a) precursori ai realismului:
Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică- critica societăţii feudale.
Antim Ivireanul Didahiile-critica moravurilor şi a instituţiilor feudale. Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul- critica absolutismului feudal, aduce primul model de nuvelă realistă.
Nicolae Filimon Ciocoii vechi şi noi- critica societăţii fanariote - aduce primul roman realist.
Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos- aduce eseul realist.
b) tendinţa realismului liric - subiectiv de factură romantică:
Ion Creangă Amintiri din copilărie- realism liric, rural, patriarhal, de specific naţional.
Mihail Sadoveanu Baltagul, Fraţii Jderi, Hanu Ancuţei - realism liric de specific naţional.
Zaharia Stancu Desculţ- realism liric, împletit cu obiectiv critic.
Geo Bogza Cartea Oltului- realism liric - reportajul-eseu-poem în proză.
c) tendinţa realismului de factură clasică şi barocă:
Ioan Slavici Moara cu noroc, Mara - sobru, moralizator, umanist.
G. Călinescu Enigma Otiliei- retoric, balzacian, cu elemente de baroc. Mateiu Caragiale Craii de Curtea- Veche - ornamental, simbolic de factură barocă.
d) tendinţa realismului critic obiectiv:
I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Momente şi schiţe - de problematică, comic, concis, de acuitate critică.
Li viu Rebreanu Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor - un realism sobru, precis, înţelegere legică, nuanţat, obiectiv.
Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război- analist, realism al stărilor de conştiinţă, de problematică.
Hortensia Papadat-Bengescu Concert din muzică de Bach - aduce o critică de moravuri.
Marin Preda Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni - un realism de problematică politică şi socială, critic, obiectiv.
Augustin Buzura Orgolii, Refugii, Drumul cenuşii - o critică de acuitate socială, alegoric, de problematică, critic.
Alexandru Ivasiuc Apa, Iluminări, Păsările, Interval- realism al stărilor de conştiinţă, analitic, de problematică.
Mircea Eliade Noaptea de Sânziene.
a) eroi tipici în împrejurări tipice - eroul reprezintă o categorie socială, iar împrejurarea — o „felie de viaţă“. Eroul este arivistul, inadaptabilul, demagogul, luptătorul.
I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Camil Petrescu Patul lui Procust, George Călinescu Enigma Otiliei, Stănică Raţiu, Camil Petrescu Bălcescu.
b) tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea socială, istorică.
teme realiste - satul şi ţăranul, războiul, trecutul istoric, ascensiunea arivistului.
conflicte sociale - de clşsă (Camil Petrescu Jocul ielelor), naţionale (L.Rebreanu Pădurea spânzuraţilor).
c) criticismul - atitudinea critică a autorului faţă de realitatea socială:
ironică - I.L.Caragiale Momente şi schiţe, umor - Ion Creangă Amintiri din copilărie, ură - Zaharia Stancu Desculţ, obiectivism lucid - Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
d) scientismul - introducerea de concepte şi modele de gândire ştiinţifică:
Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război- Ştefan Gheorghidiu ţine Ellei o prelegere de filosofie.
I. L. Caragiale O scrisoare pierdută- personajul Agamiţă Dandanache este construit pe legea adaptării la mediu din biologie.
Costache Negruzzi Fiziologia provinţialului - conceptul de fiziologie cu sensul de funcţionalitate a tipului uman în mediul social.
e) procedee realiste:
tipizarea -1. L. Caragiale: Tipătescu, Pristanda.
analiza psihologică - Camil Petrescu Patul lui Procust, Augustin Buzura Vocile nopţii.
colajul - introducerea în text de scrisori, documente, articole. Camil Petrescu Patul lui Procust.
descrierea - Geo Bogza Cartea Oltului.
f) specii realiste: schiţa, nuvela, romanul, reportajul, eseul.
I. L. Caragiale Momente şi schiţe.
Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul.
Augustin Buzura Refugii, Orgolii.
Geo Bogza Cartea Oltului.
Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos.
Titu Maiorescu Direcţia nouă în poezia şi proza română - susţine un concept de realism de factură clasicistă şi de specific naţional: „tipurilerealiste să reprezinte“, „permanenţe umane“, „viaţa specific naţională“.
105
Garabet Ibrăileanu Creaţie şi analiză:
„ Un creator nu copiază realitatea ci-şi realizează concepţia sa despre realitate
„Romanul tinde a deveni o ştiinţă, el are temelie puternică în psihologie şi sociologie“.
Spiritul critic în cultura românească este o carte fundamentală, fiindcă dă axiologia realismului. Valoarea textului literar este dată de spiritul critic, ca trăsătură fundamentală a realismului. De aceea I.L.Caragiale este definit ca o culme a spiritului critic în Muntenia, iar Mihail Eminescu, ca o culme a spiritului critic în Moldova.
a) apare în Franţa, în sec. al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului, ca o apropiere a literaturii de concepţiile materialiste, pozitiviste, scientiste.
b) este favorizat de revoluţiile burghezo-democrate din Franţa, Anglia, Ţările de Jos, de filosofia iluministă, de dezvoltarea ştiinţei şi culturii.
c) termenul este utilizat de pictorul francez Gustave Courbet şi provine din lat. realis > fr. réel > realisme.
d) reprezentanţi:
Franţa: Stendhal, Flaubert, Balzac, Maupassant, Mauriac, Proust, Kafka. Anglia: Dickens, George Eliot, Galsworthy, Virginia Wolf.
Rusia: Lew Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov, Şolohov, Pasternak. America: Mark Twain, Hemingway, Faulkner, John Steinbeck.
România: Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ştefanescu Delavrancea, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda, Augustin Buzura.
a) eroi excepţionali în împrejurări excepţionale:
Goethe Suferinţele tânărului Werther, Schiller Don Carlos, Wilhelm Teii, Byron Don Juan, Lara, Manfred, Shelley Prometeu descătuşat, Mihail Eminescu Luceafărul, Victor Hugo RuyBlas.
104
b) tema, eroii, conflictul, subiectul au o structură afectivă.
Aleksandr Puşkin Evgheni Oneghin, Alfred de Musset Nopţile, Vasile Alecsandri Pasteluri, Mihail Eminescu Sara pe deal.
c) exaltarea trecutului glorios şi critica prezentului decăzut:
Mihail Eminescu Scrisoarea III, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia.
d) preţuirea folclorului şi cultivarea specificului naţional:
Vasile Alecsandri Doine şi Legende, Mihail Eminescu Luceafărul.
e) evaziunea în vis, în trecutul istoric, într-un decor de basm oriental:
Edgar Allan Poe Prăbuşirea casei Usher, Mihail Eminescu Scrisoarea III, Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie.
f) cultivarea fantasticului prin eroi, temă, procedee:
Mihail Eminescu Luceafărul, Vasile Alecsandri Sburătorul, Ion Heliade Rădulescu Zburătorul, Grigore Al exandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia.
g) procedee romantice: contrastul, antiteza, transfigurarea, evaziunea:
Mihail Eminescu Luceafărul, împărat şi proletar.
h) specii romantice: elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama, jurnalul de călătorie.
b) „întâietatea grotescului asupra sublimului“.
c) „se prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului, arbitrara deosebire între genuri“.
d) „să dăm cu ciocanul în teorii, în poetici şi în sisteme“.
e) „nu există alte reguli decât legile generale ale naturii“.
f) „unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului“.
g) „poetul nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie“.
h) „poetul este un copac, care-şiproduce operele, aşa cum un arbore îşi produce fructele“.
i) „drama este o oglindă în care se oglindeşte natura“.
a) spiritul subiectiv, opus obiectivismului clasicist:
Fritz Strich: „Expresia romantică încearcă intr-adevăr să spargă formele spaţiului şi timpului mărginit şi să creeze melodia infinită, aşa cum poezia romantică a putut să se realizeze numai sub chipul basmului şi al visului, unde legile spaţiului şi ale timpului nu mai au nici o valabilitate
b) reîntoarcere la natură - începutul istoriei în matca generatoare a naturii:
Achim von Amim Slujitorii coroanei: „Poezia nu este adevăr aşa cum îl pretindem de la istorie şi de la relaţiile cu contemporanii, ea nu ne-ar căuta pe noi dacă ar aparţine numai pământului şi nu ar mai călăuzi astfel înstrăinata lume pământească înapoi spre comunitatea veşnică”.
c) fascinaţia folclorului şi cultivarea specificului naţional:
Frantz Liszt Rapsodia română- reia motive din poezia populară.
Ludwig Uhland Istoria legendelor la popoarele germanice şi romanice: „O alcătuire populară nu se află niciodată încheiată”.
d) modelul organic vegetal - structuri şi configuraţii deschise - peisajul dă imagini particulare, şi nu tipice, dă o trăire, o comuniune.
Bemardin de Saint Pierre: „Sufletul meu se abandonează, se leagănă cu frunzişul unduitor al copacilor, se înalţă cu creştetele lor, către ceruri“. - Natura o fiinţă vie ca în Upanişade.
e) evaziunea în natură, în mit, în vis, în trecut, în istorie, în basm.
f) autotrofia - sinteza afectivă interioară - peisajul — o stare de suflet.
g) visul - conceptul de lume ca vis - „poetul se hrăneşte cu idealurile“.
h) metafora are un model vegetal - floarea, copacul, sămânţa.
Mihail Eminescu Atât de fragedă - Floarea albă de cireş.
i) cultivarea unicatului - clasicismul cultivă modelul.
j) dinamismul fanteziei - zbaterea copacilor sugerează starea sentimentelor.
Mihail Eminescu: „codrului bătut de gânduri“, „flori albastre tremur ude“.
k) floarea, esenţă a lumii vegetale, dă dulcele, frumosul care alină tristeţea, durerea, disperarea, refularea.
l) cultivarea contrastului, care poate fi afectiv, liric sau cromatic.
m) melancolia sfântă - moartea este voluptatea supremă - Marea Trecere.
Mihail Eminescu Mai am un singur dor.
n) titanismul - eroul excepţional în împrejurări excepţionale.
Mihail Eminescu Luceafărul.
o) cosmicizarea - evaziunea în cosmos, trăirea raportului om-univers.
Mihail Eminescu: „gânduri ce-au cuprins tot universul“, Luceafărul: „Un cer de stele dedesupt, /Deasupra-i cer de stele — /Părea un fulger nentrerupt / Rătăcitor prin ele”.
p) iubirea - iubita o imagine a iubirii, un centru al lumii - heliotropism erotic.
Mihail Eminescu Luceafărul: „Scăldatîn foc de soare“- îşi arată iubirea, devenind ca un soare; Singurătate: „Icoană de lumină“, Atât de fragedă.
103
r) transfigurarea naturii prin mit - natura - un mod de a trăi.
Mihail Eminescu Venere şi Madonă: „Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii“.
Vasile Alecsandri Fata din dafin.
s) muzica - ca mod de a transmite afectul - penetrarea în interior, dar şi în natură - ecoul - detaşarea de semnificaţii - vibraţia sufletului.
JeanPaul: „Numim fenomenul romantic rezonanţa unduitoare a unei strune sau a unui clopot, în care unda sonoră se pierde în tot mai vaste depărtări şi, deşi afară e linişte, înlăuntrul nostru mai răsună încă... ”
Rollinat: „Cbopin luă locul lui Liszt şi făcu ecoul să cânte şi să plângă“. Schumann, comentând Simfonia în C dur de Schubert: „Intr-însa se află un loc acolo unde un corn cheamă parcă din depărtare părând a fi coborât din altă sferă. Aici totul se află prins în auz ca şi cum un oaspete din cer s-ar fi strecurat în orchestră“.
Mihail Eminescu Peste vârfuri: „Melancolic cornul sună“. ş) istoria şi istorismul - romanticii introduc devenirea istorică:
Victor Hugo Legenda secolelor; Mihail Eminescu Memento mori.
t) ruinele - motivul fortuna labilis.
Fritz Strich: „Un templu grec e clasic, ruina lui e romantică“. ţ) călătoria - un mod de evaziune:
Byron Peregrinările lui Childe Harold,
Vasile Alecsandri Călătorie în Africa.
u) paraconştientul - raportul Unul - Totul, discutat de Platon în dialogul Parmenides.
Mihail Eminescu Povestea magului călător în stele, Avatarii faraonului Tla.
.png)