Pătimirea sfinţilor Epictet şi Astion

06:56 0 Comments

Pătimirea sfinţilor Epictet şi Astion face parte din literatura hagiografică.
S-a păstrat în colecţia Acta Sanctorum şi atestă prezenţa creştinilor ortodocşi români. Titlul complet este Despre sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul—martiri almiridieni din Scytia. Textul este împărţit în patru capitole, care însumează cincizeci de fragmente şi este scris în limba latină. Preotul Epictet face multe minuni: vindecă o fată paralizată, scoate demonii, vindecă orbii. îl botează pe Astion, fiul unei familii de nobili, şi vin împreună în ţara sciţilor. Aici preotul Epictet vindecă un paralitic, alungă duhul necurat, care-i promite că va intra în Latronianus, conducătorul cetăţii, şi acesta îi va ucide. Latronianus trimite ostaşi să-i aresteze pe Epictet şi Astion, fără a fi vinovaţi de ceva. îi pune să jertfească idolilor, adică demonilor, care locuiesc în idoli. Ei refuză şi sunt torturaţi cu cârlige de fier, aşezaţi într-un cazan cu smoală fierbinte, sunt înfometaţi şi apoi li se taie capetele. Trupurile lor s-au făcut albe şi strălucitoare. Creştinii din cetate le-au luat trupurile, le-au uns cu mirodenii şi le-au îngropat cu cinste. Latronianus înnebuneşte şi moare chinuit de demoni.
Părinţii lui Astion află că fiul lor trăieşte şi vin să-l caute. Un creştin, Vigilantius, le împărtăşeşte în mod simbolic trecerea lui în rândul sfinţilor. Ei sunt creştinaţi de un preot din Scytia. Priveghează la mormântul celor doi sfinţi şi în zori îi văd într-o lumină imensă, mirosind a smirnă şi lăudând pe Domnul. Părinţii se întorc acasă şi-şi împart averea săracilor, devenind buni creştini. Pentru a arăta stilul clar şi calitatea actului narativ, redăm un scurt fragment:
„Astfel, într-una din zile, pe când se ducea la Dunăre să ia apă, i-a ieşit în cale un om, care era chinuit de un duh necurat. Şi apropiindu-se de el şi rugându-sepentru el mult, i-a făcut pe frunte semnul mântuitor al crucii şi l-a însemnat pe toate părţile trupului. Demonul dintr-acel ceas a ieşit din el. Dar fugind zicea: „Credinţa ta, Astioane, şi curăţia cugetului au primit mare putere de la Mântuitorul împotriva noastră“ şi zicând acestea, n-a mai apărut niciodată. “ (cap. 11, 15)