi de Gala Galaction sau rugăciunea de la sfârşitul romanului Drumul cenuşii de Augustin Buzura.
g. Treapta dăruirii sau a rugăciunii cu fapta este parcă o împlinire a versetului: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm“. O găsim sugerată în comportamentul lui Apostol Bologa, care ne apare ca un apostol al jertfei, fiindcă aduce pentru neamul său, prin jertfa de sine, ieşirea din noaptea barbarelor persecuţii austro-ungare a românilor din Transilvania. La acest nivel trebuie înţeles cuvântul eroului eminescian Hyperion, care-i cere lui Dumnezeu să-i schimbe condiţia de nemurire, de înger, de fiu al Luminii, cu cea de muritor. La acest nivel, se înţelege mai modest, Sandu Pantofaru, din romanul Papucii lui Mahmudal lui Gala Galaction, trăieşte pentru a dărui.
h. Treapta înstrăinării şi a integrării într-o altă lume, într-un alt mod de a fi, într-o altă conştiinţă, o găsim exprimată în momentul când Apostol Bologa, în romanul Pădurea spânzuraţilor, îşi cere iertare de la toţi din Parva, ca şi cum şi-ar lua rămas-bun, dar mai ales când nu-şi recunoaşte numele scris pe cruce. Această înstrăinare o găsim în finalul poemului Luceafărul de Mihail Eminescu: „Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece“. Ea va fi reluată în Glossă, printr-o formă mai directă de exprimare.
i. Treapta conştientizării, a înălţării la nivelul conştiinţei creştine ca forma cea mai înaltă de exprimare a conştiinţei naţionale, o găsim deplin exprimată prin imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din poemul Dumbrava Roşie de Vasile Alecsandri, din drama Apus de soare de Barbu Ştefanescu Delavrancea, din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu. Acest nivel este atins de actantul Hyperion al lui Mihail Eminescu în faţa lui Dumnezeu. Acest nivel încearcă să-l atingă Mihail Sadoveanu atât prin psalmii traduşi din Psaltirea lui David, cât şi prin cei originali. Acest nivel îl ating sfinţii Ioan Cassian, Dionisie Exiguul, Niceta Remesianul şi toată literatura patristică. La acest nivel trebuie amintite Carte românească de învăţătură a mitropolitului Varlaam şi Didahiile mitropolitului Antim Ivireanul, canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română.
45
|. Nivdul legic, pe care îl au scriitorii importanţi ca Mihail Eminescu, Lucian Hlagu, Ion Barbu, este un semn de marcă al harului. Dumnezeu rosteşte şi face legile universului şi nu fizicienii, filosofii şi pseudosavanţii atei. De aceeapseudolegile enunţate de filosofii semidocţi sunt, de fapt, nişte concepte viclene: „negarea negaţiei", „acumularea cantitativă şi saltul calitativ", „unitatea şi lupta contrariilot".
Legile universului ca: legea iubirii, legea armoniei şi echilibrului, legea discriminării, legea reacţiei, legea identităţii, legea reflectării, legea relaţiei sau raportului, pe care le discutăm, le găsim subtil enunţate în Sfânta Evanghelie, fiindcă Domnul Iisus Hristos, Cuvântul, le-a cunoscut, le-a exprimat, le-a împlinit. El se sacrifică pe sine pe cruce pentru a ne da lecţia sublimă a Legii Iubirii, care generează celelalte legi, dar mai ales legea armoniei şi echilibrului, ca lege a creaţiei. Enunţul ei îl amintim ca fiind simplu: creaţia este egală cu sacrificiul sau sublimarea. Domnul Iisus Hristos are un comportament legic. El vine în lume spre a lua darul Tatălui Ceresc, o împărăţie în cer. De aceea nimeni nu poate intra în împărăţia Cerului decât prin Domnul Iisus Hristos („Poarta oiloi").
Această înţelegere legică este „darul deosebirii duhuriloi", este conştiinţa creştină ca mod de asemănare între gândirea lui Dumnezeu şi gândirea omului. Scriitorii cu cât au acest model de gândire legică, cu atât dovedesc prezenţa harului, a Duhului înţelegerii, ca semn al valorii de nivel emergent.
22.14. Valoarea omului este dată de vârsta duhovnicească şi ea se reflectă deplin în modul său de a fi, de a trăi, de a gândi, de>a vorbi, deci în toate formele sale de manifestare. Nu întâmplător textul Sfintei Evanghelii este cel care consemnează momentele esenţiale ale formării omului duhovnicesc, ca o împlinire a cuvântului Sfintei Scripturi, că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa (Fac., 1,26) şi că Domnul Iisus Hristos este modelul bărbatului desăvârşit.
Pentru a înţelege eternitatea acestei zidiri a omului, adâncimea şi înţelepciunea cea dumnezeiască, trebuie să ne referim la momentul când Domnul Iisus Hristos vine în momentul arhetipal la Iordan, unde botează Sfântul Ioan Botezătorul spre a institui Taina Sfântului Botez. De aceea avem teofania sau arătarea Preasfintei Treimi, fiindcă adevăratul botez este triplul botez ortodox al pocăinţei cu apă sfinţită, cu Duh Sfânt când se pun peceţile cu Sfântul Mir şi cu foc, când este împărtăşit cu Sfânta Taină a Euharistiei. Fiind născut din Tatăl Ceresc şi întrupat prin Pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfintei Fecioare, Domnul Iisus Hristos avea, la acel moment, nu doar vârsta fizică, ci şi cea duhovnicească a bărbatului desăvârşit, adică avea parcurse cele treizeci de trepte interioare, de care vorbeşte Sfântul Ioan Scărarul în cartea sa Scara.
Glasul Tatălui Ceresc, care rosteşte cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel Iubit întru care am binevoit", să dau omului şi lumii şansa celei de a doua naşteri, am continua noi gândul Tatălui Ceresc, prin ceea ce a înfăptuit Domnul Iisus Hristos.
Martorii din cer sunt Tatăl Ceresc, Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, iar martorii pe pământ sunt Duhul Sfânt, apa şi sângele izvorâte din coasta Domnului, am preciza noi (Ioan, 5, 7). De aceea la Taina Sfântului Botez doar ortodocşii primesc pe cei trei martori. Prin botezul pocăinţei cu apă sfinţită ei primesc veşmântul de nuntă, prin ungerea cu Sfanţul Mir primesc crucea şi sunt pecetluiţi, adică aleşi, iar prin Taina Sfintei Euharistii primesc trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos şi îngerul de pază. De aceea în chip nevăzut, ca un prunc, Domnul Iisus Hristos creşte până la treizeci de ani nu ca
46
vârstă fizică, ci ca vârstă duhovnicească în fiecare ortodox. Cei care n-au Taina Sfanţului Botez susţin botezul la vârsta fizică de treizeci de ani, fiindcă în ei nu vine Duhul Sfânt şi de aceea n-au credinţa, adică sămânţa Duhului Bunei-Credinţe. Deci nici mântuire.
Vârsta duhovnicească începe, pentru creştinii ortodocşi, doar când aceştia îşi iau crucea şi-L urmează pe Domnul Iisus Hristos, când se leapădă de sine. Până atunci, pruncul rămâne ascuns, ca o taină, în ieslea sufletului botezat ortodex, fiindcă doar botezul ortodox este binecuvântat prin harul Duhului Sfânt. Domnul Iisus Hristos nu vine în sufletele celor, care s-au lepădat de El în momentul când au părăsit Biserica Sa Ortodoxă. De aceea doar la Sfintele Paşti ale ortodocşilor şi numai la patriarhul ortodox coboară Duhul lui Dumnezeu la Biserica Sfântului Mormânt şi le aprinde lumina. Cu cele trei daruri —- veşmântul de nuntă, crucea şi îngerul de pază—se înfăţişează sufletul creştinului ortodox în faţa Domnului Iisus Hristos. Ceilalţi nu ajung în faţa Domnului Iisus Hristos, fiindcă nu se mântuiesc, ci ascultă doar judecata, când sufletele lor la momentul morţii sunt luate de duhurile rele şi duse în iad, fiindcă sunt eretici, păcătoşi, păgâni, atei.
Scara sfinţirii şi desăvârşirii se urcă treaptă cu treaptă purtând crucea, aşa cum Domnul Iisus Hristos a purtat-o pe drumul Golgotei. Acesta este „jugul“ cel de care vorbeşte Domnul Iisus Hristos. Ea începe printr-un act sacrificial, prin trăirea unor versete din Sfânta Evanghelie. Astfel, versetul: „Bate-voipăstorul şi se vor risipi oi/ă' îl trăieşte în momentul începutului urcării scării şi durează „o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme“, care mai intens este trei ani şi jumătate, dar, de fapt, pe tot parcursul urcării scării. De aceea şi durata misiunii Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost de trei ani şi jumătate.
Momentele trăirii anumitor versete sunt marcate de prigoană, lovituri, sacrificii, de o lucrare activă pentru Biserica Ortodoxă şi i se comunică sub formă de extaze. Astfel, momentul când i se deschide pentru prima dată ochiul conştiinţei este atunci când în „oglinda“ conştiinţei i se arată „cartea vieţii\ deschisă la pagina unde este vorba despre el. Cartea vieţii nu este scrisă în nici una din limbile de pe pământ şi are un sistem de scriere necunoscut. Cel implicat o citeşte cu ochiul .conştiinţei direct în sensurile ei. Starea de extaz este intermediară între starea de veghe şi cea de vis. în ea se intră fie din starea de veghe prin rugăciune, când cu ochiul cugetului vede venind raza prin peretele chiliei direct de la tronul Domnului Iisus Hristos şi-l îmbracă în „Lumina Lină a Sfintei Sla ve a Tatălui Ceresc ”, fie din starea de vis, când pe „oglinda“ conştiinţei îi apar vederile minunate de care vorbesc sfinţii părinţi. Imaginile au culori foarte vii şi o metamorfoză, o curgere permanentă a fiecărui punct. El poate vedea „piatra albă\ pe care este scris numele său cel nou în oceanul Duhului Sfânt. Acestea sunt însă preliminariile la momentul naşterii de a doua din apă şi din duh a omului duhovnicesc. Naşterea a doua, de care vorbeşte Domnul Iisus Hristos cu Nicodim, este ca o împlinire a expresiei „lumină din lumină“ din crezul creştin ortodox, în sensul că din icoana de lumină a Maicii Domnului se desprinde Pruncul de lumină.
Caracterul arhetipal al icoanelor ortodoxe, contestat de iconoclaşti, de cei rătăciţi, este canonic şi redă imagini din extaz, aşa cum le vedem reproduse în icoanele Mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi, la Catedrala Sf. Isaac din Petersburg şi la monumentala Sfânta Sofia din Constantinopol. Ele sunt realizate din plăcuţe de aur şi din intarsii de pietre
47
preţioase şi semipreţioase, fiindcă aşa apar imaginile sfinţilor în extaze şi de aceea aşa sunt exprimate în textele Sfintelor Scripturi, prin comparaţii cu pietre preţioase.
Momentul trecerii primei etape, a războiului cu trupul, îi este comunicat celui ce-şi duce crucea prin trăirea versetului: „Acesta este trupul Med', pe care-1 aude rostit de glasul Domnului Iisus Hristos în biserica inimii. Este o împlinire a trăirii versetului: „Oile Mele cunosc glasul Meii1, fiindcă timbrul vocii Domnului Iisus Hristos este unic.
De aceea ortodocşii sunt prigoniţi, loviţi şi ucişi de duşmanii lui Dumnezeu, ai Domnului Iisus Hristos, fiindcă în ei stă Pruncul cel minunat, care creşte şi de aici trăirea versetului: „Pe mine m-au urât şi pe voi vă vor uiT.
Al doilea tronson al scării interioare, al războiului cu lumea, este o trăire a unor nedreptăţi, sacrificii, lovituri, batjocuri, blesteme tăcute de ucenicii duhului rău. Extazul din oglinda conştiinţei îi vine din când în când, arătându-i, prin imagini din cer, cu îngeri, locul său dintr-o altă lume. Aşa se pot face analogii la poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, Joc secund de Ion Barbu, Călătorie spre locul inimii de Vasile Voiculescu, Legea Iubirii de Emilian de la Neamţ.
Trecerea prin poarta crucii încheie oarecum această etapă, Ca fiind Marea Trecere, de care vorbeşte Sfânta Tradiţie şi este preluată de Lucian Blaga într-un mod eronat, mitic, în volumul In Marea Trecere.
Icoana Preasfintei Treimi, văzută la capătul turbionului, este semnul intrării pe calea Preasfintei Treimi, de care vorbesc Sfinţii Părinţi. în această etapă ochiul conştiinţei îi dă starea de supraconştiinţă, pe care a avut-o sfântul arhidiacon Ştefan în momentul martirizării, precum şi foarte mulţi sfinţi, aşa cum o găsim consemnată în Vieţile Sfinţilor, în Pateric, în Puterea rugăciunii, în Minunile Maicii Domnului.
Analogia omului cu un pom, care aduce roadă la vremea potrivită, trebuie înţeleasă în sensul vârstei duhovniceşti. Un pom are nevoie de timp să ajungă de la faza de sămânţă la faza de rod. Tot astfel cel implicat în această creştere spirituală. De aceea la toţi poeţii importanţi găsim o analogie cu un anumit pom, analogie care ne dă o imagine a trăirilor lăuntrice. Aşa cum un anume pom îşi aduce roadele sale primăvara, vara sau toamna, după un anumit număr de ani, tot aşa omul va aduce roade lui Dumnezeu, semenilor săi prin fapte bune, cărţi, urmaşi, rugăciuni, slujbe, deschizând un drum celor ce vin. La Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu şi în literatura populară, bradul reprezintă viaţă, ordinea cerească, destinul poporului român. Mihail Eminescu aduce teiul şi salcâmul, fiindcă rodul este mierea, aşa cum poezia este floarea veacurilor, „carmen saecularC. La Lucian Blaga, gorunul reprezenta rezistenţa în faţa vitregiilor istoriei, iar la Emilian de la Neamţ găsim bradul, dar şi măslinul, fiindcă în Epistola către romani Sfântul apostol Pavel îi compară pe romani cu un măslin sălbatic altoit.
22.15. Scara la cer are mai multe trepte şi trei părţi, care se succed ca urmare faptului că accentul cade pe rând, la început pe lupta cu trupul, apoi cu lumea şi la urmă cu demonii. într-un anume sens, se obţin, treptat, cele trei virtuţi: iubirea lui Dumnezeu, care învinge patimile, cunoaşterea principiilor morale, a fericirilor, care înseamnă apropierea de Dumnezeu şi învingerea păcatelor, a face voia lui Dumnezeu şi a anula, prin ascultare, voia proprie. Cei ce fac voia proprie, şi nu voia lui Dumnezeu, sunt legaţi de cele ale lumii sau de patimi, au ochii minţii şi conştiinţei închişi, sunt orbi şi surzi. De aceea pentru ei adevărul Cuvintelor lui Dumnezeu rămâne pecetluit: „ Voi
48
strânge laolaltă această mărturie şi voi pecetlui (sigila) această învăţătură pentru ucenicii Mei“(Isaia 8:16). Doar cei ce-şi iau crucea, o dată cu botezul ortodox, îşi iau haina de nuntă a harului sfânt şi se leapădă de sine, ca să-l urmeze pe Domnul Iisus, încep să urce această scară, ce echivalează pentru fiecare cu drumul crucii.
Treptele mântuirii sunt:
a) abţinerea de la fapta cea rea, de la clevetire, de la patimi, lăcomie, zgârcenie, lene, de a judeca pe alţii, de la blestem, ură şi de la ţinerea de minte a răului, de la mânie, mândrie, invidie;
b) a face fapta aparent severă, dar cu intenţie bună, cum ar fi demascarea hoţilor, tâlharilor, sectanţilor, a da note slabe elevilor, a da epitimii (canoane) păcătoşilor de către duhovnic, a certa, a tăia răul de la rădăcină;
c) a sesiza prilejul de a face bine şi de a-1 utiliza imediat, fie că-i ajutăm pe bolnavi, pe săraci, pe neputincioşi, pe bătrâni, pe cei rătăciţi la secte, fie că vedem cum putem să ajutăm la zidirea de mănăstiri şi biserici, a unor instituţii de binefacere;
d) a găsi soluţia, mijloacele băneşti, umane, materiale, prin care să facem fapta cea bună şi de a îndepărta ispitele, neputinţele, pierderile;
e) efortul de a dobândi mijlocul, prilejul, prin care să facem fapta de mântuire, fie prin muncă spre a dobândi bani, fie lucrând pentru biserică, pentru instituţii de binefacere;
f) săvârşirea faptei bune prin săvârşirea faptei de ctitorie, de a-i ajuta pe bolnavi, pe cei aflaţi în greutăţi, prin parastase, pomeniri, slujbe pentru cei adormiţi, pentru cei care au probleme, a duce crucea altora;
g) repetarea sau înmulţirea faptelor bune, realizarea unui mod de viaţă, care să ducă la o continuă acumulare de fapte bune, fie prin slujbe, prin danii, prin cultivarea virtuţilor;
h) transformarea tuturor actelor noastre într-o lucrare permanentă pentru Dumnezeu, pentru semenii noştri, adică o împlinire permanentă a Legii Iubirii, pentru a acumula permanent o avere în cer, dar şi o zidire spirituală permanentă prin citirea cărţilor sfinte, prin post şi rugăciune;
i) asocierea cu cei ce au preocupări pentru fapte bune în vederea înfăptuirilor de mai mare amploare ca zidirea unor biserici, tipărirea de cărţi ziditoare de suflet, botezarea şi îngrijirea orfanilor sau a bătrânilor;
j) a învăţa pe alţii, a răspândi credinţa cea adevărată prin predici, cărţi, articole, emisiuni de radio, televiziune, artă; a-i învăţa rugăciuni, să facă fapte bune, să combată răul;
1) a lucra mântuirea noastră, lucrând pentru mântuirea altora, în sensul de a-i combate pe sectanţi, pe toţi cei ce lovesc într-o formă sau alta Biserica Ortodoxă.
Treptele desăvârşirii au, însă, o altă lucrare, mai adâncă, spre interior:
a) smerenia, ca virtute esenţială, ce aduce înălţarea, se adânceşte mereu cu fiecare treaptă, fiindcă prin: „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor“ trebuie să înţelegem un proces interior de a dobândi smerenia cea întru Hristos, care distruge complet mândria;
b) pocăinţa este aceea care aduce lacrimile ce spală sufletul de păcate, ca o împlinire a versetului: „Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia, fiindcă lacrimile sunt ca un al doilea botez, ce curăţă veşmântul de nuntă al sufletului”,
49
c) blândeţea enuntaţă prin: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pământul“, distruge mânia şi-L determină pe Dumnezeu să facă un pământ nou la rugămintea sfinţilor pentru blânzii Domnului Iisus;
d) cumpătarea este a drepţilor, fiindcă: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate că aceia se vor sătura“. De aceea Domnul Iisus Hristos le spune ucenicilor: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor“. Aceasta este răsplata pentru ortodocşi, fiindcă, prin rugăciunile, actele lor, menţin echilibrul şi armonia lumii;
e) milostenia este, împreună cu credinţa, ca două aripi de rugăciuni, ca să se înalţe la cer. De aceea „Fericiţi cei milostivi că aceia se vormilui“, fiindcă prin legea reacţiei cei milostivi vor fi trataţi cu milă la judecata Domnului Iisus Hristos;
f) curăţenia, când ochiul cugetului se deschide, negura păcatului se împrăştie, şi, o dată cu darul deosebirii duhurilor, sufletul trăieşte cuvintele: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu’';
g) iubirea, ca Lege a Iubirii, o găsim în „Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“, fiindcă Dumnezeu este iubire — ne spune apostolul iubirii Sf. Ioan Evanghelistul — şi cei ce-şi duc crucea ca semn al Legii Iubirii se înfiază, aşa cum a fost înfiat Sf. Ioan Evanghelistul, când a stat lângă crucea Domnului Iisus Hristos;
h) nădejdea, care trebuie să ne-o punem în Dumnezeu, şi nu în oameni, în cele sfinte şi nu în cele pieritoare, fiindcă dreptatea cea adevărată este dreptatea lui Dumnezeu, iar cei ce o mărturisesc pe pământ pătimesc: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia Cerurilor”;
i) răbdarea, adică împlinirea prin ascultare a voinţei lui Dumnezeu, fiindcă cel ce aduce roadă trebuie s-o aducă prin îndelungă răbdare: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva noastră minţind din pricina Mea”;
j) credinţa, conţinută în cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos pentru Sfântul apostol Toma: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut“, fiindcă, atunci când cineva prin simţuri dobândeşte cunoaşterea şi aceasta se transformă apoi în credinţă, el poate rătăci şi de aici toate sectele, dar credinţa cea adevărată ortodoxă este dar al Duhului Sfânt, ca Duh al Bunei-Credinţe.
Treptele sfinţirii aduc o mai mare apropiere a omului de Dumnezeu în sensul că harul Duhului Sfânt îl face după chipul şi asemănarea Sa, Dumnezeu fiind iubire şi de aceea toate principiile morale ale fericirilor se ridică, se transfigurează în iubire, mai exact urcă la Legea Iubirii. Este semnul zidirii lăuntrice a conştiinţei creştine, fiindcă Dumnezeu este Conştiinţa-Cuvântul-Logosul. Cel ce-şi poartă crucea poartă, de fapt, Legea Iubirii, încorporată în ea, şi după mărimea şi felul crucii purtate, aşa se transfigurează de adânc în el lumina, aşa de adânc trăieşte schimbarea la faţă.
în acest sens, smerenia devine dragostea „care nu se trufeşte, care nu se laudă“, ca semn al victoriei asupra mândriei; blândeţea rodeşte dragostea, „care nu se aprinde de mânie“, ca semn că iuţimea mâniei a fost eliminată, cumpătarea dă naştere dragostei „care nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr“, fiindcă Dumnezeu este dreptatea; pocăinţa dă un alt comportament, o schimbare radicală, fiindcă este „dragostea, care nu se poartă cu necuviinţă“, „care este binevoitoare”', milostenia face ca zgârcenia sau lăcomia să nu-şi mai găsească loc în sufletul omului, fiindcă
50
ncolo se găseşte „dragostea care nu caută ale sale“, ci se apleacă cu milă spre nevoile altora. De aceea cei milostivi trec la dreapta Domnului Iisus Hristos; curăţenia deschide ochiul conştiinţei, care este „dragostea care nu gândeşte răul“, „care nu pizmuieşte“, fiindcă răul este eliminat, nădejdea, transformată în dragostea „care toate le nădăjduieşte, este, de fapt, nădejdea înălţată la Dumnezeu; răbdarea, devenită dragostea „care toate le suferă“, arată puterea Duhului Sfânt, instalată în suflet; credinţa creşte, devenind dragostea „care toate le crede, ca punct de generare a milei; iubirea, transfigurată în Legea Iubirii, arată creşterea la nivelul înţelegerii legice şi înfăptuirea celor patru porunci, încorporate în semnul Sfintei Cruci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău“, „Să vă iubiţi unii pe alţii“, „Să iubeşti pe aproapele tău“, „Iubiţipe duşmanii voştri“. Urcarea lor este, de fapt, o intrare pe poarta iubirii, o adâncire treptată în lumina lină a Sfintei Slove. Cine ajunge să trăiască pe coordonatele Legii Iubirii înseamnă că se integrează în conştiinţa creştină, în voia lui Dumnezeu, lasă cele ale lumii şi face cele ale lui Dumnezeu.
Am făcut acest scurt demers pentru înţelegerea unicei psaltiri ortodoxe, intitulată Legea Iubirii, scrisă de Emilian de la Neamţ. Cartea aduce o altă dimensiune a specificului naţional, restructurând întreaga mitologie autohtonă în sensul ortodox şi exprimând spiritualitatea românească sub multiplele ei ipostaze. Legea Iubirii nu are numai o valoare literară, ci şi una de zidire duhovnicească, de realizare a valorii interioare, a vârstei duhovniceşti, ca o exprimare a dezideratului clasic utile cum dulci.
22.16. Legea Iubirii a fost apreciată şi binecuvântată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a fost primită cu interes de membrii altor culte. Redăm spre edificare unele dintre ele:
a) Preafericitul Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române:
„Am primit cu multă bucurie sufletească această „originalăpsaltire românească“, pe care aţi avut deosebita amabilitate să ne-o dăruiţi.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască ani mulţi, sănătate şi întărire în credinţa^ strămoşească. Vă binecuvântăm cu părintească dragoste“.
b) înalt Preasfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei:
„Fratele Emilian de la Neamţ oferă iubitorilor de poezie sacră o psaltire originală românească, intitulată Legea Iubirii, care este alcătuită din mai multe cicluri: Cheia lui David (Legea Iubirii), Cartea lui Emanuel (Rugul rugăciunii), întâmpinarea Domnului, Curcubeul Slavei, Aleluia, Cununile sfinţilor, Doinele dorului. Cartea invită la o reflexie asupra temeiurilor credinţei creştine, asupra unora din paradoxurile romanităţii răsăritene, persistenţa noastră în zbuciumatul şi sublimul spaţiu românesc, creând o cultură şi literatură originală.
Miracolul statorniciei noastre, mult discutat şi disputat, transpare din aceştipsalmi ai iubirii, ai credinţei, ai rugăciunii, ai slavei, ai laudei, ai sfinţilor, ai preamăririi, ai închinării, ca o ipostază a conştiinţei creştine româneşti, capabilă să priceapă şi să discearnă eternitatea din valorile istoriei noastre. Aşa înţelegem de ce din zbuciumul doinei „secolelor de suferinţă creştineşti“ n-a răsărit setea de răzbunare, de dreptate cruntă, ci putereajertfei de sine a unui neam, care clădeşte urcuşul său spre desăvârşire prin transfigurarea morţii şi jertfei în cele mai sublime din creaţiile sale 1 iii ce, de venind
51
nunii) şi n biserici) a neamului, întemeiată pe sacrificiul de sine. Dar sensul acestei jertfe ponte fi mesajul Legii Iubirii—pentru noi nu constă intr-un exod, o fugă în
ne •murire, ci în în vierea neamului nostru prin înflorirea virtuţilor şi valorilor spirituale slrăbune şi creştine, în generaţiile zilelor noastre, cum sugerează psalmul 44, intitulat Al bradului:
„Doamne, bradul sufletului neamului nostru cu zăpada roşie l-ai acoperit şi nu s-a ofilit.
Doamne, bradul sufletului neamului nostru ca pe un mucenic l-ai jertfit, când puhoaie de neamuri peste el au venit.
Doamne, bradul sufletului neamului nostru l-ai botezat cu apă, cu foc, cu Duh Sfânt şi cu sânge, ca semn că între cei aleşi l-ai socotit.
Doamne, bradul sufletului neamului nostru o creangă de aur a rodit şi pe ea o rază de nea a-nflorit“.
Binecuvântăm publicarea acestei încercări a fratelui Emili an de a scrie o Psaltire românească, inspirându-se, oarecum, din veşnica tinereţe a unei poezii antice, din mitologia naţională, din poezia populară, care de-a lungul istoriei a legat între ele generaţiile dăruite cu o veşnică tinereţe duhovnicească.
Legea Iubirii doreşte să fie o psalmodiere a spiritualităţii româneşti. Sperăm să îmbogăţească şi să sensibilizeze sufletele spre mai multă frumuseţe spirituală“.
c) înalt Preasfinţitul Antonie, mitropolitul Ardealului:
„Apreciem în mod deosebit aceste lucrări care reprezintă munca şi osteneala dumneavoastră şi suntem convinşi că ele vor fi primite aşa cum se cuvine de către tineri, cărora ele li se adresează.
Mulţumindu- vă încă o dată, vă facem cele mai bune urări de sănătate şi fericire şi vă transmitem îndemnul nostru pentru o reeditare a lucrărilor dumneavoastră. Cu binecuvântare“.
d) înalt Preasfinţitul Nicolae, mitropolitul Banatului:
Sunt convins că şi noua ediţie a Legii Iubirii va fi un succes deplin. Dumnezeu să vă ajute să oferiţi în continuare contribuţii la îmbogăţirea culturii noastre.
Cu sentimente de aleasă consideraţie... Rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate deplină, viaţă îndelungată şi bogat spor în activitatea ce o desfăşuraţi“.
e) înalt Preasfinţitul Petru, arhiepiscop şi mitropolit al Basarabiei:
„Sincere şi calde mulţumiri pentru frumoasele dumneavoastră cărţi şi în special pentru Legea Iubirii... Cu preţuire şi binecuvântare“.
1) înalt Preasfinţitul Bartolomeu, arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.
„Omagiu admirativ al lui Valeriu Anania pentru Legea Iubirii...
Cu mulţumiri“.
g) Preasfinţitul Timotei, episcop al Aradului:
„Aducând felicitări pentru gândul bun, încununat de succes, de a pune la îndemâna slujitorilor altarelor Bisericii străbune şi a credincioşilor o Psaltire românească, ale cărei cuvinte îndeamnă la o autentică trăire creştină, rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi să vă poarte în paza Sa“.
h) Preasfinţitul Andrei, episcopul de Alba-Iulia:
„Amprimit cu multă bucurie... lucrarea Legea Iubirii, care intr-adevăr constituie o psaltire plăcută prin modul de versificare şi prin conţinutul atât de bogat, pentru care vă mulţumim.
Remarcăm la această carte şi coperta, e atât de bine realizată, intr-un colorit, care o face accesibilă.
Vă felicităm pentru cartea care e rod al ostenirilor dumneavoastră cărturăreşti, fiind menită să se înscrie între lucrările care promovează spiritualitatea românească.
22.17, Din punctul de vedere al valorii literare, cartea Legea Iubiriia. fost receptată ca având un univers autentic românesc şi un timbru unic, trăsături care caracterizează cărţile cu valoare de unicat într-o literatură.
Redăm, în acest sens, cuvintele şi aprecierile criticului Constantin Ciopraga, membru de onoare al Academiei Române:
„ Un autentic horn o religiosus, fratele Emil ian se înscrie cu cei trei sute cincizeci de psalmi ai săi în spiritul prototipului biblic — în durata vechii tradiţii imnografice. Precum în arhaicul psalmos, în versetele sale momentele de laudă ori de suplicaţie alternează cu accente de întristare ori penitenţă şi suspin. încadrându-se în tradiţia ortodoxă bimilenară, autorul psalmilor de faţă pune în valoare, concomitent, sentimentul românesc al sacrului, viaţa fiind văzută ca neîncetată interogaţie şi continuă tentaţie spre înalt. Pe scurt, aspiraţia sa fundamentală pune de acord pământescul cu transcendentul; la nivelul viziunii ordinea sacră punctează întreaga mişcare planetară.
Dumnezeu este aşadar absolutul, emblemă a perfecţiunii şi armoniei. Rostitorul de psalmi, într-o lume neliniştită şi uitucă, înţelege să facă operă mărturisitoare şi de rememorare. Proiectându-se pe ecranul veşniciei, o dată în planul apropiat, alteori în depărtări fără margini, o dată printre raze incandescente, altă dată prezenţă invizibilă, doar bănuită, divinitatea cheamă şi este chemată în milioane de feluri. Cum permanenţa sa reactualizează necontenit psalmii din Legea Iubirii sună ca nişte refrene ale unei imense corale de îngeri, implică variante nesfârşite, replămădiri şi acorduri, în care cântul, smerenia şi conştiinţa efemerităţii omului stimulează poezia. Imnograful se mişcă de regulă în planuri de umbră; divinitatea e totdeauna un versant luminos. Cuvântului înalt revelator îi succede cuvântul tremurat sfielnic.
Viziunea imnicăpresupune trepte, scări, niveluri de acces la graţia celestă. Timpul rostirii e cel al unui prezent continuu, parabola plasticizantă se sprijinăpe metafore şi comparaţii, pe sugestii folclorice şi simboluri clasice solemne. Legănarea litanică, rituală, linia cantilenată de cântare răsăriteană, frazarea repetativă, rimele interioare, asonanţele şi aliteraţiile sunt specifice tuturor psalmilor, fiecare fiind alcătuit din câte zece versete de 7-10 silabe. Fiecare psalm participă ritmic la o rafinată orchestrare simfonică, la un ceremonial de o stelară puritate. Existenţei plate, orizontale, i se va suprapune făgăduinţa unei zarişti paradisiace, un orizont în care fiul rătăcitor dialoghează cu sfinţii şi arhanghelii, iar măslinul, floarea,apele, necuvântătoarele şi celelalte configurează un tărâm al tainelor.
Psalmii cu rădăcini în solul nostru istoric sunt consacraţi unor sfinţi autohtoni, prezenţe definitorii, de la Calinic, de la Cernica, până la Ioan Iacob de la Neamţu. Din cele şapte secţiuni ale ansamblului cea mai vibrantă e ultima, Doinele dorului. Figurează aici o doină pe fluier (ca la Arghezi), doina lui Făt-Frumos, Psalmul337al
53
Hm doi dalbe. un psalm al Moldovei, unu! a! Bucovinei, altul al Ţării Româneşti, altul al Transilvaniei. Şi iată, ca un eşention tipic, Psalmul 305 al Păsării Măiestre, unul dintre cei mai poetici din volum:
1. Doamne, dorul ne-ai luat şi ca pasărea măiastră el în ceruri Ţi-a cântat.
2. Doamne, dorul ne-ai luat şi o pasăre de foc, din icoana Ta din suflet, pân ’la Tine a zburat.
3. Doamne, dorul ne-ai luat şi o pasăre cuminte, ca un duh ieşit din minte, sus la cer s-a înălţat.
4. Doamne, dorul ne-ai luat, ca o pasăre lovită, ca o doină de durere, lacrima ea ne-a purtat.
5. Doamne, dorul ne-ai luat, ca o pasăre de suflet, ca un foc, când arde-o ţară, el de jale-a suspinat.
6. Doamne, dorul ne-ai luat, ca un albatros ce plânge, când de nori e plină zarea, de nu-ncape un oftat.
7. Doamne, dorul ne-ai luat, ca o pasăre cu rană, ce-ţi rupe inima-n două, ea un bocet a strigat.
8. Doamne, dorul ne-ai luat, ca o pasăre de raze, cum văd sfinţii în extaze, când Ia cer i-ai ridicat.
9. Doamne, dorul ne-ai luat, ca o porumbiţă albă, cum e sußetul Fecioarei, când la ceruri s-a urcat.
10. Doamne, dorul ne-ai luat, ca o pasăre cernită, care stă acum smerită, fiindcă sângele Ţi-a dat.
Legea Iubirii este unica psaltire originală, ortodoxă, de profund specific naţional. Iubirea lui Dumnezeu, a semenilor, a ţării, prezenţa transfigurată creştin a miturilor autohtone arhaice, datinile, evenimentul istoric sublimat, credinţa, sfinţii, doina, dorul, vesificaţia populară din Doinele dorului, simbolurile, trăirea intensă a valorilor sacre dau profunzime textului. Este rodul viei neamului românesc, care continuă o tradiţie străveche reprezentată de sfinţii loan Cassian, Niceta Remesianul, Dionisie Exiguul.
Cu asemenea dimensiuni, cartea de faß se adresează tuturor vârstelor. Ea este o mărturisire de credinţă în genere, dar şi o confesiune personală, care oferă cititorului o Deschidere spre lumea sacrului, iar credinciosului o nuanßtäpătrundere în tezaurul de idei al textelor Sfintelor Scripturi. Legea Iubirii este o Deschidere pentru literatura română şi cea europeană spre universul sacrului creştin, ca semn că poezia, care a început de la sacru, se întoarce la sacru”.