Mioriţa

07:06 0 Comments

Tema baladei este mitul Marea Trecere, iar ideea o formează conceptul de armonie şi echilibru specific poporului român. De aceea păstorul moldovean nu vede în moarte o plecare la Zamolxis ca dacii, nici un drum în Hades ca romanii, ci o prefigurare a unui destin legic, care este un dar dumnezeiesc. Subiectul baladei este luat din viaţa păstorilor, are o intrigă şi un conflict pământean. Doi păstori se aliază împotriva celui de-a! treilea pentru a-1 omorî şi a-i lua oile. Subiectul are mai multe momente: prezentarea păstorilor, complotul celor doi ciobani, dialogul păstorului moldovean cu oiţa năzdrăvană, testamentul simbolic, nunta alegorică, venirea măicuţei bătrâne, portretul păstorului moldovean. Balada începe cu o frumoasă descriere a locului unde se desfăşoară acţiunea: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai“, pe baza a două metafore, sugerând comuniunea omului cu universul. Cei trei ciobani sunt aleşi în mod simbolic, din cele trei principate Moldova, Muntenia şi Transilvania, spre a sugera unitatea poporului român, transhumanţa, dar şi rădăcinile unui conflict etnic între elementul dac, conservat în Moldova, şi cel roman, mai evident în Transilvania şi Muntenia. Trăsătura principală a păstorului moldovean este cuprinsă în cuvântul „ortomarri, adică om drept, dar şi bogat. Dreptul este cel care are virtuţile morale: blândeţea, hărnicia, cinstea, curajul, răbdarea, mila, duioşia, de aceea el este binecuvântat de Dumnezeu şi toate ale lui sporesc („Ş-are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi, 1 Şi câni mai bărbaţi!... ’); este o ilustrare a proverbului „omul sfinţeşte locul“, sugerat prin metafora „gură de rai“. Oiţa năzdrăvană sugerează intervenţia subtilă a naturii, care vrea să-l ocrotească pe păstor, îndemnându-1 să se ascundă „La negru zăvoP. Este jocul arhetipal al naturii, ca ipostază a principiului feminin, de a reţine spiritul, păstorul, principiul masculin. Acţiunea este tratată la modul prezumtiv, deci este posibilă, dar nu este sigură: „Şi de-a fisă mor / în câmp de mo hori, de aceea interpretarea textului trebuie să pornească de la această nuanţă.
Portretul păstorului făcut de măicuţa bătrână, reprezentare a mitului Pământul- Mumă, este realizat printr-o analogie continuă la natură: „Mustăcioara lui/ Spicul grâului; I Perişorul luii Pana corbului, / Ochişorii lui/ Mura câmpului!...“, pentru a sugera profunda legătură dintre om şi univers.
Mioriţa este o sinteză a mitologiei populare româneşti, într-o aleasă formă literară, care dovedeşte gust, subtilitate, rafinament. Păstorul este Fârtatul, demiurgul creator al universului, care coboară pe pământ la locul arhetipal {„Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai’), la momentul stabilit, în ipostaza de păstor, pentru a-i învăţa pe oameni păstori tul simbolic al sufletelor. Este o prefigurare a venirii Păstorului cel bun, care îşi dă viaţa pentru oile Sale. în stratul arian al mitologiei populare, lumea a luat naştere printr-un sacrificiu. Astfel, în mitologia indiană, care a conservat mitul arian, lumea s-a născut prin sacrificiul unui gigant Puruscha (Spiritul). Din părul lui au apărut pădurile, d i n oase — munţii, din vene — râurile, din ochiul drept — soarele, din ochiul stâng — luna. Din această cauză toate metaforele sunt construite pe acest model mitic, care asociază elementul antropomorf: picior, gură, ochişori, perişor, mustăcioară, faţă, cu clementele naturii: plai, rai, mură, pană, grâu, lapte, adică sugerând recrearea universului prin sacrificiul de sine al păstorului. Lumea recreată va purta amprenta spiritului, care a generat-o. Păstorul nu se teme de momentul sacrificiului de sine, fiindcă se coboară, ca să aducă, prin sacrificiu, o recreare a lumii, ca şi domnul Iisus Hristos.
69
Bradul, ca mit şi model cosmic, este menţionat în versurile: ,J3razişipăltinaşi / I-am avut nuntaş/' pe baza analogiei om-pom, în timp ce miturile Sfântul Soare şi Sfânta Lună, în formă umană, patronează ca naşi unirea arhetipală a spiritului cu natura (păstorul moldovean — principiul masculin, mândra crăiasă — principiul feminin). Locul arhetipal este sacru şi se oficiază un ritual sacru: „Preoţi, munţiimarP. Simbolurile sunt arhetipale, fiindcă păstorul-spiritul stă ca un punct, un centru în cercul -inel al principiului feminin, ca în ideograma soarelui: „Trasprintr-un ineP. Acelaşi sens îl găsim şi în simbolul „brâul de lână' al măicuţei bătrâne, reprezentare a mitului Pământul-Mumă. In tradiţia populară stelele-logostele sunt spirite, care, ca nişte îngeri, răpesc la cer sufletele curate. Reîntoarcerea la cer formează substanţa mitului Marea Trecere, care este tema dezvoltată prin toate elementele şi motivele subiectului. Mitul Pământul-Mumă este interferat cu motivul munţii mirifici, cu plaiul, locul unde se face Nedeea-sărbătoarea sacră. Motivul Pasărea măiastră a sufletului este sugerat prin versul: „Păsări—lăutar/' şi sugerează integrarea în legea armoniei şi echilibrului. Mitul, ca model generator al baladei, justifică afirmaţia lui Lucian Blaga că, fără mitologie, nu există poezie. Structura narativă a baladei este o succesiune de motive mitice, care însoţesc actul sacrificiului de sine al spiritului — păstorul moldovean, spre a regenera, a recrea lumea, universul, împlinind legea armoniei şi echilibrului şi anume: creaţia este egală cu sacrificiul sau, altfel spus, emergenţa (generarea) este egală cu sublimarea. Acesta este sensul sacrificiului de sine al Domnului Iisus Hristos pe cruce, ca semn al armoniei şi echilibrului. Se sugerează şi valori ale mitului Fârtaţilor. Rolul păstorului moldovean este cel al Fârtatului, în timp ce rolul Nefârtatul este jucat de ciobanii ungurean şi vrâncean. De aceea şi testamentul păstorului este alcătuit din simboluri adânci. Astfel, cele trei fluiere sugerează cele trei dimensiuni ale eului: timos, nous şi frenesis, preluate de greci din spaţiul trac. Răsuflarea păstorului va deveni vântul, iar cântecul — simbol al armoniei şi echilibrului — va fi recunoscut de oi, care-1 vor plânge cu „lacrimi de sângd' (aşa cum Păstorul, Domnul Iisus, a plâns în grădina Ghetsemani). Aşezarea sa „în strunga de oi' înseamnă o permanentă prezenţă a sa: „să fiu tot cu voi“, aşa cum le-a spus şi Domnul Iisus ucenicilor săi, că va fi cu ei şi că este poarta oilor. Analogia dintre gândirea mitică străveche, conservată în balada Mioriţa, şi valorile creştine are ca sens să exprime cauza pentru care poporul român a devenit creştin ortodox de la crearea sa, fără acele conflicte din alte părţi ale lumii. Delicateţea, cu care păstorul moldovean ascunde destinul său tragic, pentru a o feri pe mama sa de durere, relevă o trăsătură a poporului român, dar şi un adevăr arhetipal: natura nu trebuie să cunoască locul şi modul, în care spiritul este încorporat în lume.
Stilul baladei are trăsăturile specifice ale stilului popular românesc.Este oral, cuprinde dialoguri cum este cel dintre păstorul moldovean şi mioara năzdrăvană. Metaforele au la bază analogia om natură, numită de unii cercetători motivul comuniunii dintre om şi natură („Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai'). Prin analogie, se sugerează Natura („mândră craiasă, / A lumii mireasă'), soarele şi luna, care devin naşi ( „Mi-au ţinut cunună'), munţii {„Preoţi, munţii mari'), păsările {„Păsări — lăutari'), brazii şi păltinaşii {„Brazi şipăltinaşi / l-am avut nuntaşi'). Mitizarea este un procedeu specific stilului popular. Simbolurile au în structura lor un mit. Stelele, soarele, luna, păstorul, munţii, măicuţa sunt reprezentări ale unor mituri.
70
Expresivitatea textului se realizează prin grupuri unice de cuvinte — sintagme- modul ca: „lacrimi de sânge" „câmp de mohof, „tras printr-un inel', „că-i mai ortomart„picior de plat', „gură de ral', „brâu de lână', „lână plăviţă', „a lumii mireasă'.
Textul are densitate, încărcătură afectivă, profunzime, varietate de mijloace artistice, are o armonie şi un echilibru, o prelucrare originală a mitologiei populare. Balada este o capodoperă a literaturii noastre populare şi un model pentru creaţia cultă.