Toma Alimoş

07:09 0 Comments

Balada de voinicie Toma Alimoş, realizată pe motivul comuniunii dintre om şi natură, povesteşte faptele şi moartea unui voinic, care reprezintă principiul binelui. El trăieşte într-o profundă comuniune şi armonie cu lumea. Locul acţiunii este pe malul Nistrului, la groapa cu cinci ulmi, unde Toma Alimoş stă la masă şi închină murgului, armelor, ulmilor. Apare pe un cal negru (simbol al destinului malefic) Manea „hoţomanul ’nalt, pletos /Cu cojoc mare, miţos“, simbol al principiului răului. Manea îi cere socoteală lui Toma Alimoş, că i-a călcat moşia, că-i strică fâneţele, adică, de fapt, caută ceartă. Prietenos, Toma Alimoş îi dă să bea din plosca sa cu vin roşu. Manea însă nu primeşte prietenia cu Toma şi-l loveşte pe ascuns, cu viclenie: „Paloşuldin sân scotea /Şi-aşa bine-Iînvârtea /Şi-aşa binemi-1 chitea /Căpe Toma mi-1 tăiâ\ Apoi, laş, fuge. Toma se-ncinge cu brâul peste rană, încalecă murgul, îl ajunge pe Manea, îl taie, dar înainte de a muri, îi cere murgului să-i sape cu copita o groapă şi să-l aşeze în ea: „Ulmii că s-or clătina, / Frunza că s-o scutura, / Trupul că mi-a astupă\ Balada are multe imagini sugestive, create prin metafore: „cum e un stejar stufoâ' sau metonimii: „murgu ochii-şi aprindea“, „din copită să-ţi faci sapiT, „Ulmii că s-or clătina“. Moartea eroului este o integrare în natură, o taină: „In tainiţă să m-arunce“.