Literatura română în limba latină

06:55 0 Comments

Literatura română în limba latină este o dovadă a permanenţei noastre în spaţiul carpato-dunărean în perioada de după retragerea aureliană (271 e.n.). Această literatură patristică ortodoxă, această literatură hagiografică, aceste imnuri şi cărţi de morală dovedesc nu numai că am existat, dar am şi creat o literatură de nivel european, într-o perioadă când cei ce ne contestă, nici nu existau în Europa.
Poetul Publius Ovidius Naso trebuie considerat ca fiind protopărintele literaturii de specific naţional, prin destin şi prin creaţie. Prin destin, fiindcă a trăit pe teritoriul ţării noastre, fiind prigonit şi lovit, aşa cum a fost timp de două milenii poporul român prigonit şi lovit. Prin creaţie, fiindcă în Ponticele şi Tristele, el prefigurează dorul şi
61
doina de însttrăinare specifice spiritului din spaţiul carpato-dunărean, iar în Metamorfoze găsim elemiente ale mitologiei româneşti. Poemul în limba getă sau sarmată, scris de poet, nu s-ai păstrat, dar el a fost prima formă de exprimare a literaturii noastre de specific naţiional.
Revendicarea poetului latin Ovidiu ca protopărinte al literaturii române nu trebuie să surprindă, fiindcă noi continuăm nu doar prin limbă, ci şi prin spirit pe latini. In situaţii simi lare, românii, care au plecat şi au creat în alte ţări ca: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Pamait Istrati, Mircea Eliade, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, Ana de Noilles Brâncovan, Vintilă Horia, George Enescu, Constantin Brâncuşi, au fost integraţi în literaturile $i culturile ţărilor în care au trăit.Scriitorul Vintilă Horia scrie romanul Dumnezeu s-a născut în exil pe această idee.
Reconsiderarea literaturii române în limba latină este o datorie patriotică, fiindcă ea atestă valoarea spiritului românesc, reprezentată de mari personalităţi, ca sfinţii Ioan Cassian, Niceta Remesianul, Dionisie Exiguul, care au creat o literatură patristică, hagiografică şi poetică.

Autor

Some say he’s half man half fish, others say he’s more of a seventy/thirty split. Either way he’s a fishy bastard.

0 comentarii: