Literatura română în limba slavonă

07:11 0 Comments

Scrisul şi cititul în limba slavonă pătrund pe teritoriul nostru în sec. al X-lea, dar abia din sec. al XII-lea avem primele documente scrise.
Filotheiu monahul, un logofăt al lui Mircea cel Bătrân, ne-a lăsat un imn (polieleu), care s-a păstrat sub forma unor copii mai târzii, din sec. al XV-lea.
Grigore Ţamblac vine în Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun, ţine un ciclu de şaptesprezece cuvântări, ajunge egumen al Mănăstirii Neamţ, mitropolit în Rusia, de unde se întoarce în Bulgaria. De la el ne rămâne, în limba slavonă, Cuvântpanegeric al sfântului şi cinstitului mare mucenic Ioan cel Nou, în care se povesteşte martirajul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din anul 1300, când a fost ucis de tătari în Cetatea Albă, în urma intrigilor catolicului Rietz, căruia i-a arătat cât sunt de rătăciţi catolicii de la adevărata credinţă.
Cronica lui Ştefan cel Mare s-a păstrat la München, într-o traducere în limba germană. A fost dusă de o solie în Germania, pentru a cere venirea unui medic german, care să-i trateze rana de la picior.
Letopiseţul de la Bistriţa cuprinde, în afară de cronica lui Ştefan cel Mare, şi o alta mai mare, care începe de la descălecatul Ţării Moldovei (1359) şi ajunge până la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare.
Letopiseţul de la Putna s-a păstrat într-un grup de cronici la Kiev şi a scris-o călugărul Isaia, de la Mănăstirea Slatina. Este o copie a originalului de la Putna.
Cronica anonimă s-a păstrat într-o colecţie de cronici ruseşti. Este o variantă a cronicii de la Putna, dusă de solii lui Ivan al Ill-lea, cneaz al Moscovei, care avea un fiu căsătorit cu Elena, o fiică a lui Ştefan cel Mare.
Cronica moldo-polonă a fost scrisă la curtea lui Alexandru Lăpuşneanul, de un cunoscător al limbii polone (probabil un sol Brzeski Nicolae, trimis al regelui Sigismund August). Cuprinde vechile cronici ale Moldovei, urmate de cronica lui Macarie.
Cronica lui Macarie este scrisă de un călugăr cu acest nume, care ajunge egumen de Neamţ, apoi episcop de Roman în timpul lui Petru Rareş. Scrie din porunca lui Petru Rareş. Reia cronica de la Putna, la care adaugă evenimentele domniei lui Bogdan cel Orb şi continuă cu evenimente din timpul lui Ştefăniţă, nepotul lui Ştefan. Domnia lui Petru Rareş este prezentată vag, fără date precise. Cronica se încheie cu anul 1541.
Cronica lui Eftimie a fost scrisă de Eftimie, egumen al Mănăstirii Neamţ. El scrie din porunca lui Alexandru Lăpuşneanul. Eftimie a fost episcop în Transilvania. Continuă
79
Psaltirea Hurmuzachia fost donată Academiei Române de Eudoxiu Hunnuzachi. Este o traducere deosebită de celelalte.
Textele rotacizante se disting printr-o serie de particularităţi ale limbii:
- prezenţa rotacismului: gemmo>gerure, tine>tire, rugăciune >rugăciure;
- folosirea lui gi pentru j: gioc, giude, gios;
- contragerea diftongului oa: nopte, totă, morte (ca în Ardeal);
- păstrarea lui n urmat de i: întâniu, spuniu, vulponiu;
- păstrarea lui u final: domnu, împăratu (îl găsim şi azi în Bucovina);
- păstrarea unor cuvinte latine, azi dispărute din limbă: ariră, agru, gerure, gintu, măritu (mire), vărgură (fecioară), fameaie (familie);
- cuvinte cu sensuri vechi: codru-munte, săruta-salutare, strat- aşternut, cumplit- sfârşit, giudeţ-judecată.
Concluzii Textele rotacizante:
a) conservă forme de trecere de la latina populară la limba română;
b) păstrează cuvinte din limba latină, azi dispărute;
c) arată influenţa limbii slave asupra limbii române;
d) arată efortul cărturarilor români de a introduce limba română în oficierea cultului religios;
e) au constituit punctul de plecare pentru tipăriturile făcute de diaconul Coresi şi pentru alte traduceri şi tipărituri în limba română.