Doina

07:08 0 Comments

Doina este o specie literară specifică poporului român, prin care acesta îşi exprimă o mare varietate de sentimente, în special de dor şi de jale. Poezia Doina are ca temă doina şi dorul, motive specifice poporului român, încât unii le consideră ca fiind elementele unui mit, fiindcă ele primesc, ca şi Sfântul Soare sau Sfânta Lună, o înfăţişare umană (antropomorfă).
Doina este una din cele nouă zâne, ce-1 însoţesc pe Sfântul Soare, este zâna care-1 inspiră pe poetul popular, este zâna cântecului liric, este o imagine a conştiinţei estetice, pe care poporul român a avut-o întotdeauna, este o imagine a Frumosului, este o reprezentare a Poeziei.
Doina este un mesaj al sufletului uman, aflat în Marea Trecere, în drumul spre cer; este firul Ariadnei, pentru cel care intră în labirintul lumii, spre a se confrunta cu Minotaurul, reprezentare a demonului.
72
Doina este cea care exprimă raportul dintre om şi cer, fiindcă doina, imnul către zei al dacilor, era un cântec de ritual sacru.
Doina este poezia lirică, în care autorul îşi exprimă concepţia sa despre poet şi poezie; este un fel de ars poetica în manieră populară, o definiţie lirică a doinei.
Doina este un cântec, în care poetul popular îşi exprimă dragostea faţă de natură {„De mă-ngân cu florile / Şi pri vighetorild ‘).
Doina este un cântec încărcat de patimă {„Doină, doină, viers cu fod‘), dar şi un mod de a-şi exprima duioşia {„Doină, doină, cântec dulc&). Doina este un cântec melancolic de tristeţe, care se cântă în iarna împrejurărilor grele ale vieţii, determinate de o istorie extrem de violentă („ Vine iama viscoloasă / Eu cânt doina închis în casă’), de aceea doina este zâna bună, care alină durerile omului sărman {„De-mi mai mângâi zilele,I Zilele şihopţild').
Doina este un cântec de voinicie, rostit de haiduc primăvara („Frunza-n codru când învie /Doina cânt de voinicii) sau un cântec de jale, cântat toamna {„Cade frunza jos în vale,/Eu cânt doina cea de jale“).
Doina este un prieten nepreţuit al omului prigonit {„Doina zic, doina suspin / Tot cu doina mă mai ţirtj.
Doina este o rugăciune, o invocaţie către cer, către bunul Părinte al Vieţii, către Cel ce l-a creat pe om, este un mod de a exprima Legea iubirii {„Doină, doină, viers cu foc“), dar şi un model de viaţă spirituală al românului {„Doinăzic, doină şoptesc/ Tot cu doina vieţuiesc“).